Nichita Stănescu

Dintr-un bolovan coboară pasul tău de domnișoară. Dintr-o frunză verde, pală pasul tău de domnișoară. Dintr-o înserare-n seară pasul tău de

Se ia o bucată de piatră se ciopleste cu o daltă de sânge, se lustruieste cu ochiul lui Homer, se răzuieste cu raze până cubul iese

Leoaică tânără, iubirea mi-a sărit în față. Mă pândise-n încordare mai demult. Colții albi mi i-a înfipt în față, m-a mușcat, leoaica, azi, de

Aceasta mare e acoperita de adolescenti care invata mersul pe valuri, in picioare, mai rezemandu-se cu bratul, de curenti, mai sprijinindu-se de-o

Spune-mi care mamă-anume cea mai scumpă e pe lume? Puii toți au zis de păsări, zarzării au zis de zarzări, peștișorii de peștoaică, ursuleții de

Pusca este alcatuita din trei parti: partea de sus, partea de mijloc, si partea de sus. Partea de sus este compusa din: partea de sus a partii

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori, că or să-mi

Din punctul de vedere-al copacilor, soarele-i o dungă de căldură, oamenii - o emoție copleșitoare... Ei sunt niște fructe plimbătoare ale

E o intamplare a fiintei mele: si-atunci, fericirea dinlauntrul meu e mai puternica decat mine, decat oasele mele, pe care mi le scrasnesti

Și-am zis verde de albastru, mă doare un cal măiastru, și-am zis pară de un măr, minciună de adevăr, și-am zis pasăre de pește, descleștare de

Se desenează pe nisip un cerc după care se taie in două, cu acelasi băt de alun se taie in două. După aceea se cade in genunchi, după aceea se

Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -- a piele de copil mirosea spinarea ei, a piatră proaspăt spartă a strigăt dintr-o limbă moartă. Ea nu

Deși este încă seară simt că mâine vine vara cu lungi gene de mărar și cu ochii de muștar, cu obrajii de caisă unduindă a narcisă. Ca o

I După opinia mea în societatea contemporană rolul literaturii este la fel de important ca și rolul științei. Literatura (și aici am în vedere

N-am fost supărat niciodată pe mere că sunt mere, pe frunze că sunt frunze, pe umbră că e umbră, pe păsări că sunt păsări. Dar merele,

Noi stim ca unu ori unu fac unu, dar un inorog ori o para nu stim cât face. Stim ca cinci fără patru fac unu, dar un nor fără o corabie nu stim

ADOLESCENTA Tu esti cîntecul meu de izbînda. Peste noapte cînd te înfatisezi în firele ploii, intru surîzînd sub cupolele tale de

Vederea lumii se-ndumbrea, cand noi ne sarutam in piete si in scuaruri Un aer mat ne-nfasura, si nimeni nu ne-a lovit vreodata cu privirea.

Scriere este totul. Peștele e literă în alfabetul mării. O frază sunt păsările-n zbor. Totul e scriere. Totul este de citit. Piatra poate fi

Era o dungă albă pe atunci răvășităîn pieziș dinspre arbori spre trotuare. Noi treceam alunecând pașii noștri atingând clipele

Apa bate-n steampuri malurile nopții, rispind ovale fumurii și reci. N-o mai cerc cu palma, nu mai trag cu sorții: noaptea-I fără lună, sa te văd

De mult negru ma albisem De mult soare ma-nnoptasem De mult viu ma mult murisem Din visare ma aflasem. Vino tu, cu tine toata Ca sa-ntruchipam o

\"A murit Enghidu, prietenul meu care ucise lei cu mine.\" ( din poemul Ghilgames ) I Priveste-ti mainile si bucura-te, caci ele sunt

Mai întâi îți strângi umerii, mai apoi te înalți pe vârful picioarelor, închizi ochii refuzi auzul. Îți spui în sine: acum voi zbura. Apoi

Desigur, primăvara mi-a țâșnit din tâmple. De umbre, umerii îmi șiroiesc, tăcut, prea bine mi-e și nu mă mai pot rumpe de aerul rotund ce

I Cercetatorul suedez, medicul Nills Jakobson, a avut recent lugubra idee de a cantari o serie de muribunzi in momentul fatal. El a constattat

Trăiesc în numele frunzelor, am nervuri, schimb verdele pe galben și mă las pierit de toamnă. În numele pietrelor trăiesc și mă las cubic

Acasa mea e într-un cuvânt gândit de altul. Acasa mea e într-un sărut pe care l-am gândit în alți doi adolescenți. Acasa mea este

\"Si totusi ce este munca? De ce a ara e munca? De ce a gandi e munca? De ce a spera sperare e munca? De ce a visa visare e munca? De ce a cladi

Numai viața mea va muri pentru mine-ntr-adevăr, cândva. Numai iarba știe gustul pământului. Numai sângelui meu îi e dor, într-adevăr, de inima

Nu credeam să-nvăț a muri vreodată, nu credeam să mă zarzăre să mă piază de mugure înlăuntru de roată. Nu credeam să mă stele, nu credeam să

Ferește-te să ai dreptate Când ești îndrăgostit! Mai bine să ai umbră, mai bine să ai rază, mai bine să ai lacrimă, mai bine să ai orice

nu cum sunt eu sunt eu ci cum esti tu sunt eu un fel de tu sunt eu pe care nu l-ai mai lasat sa fie eu

Singurateca ea mă asteapta să-i vin acasa, In lipsa mea ea se gindeste numai la mine, ea cea mai draga si cea mai aleasa dintre roabele

A venit îngerul și mi-a spus: - Nu vrei să cumperi un câine? Eu nu am fost în stare să-i răspund. Cuvintele pe care i le-aș fi putut striga

I. El începe cu sine și sfârșește cu sine. Nu-l vestește nici o aură, nu-l urmează nici o coadă de cometă. Din el nu străbate-n afară nimic;

Când se va sfârși asfaltul drumului trupul meu și trupul tău se vor face asfalt ca să nu rămână necălătorită această țară de vis. Când vor

Intrare-n muncile de primăvară I Inimă mai mare decît trupul, sărind din toate părțile deodată și prăbușindu-se din toate

Amintiri nu are decât clipa de-acum. Ce-a fost într-adevăr nu se știe. Morții își schimbă tot timpul între ei numele, numerele, unu, doi,

El îmi spuse: scrisul este un mod de a încetini gândirea, de a desena primitiv chipul ființelor fără chip, degetele pipăitului pur- cel care a

Apărea în stele dințate chipul tău de atunci, numai contur. Nopțile mele, în nopțile mele. Stam lungit pe zăpadă, privirea îmi hoinărea printre

Soldatul mărșăluia, mărșăluia, mărșăluia până când până la genunchi piciorul i se tocea, i se tocea i se tocea până când trunchiul până la

Să descălecăm, degeaba fugărim cărarea moartă Înspumată e zabaua ca la drumul cel dintîi Iarăși ne-au furat amurgul, curcubeul viu ce

Brusc, pasărea a murit în zbor; ca o pupilă piezișă taie un nor. Șterge cu aripa flască steaua verde gata să nască. Suna murdar și greoi prin

Aruncă-ti văpăile negre din gene hotarul din tine și mersul alene, dă-mi mina și hai să fugim din hotare copila mea dragă, e soare, e

Deodată am auzit ploaia venind. De sus, când vopseam balustrada, am auzit-o! Blocuri de tăcere azvârlea înainte-i, pe-acoperișe. Deodată am

De-aici, din Câmpulung Muscel, fusese trimisă odinioară scrisoarea boierului Neacșu, primul text compact scris în limba română și păstrat, căci

Omul-fanta are indepartate origini. El vine din afara: din afara frunzelor, din afara luminii protectoare si chiar din afara lui insusi. Ia

Eu te-am rupt pe tine din aer, zeitate melodioasă, subțire, ca să-mi trec inelul brațului meu în jurul mijlocului tău nervos, ca un deget. O,

Mănânc libelule pentru că sunt verzi și au ochii negri, pentru că au două rânduri de aripi transparente pentru că zboară fără să facă

- Am adormit si am avut un vis: se facea ca eram savant atomist si lucram intr-un laborator de sticla... - Cine te

Poetul ca si soldatul nu are viata personala. Viata lui personala este praf si pulbere. El ridica în clestii circonvolutiunilor lui

Se dizolvă în mine, încet, chipul tău, de piatră solubilă o, tu, dansând un menuet, pururea nubilă Mă vor bea cândva, zeii și vor simți în

Dragostea pe care ți-o purtam pe-atunci făcea din mine un bărbat aproape frumos. Mă gândeam până la orizont și chiar izbutisem să mă gândesc până

El a venit si mi-a spus: Viata Este o absentă Între două inexistențe. Eu m-am uitat la el lung, i-am surâs până când am izbucnit în plâns.

Stau între doi idoli și nu pot s-aleg pe nici unul, stau între doi idoli și plouă mărunt, și nu pot să aleg pe nici unul și-n

Vitraliu Umbra ta, lovindu-se de ziduri, iar se sparge-n cioburi colorate. Oh, de-aceea m-ai zarit în strada adunînd pierdutele-i patrate.

A fost odată un cuvânt atât de frumos încât se prefăcea în obiecte lucioase, dând mâinii rupte nobil os și crivățului – oase. Nu cred că el era

Învins în afară, Evul mediu s-a retras în chiliile roșii și albe ale sîngelui meu. În catedrala cu pereți pulsînd, s-a retras, zvîrlind și

I Ceea ce este mai departe de mine, fiind mai aproape de mine, “tu” se numește. Iată, m-am trezit zbătîndu-mă. Se zbătea în mine

Începeam să mă topesc în tot ce este fiersc și sfârșeam detot să mor, în al razelor decor. Orb fiind fără lumină, destinu-și găsi

I. Dragule, cauta si te insoteste ca sa nu ramai prea singur. Vei vedea si tu, atunci cand vei iubi, cine iti va fi soata, asa cum arborele

Nu ninge cand e foarte frig. Nu ploua cand e foarte cald. Nu vin cuvintele cand te nasti. Nu vine anul nou cand mori. Nu pentru vedere este

Mâinile mele sunt îndrăgostite, vai, gura mea iubește, și iată, m-am trezit că lucrurile sunt atât de aproape de mine încât abia pot merge

Când ne-am zărit, aerul dintre noi și-a aruncat dintr-o dată imaginea copacilor, indiferenți și goi, pe care-o lăsa să-l străbată. Oh, ne-am

Atât de mult o iubeam eu pe ea că însuși cerul se curba albastru.

56 de ani voi trai, asemenea Colosului din Rhodos! Imi vor inconjura un deget cu bratele, mirandu-se, se vor speria de arama mea rasturnata, dar

I Ca să poți să te fii, stai locului și sfințește-l, iar în călătorie trimite-ți numai ochiul. Vai de cel care se odihnește la umbra copacului sădit

La început când încă mai purtam pe suflet coaja de var a sufletului credeam și speram iubind să fiu iubit. Mai târziu când dădeam din trup ca

Vine focul, îmi zise, fii atent vine focul și-o să vezi cu ochii pietrele înmuindu-se și pe caprele negre de stâncă înecându-se în moalele

N-am avut de treabă și întorcându-mă mai târziu acasă, l-am scărpinat cu unghiile pe coajă pe Gică. Măgarul de copac numit Gică m-a luat în serios

I A venit îngerul și mi-a zis: de atâta amar de vreme te veghez ca să ajungi om de știință și tu până acum nu ai inventat nimic! Cum să nu; am

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt. Fără mine nu s-a putut; dovada e că m-am tras din mine însumi adică din acel mine care-a fost. Eu

Orele plutesc pe langa umarul tau, sfere-albastre,si-ntre ele e Saturn. Si cum se duc,se micsoreaza mai inserat si mai nocturn. Nu-mi pare

Să ningă peste noi cu miei doar astăzi Să ningă inima în noi Noi niciodată nu am fost noroi O spun și mieii care ning pe noi O, dulce, mult prea

Seară de joi, seară deasă de suflet, în care destinele noastre creșteau ca iarba de primăvară, iar eu te iubeam atât de mult, încât te

I. Contemplare Dacă te trezești, iată pînă unde se poate ajunge: Deodată ochiul devine gol pe dinlăuntru ca un tunel, privirea se face

Ce-ai de gând cu tine, fă, subțire și galbină, prună mult și paltină icoană și datină?... Vrei sa fii tu rază, tu groasă cum e mugetu bătrână

Cea mai mare pedeapsă a noastră, cei care suntem, e lumina prin care fluieră un răsucit de înger tulburător, halucinanta natură, timpul

Eram copil și rezemam în priviri norii de primăvară. Mirosul pământului ud mă înfiora și-mi tremura de emoție spinarea, ca și cum ar fi

Dus aici bețiv opal lapovițe bici asud. Dur, o vietate cal- la cetate: ivor ud. (Citind versurile două câte două, de la coadă la cap, se va

Sunt atât de fericit astăzi de parcă mi-aș lua la revedere de la viață, de parcă mi-aș băga în inimă un măr ca să nu mai bată ci ca să stea

Și dacă pietrele sunt păsări dormind, lung dormind, ale unui altui aer?... Și dacă arborii soldați sunt dormind, după luptă dormind, ai altei

Gând 1 Părerea mea este că poetul nu are o epocă a lui; epoca își are poeții ei și, în genere, epoca își vede singură poeții. Gând 2 Vreau să

adio,-i ultimul sarut... butuci zemosi de cramposeie cu vita tot,cu vana-n lut te-au fost mustit din bobi,femeie... s-au dus in vant nescrise

Prietenul meu de o viata, poetul Grigore Hagiu, cu infinita lui timiditate, mi-a spus doua, trei vorbe despre cutremurul care ne-a indoliat tara.

Vântul a-nceput deodată și copacii au rămas suspendați. M-am oprit. Și-mi deschei cămașa, privind cerul nopții, cu gestul soldatului grec după

Dacă s-ar descuraja poetul ar cădea frunzele din copaci,- și ramurile lor ar rămâne ca niște spânzurători. Dacă s-ar descuraja poetul, femeile

I Incercam sa incordez lumina, asemenea lui Ulise arcul; in sala de piatra a petitorilor. Incercam sa-ndoi lumina ca pe o ramura a carei

În cearcăne verzui te ocolesc departe vibrațiile ierbii, arcuite tandru, și le ivești, și le azvârli în jururi, sparte cu râsul tău de

Cine ești tu, cel care ești, și unde ești, când nimic nu este? Născut dintr-un cuvânt îmi duc înțelesul într-o pustietate divină. Întreb dacă

I Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nici o întrebare. II Ioachim spuse: Singurul fapt care nu este un fapt al lucrurilor, ci un

Poeziile foarte bune care sunt compuse pe o linie melodică proastă se uită iute odată cu linia melodică. Pe când o poezie proastă pe o linie

Ce justificare este oboseala de după muncă! Cazi, mă, direct în somn și nu tu înger peste creier fâlfâindu-și aripa ca să ți-l ocrotească, nu tu cer

Frunzele mă atrag spre ele violent, copacii negri din toamnă, sub ochiul lunii lent refuzând să adoarmă. Aud un ceas bătând în turn ore în

Lași mirosul tău în aer de metal și de femeie și de car încins pe lutul al întinderii caldee, de coloană viitoare dintr-un secol nenăscut de

Înger refuzat de păsări, și înscris cu-o pană-n cerc să te șterg de pe nisipul alizeelor, încerc. Mai întâi steaua Canopus cea mult-galbenă, o

Scoate-mi pielea de pe mine poate vrei o amfora, poate vrei sa bei dulbine Doamna Verde Camfora. Poate ca le este sete ale dumneavoastror

Tu n-ai murit pentru că eu sunt trupul tău care vorbește cu vorbele tale Când drag îmi este mie pe lumea asta cu iubirea ta mă gândesc la amorul

Mă întorsesem strigând: Unde este viața mea? Doamne, ce-ai făcut tu cu mine ca să-ți mătur cu sufletul meu natura lucrurilor. De ce m-ai pus

I Ah, cuvintele, tristele, ele curg în ele însele, deși sensul lor este static. Ce tragedie cuvântul

Ah, din fugă săream sub arțar, smulgându-i o frunză cu dinții! (Pieile Roșii, pe sub arțar, goneau, arătându-și toți dinții!) Iată, lassoul,

Pentru o mie de cantece am fost nascut Noua sute noua zeci si noua sunt ragusite de cantecul, unul pentru care-am fost nascut Nu ma injumatatiti

Acolo, la locul acela înalt la subțioara aripii păsării migratoare, eu mi-am făcut biserică și altar, unde fructele cerului, stelele se spovedesc

-Ce e cu tine, m-a-ntrebat el -mi-e altceva -ți s-a făcut de plop, ți s-a făcut de iepure ți s-a făcut de șoarece, de taur, de muscă -nu, nu, mi

Sunt urma trecerii tatălui meu, pe pământ, semnul pe care l-a lăsat lumina pe întuneric, starea de a fi fost, a secundei, după ce a

Mă asemui unui copac. El are foarte multe brațe, și eu, foarte multe brațe : două vizibile, o mie invizibile. Când sufla vântul brațele lui

I Sa cauti un cuvant ce nu exista si sa asculti cum timpul devine des. Un cuvant pe care l-ai auzit, si brusc simti ca nu exista... Ca si

Înger? Înger... Nu, nu e bine! Va să zică, de la început! Înger? Nu, nu e bine înger! Va să zică, adică nu culoare nu auz, nu miros,

„Gem făr` s-o știu și mi-s egale toate” (Mihai Beniuc) I Nașterea unei limbi este un mister al sentimentelor. II Fixarea într-un stat anume, cu

Deși inima mea este ascunsă între coaste, să vezi tu ce poveste: mi-e foarte dor de tine. Deși șchiopăt puțin și mă doare, oh, de la o vreme mă

I Mi-am spălat mai întâi mâinile, ca să fie curate pe stilou și pe hârtie; mi-am spălat fața și mai ales ochii, dinadins, ca să vadă fiece literă

Cuvintele, îmi spuse prietenul meu poetul, sunt foarte asemănătoare cu ființele, ele sunt chiar ființe. Ele seamănă întrucâtva cu

Si acum, Titu, as vrea sà-ti vorbesc tàcînd cîteva vorbe despre tàcere. Adevàrata tàcere nu este aceea cînd se întrerupe muzica sau cînd se rupe în

Am devenit cam mulți, îți zic, și nu prea înțelepți în cetate. Războiul dă lacrimi în ochii mamei! Înapoi la aratul câmpului și la pescuitul mării!

Sublimul aproape că nu suportă o definiție ca noțiune și nici nu știu dacă el este o noțiune; partea de noțiune a sublimului are mai puțină

Beduinul, pe când stătea cocoțat pe dromaderă, zări în pustia nisipoasă a deșertului un os zâmbitor. De bună seamă, și-a zis beduinul, e un os de

\"Mi-aduc aminte ca mama mea tocmai facea niste bulion intr-un cazan mare de tuci pe care mai inainte niste tigani scumpi care venisera la noi pe

Din volumul \"Fiziologia poeziei\" III. Contemplarea lumii din afara ei I Durerea poate fi întruchiparea vitală

I Cand tu insuti impreuna cu existenta ta cu tot nu-ti mai apari, atunci esti bun sa fii azil si pat pentru mila. II Mila nu este pentru

Deodată, la sud, sub soarele torid, se făcea că mă aflu într-o hacienda, pe iarba vânătă de vară. El a venit, mirosind a vacă și a taur și m-a

Din volumul \"Fiziologia poeziei\" III. Contemplarea lumii din afara ei * Întâmplarea supraviețuiește

- Unii zic: \"Data viitoare voi face ceva\". Altii zic: \"A trecut atata amar de vreme si n-am facut nimic\". Unii nu dorm din pricina lucrurilor pe

Din volumul \"Fiziologia poeziei\" III. Contemplarea lumii din afara ei Pentru că-mi imaginez aceasta el mi-a

...cat despre poeti...numai de bine!

Te-am mintit cînd ti-am spus cà trebuie sà ai nervi de sîrmà ghimpatà. Te-am mintit cînd ti-am spus cà ar trebui sà gîndim amîndoi numai în stàri de

Titu, îti scriu cu mare gràbire pentru cà nu am loc de stat si mà aflu tocmai într-o garà. N-am nici un cuvînt potrivit la îndemînà, de aceea îti

Ca să vezi, dragă Titu, cum te poate izbi în ceafă amintirea unei iubiri de altădată și de neuitat totodată cu altădată! Când eram foarte tânăr,

Titu, uneori trebuie sà ai nervi de sîrmà ghimpatà,ca sà suporti picàtura de adevàr din nedreptatea ce ti

I A venit îngerul și mi-a zis: de atâta amar de vreme te veghez ca să ajungi om de știință și tu până acum nu ai inventat nimic! Cum să nu; am

Gând 1 Părerea mea este că poetul nu are o epocă a lui; epoca își are poeții ei și, în genere, epoca își vede singură poeții.

Cand vezi soarele rasarindu-ti in fata, intoarce-te brusc pentru ca el iti rasare de fapt in spate! Cand ti-e frig, dezbraca-te pentru ca altfel

Tell me, if I caught you one day and kissed the sole of your foot, wouldn\'t you limp a little then, afraid to crush my kiss?...

Essendo le parole l\'ombra della struttura della materia, noi cerchiamo di continuo la fonte che ha illuminato la materia tanto da lasciare un\'ombra