Cântec
de Nichita Stănescu(2003)
1 min lectură
Mediu
Tu ai un fel de paradis al tau
in care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat
spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben in ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii in moarte.
Tu ai un fel al tau senin
de-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud, a orei,
cand aerul devine mov si rece
si harta serii fara margini,
si-abia mai pot ramane in viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini.