Mihai Eminescu

Toamna frunzele colindă, Sun-un grier sub o grindă, Vântul jalnic bate-n geamuri Cu o mână tremurândă, Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să

Nu credeam să-nvăț a muri vreodată; Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi, Ochii mei ‘nălțam visători la steaua Singurătății. Când deodată

A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată. Și era una la părinți Și mîndră-n toate

Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rău si ce e bine Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul

Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă, Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă. Si eu trec de-a lung de

La steaua care-a răsărit E-o cale-atât de lungă, Ca mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins în drum In

- Ce te legeni, codrule, Fara ploaie, fara vânt, Cu crengile la pamânt? - De ce nu m-as legana, Dacå trece vremea mea! Ziua scade, noaptea

Iar te-ai cufundat în stele Si în nori si-n ceruri nalte ? De nu m-ai uita incalte, Sufletul vieții mele. In zadar râuri în

Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, si în

Vino-n codru la izvorul Care tremură pe prund, Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund. Si în brațele-mi întinse Să alergi, pe

Multe flori sunt, dar putine Rod în lume o să poarte Toate bat la poarta vietii, Dar se scutur multe moarte. E usor a scrie versuri Când

Mai am un singur dor : In linistea serii Să mă lăsați să mor La marginea mării; Să-mi fie somnul lin Si codrul aproape, Pe-ntinsele ape Să am

Vezi, rindunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc, S-aseaza bruma peste vii - De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ? O, vino iar în al meu

Era \'ntr-o dimineață de vară. Marea și - întindea nesfârșita-i albăstrime , soarele se ridica încet în seninătatea adânc - albastră a cerului,

Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limba, Ce cu-a turmelor pasune, a ei patrie s-o schimba, La pământ dormea tinandu-si capatai mana cea

Fiind băiet păduri cutreieram Si mă culcam ades lângă isvor, Iar bratul drept sub cap eu mi-l puneam S-aud cum apa sună-ncetisor: Un freamăt

În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu calca înca cu picioarele sale sfinte

Pe langa plopii fără sot Adesea am trecut; Mă cunosteau vecinii toti- Tu nu mai cunoscut. La geamul tau ce stralucea Privii atât de des; O

.....și tot astfel, dacă închid un ochi vad mâna mea mai mică decât cu amândoi . De aș avea trei ochi aș vedea - o și mai mare, și cu cât mai mulți

Somnoroase pasarele Pe la cuiburi se aduna, Se ascund în ramurele - Noapte buna! Doar izvoarele suspina, Pe când codrul negru tace; Dorm si

Iubind în taina am pastrat tacere, Gindind ca astfel o să-ti placa tie, Căci în priviri citeam o vecinicie De-ucigatoare visuri de placere.

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci si senine Si în jur parcă-l colindă dulci si mândre

Sara pe deal buciumul suna cu jale, Turmele-l urc, stele le scapara-n cale, Apele plâng, clar izvorind în fintine; Sub un salcim, draga, m-astepti

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi Pe freamatul de frunze la tine tu mă chemi; Deasupra criptei negre a sfântului mormânt Se scutură

Codrule, codrutule, Ce mai faci, dragutule, Ca de când nu ne-am văzut, Multa vreme au trecut Si de când m-am departat, Multa lume am imblat.

Biblia ne povesteste de Samson cum ca muierea Cand dormea taindu-i parul i-a luat toata puterea De l-au prins apoi dusmanii l-au legat si i-au scos

Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie, De ți-ai da vieața toată, Nime \'n lume nu ne știe. Vin\' cu mine, rătăcește Pe cărări cu

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, Unde pătrunde ziua printre ferestri murdare, Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă, Cu-fete-ntunecoa

Peste virfuri trece luna, Codru-si bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul

Noaptea \'n Doma intristata, prin lumini ingalbenite A facliilor de ceara, care ard langa altare - Pe cand bolta \'n fundul Domei sta intunecoasa,

Bucuresti, 31 octombrie 1879 Draga si dulcea mea amica, De cand ai plecat tu, n-a plecat numai fericirea ci si linistea si sanatatea mea.

Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri Si niciodata n-or să vie iara, Căci nu mă-ncânta azi cum se miscara Povesti si doine, ghicitori, eresuri,

Neguri albe, stralucite Naste luna argintie, Ea le scoate peste ape, Le intinde pe campie; S-adun flori in sezatoare De painjen tort sa

Sta castelul singuratic,oglindu-se in lacuri, Iar in fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se inalta in tacere dintre raristea de

Cu perdelele lasate Sed la masa mea de brad, Focul pilpiie în soba, Iara eu pe ginduri cad. Stoluri, stoluri trec pin minte Dulci iluzii.

Era odat-un imparat s-avea trei fete si erau asa de frumoase, de la soare te puteai uita, da la dansele ba. Acu, cele doua erau cum erau, da cea

\"O, rămâi, rămâi la mine, Te iubesc atât de mult! Ale tale doruri toate Numai eu știu se l-ascult; In al umbrei întuneric Te asamăn unui

POETUL Tu ești o undă, eu sunt o zare, Eu sunt un țărmur, tu ești o mare, Tu ești o noapte, eu sunt o stea— Iubita

ÎN ZADAR ÎN COLBUL ȘCOLII, În zădar în colbul școlii, Prin autori mâncați de molii, Cauți urma frumuseții Și îndemnurile vieții, Și pe

Se bate miezul noptii în clopotul de-arama, Si somnul, vames vietii, nu vrea să-mi ieie vama. Pe cai batute-adesea vrea mintea să mă

Cu durerile iubirii Voind sufletu-mi să-l vindec, L-am chemat în somn pe Kama - Kamadeva, zeul indic. El veni, copilul mândru, Calarind pe-un

Copii eram noi amândoi, Frate-meu si cu mine. Din coji de nucă car cu boi Făceam si înhămam la el Culbeci bătrâni cu coarne. Si el citea pe

S-a stins viata falnicei Venetii, N-auzi cântari, nu vezi lumini de baluri; Pe scari de marmura, prin vechi portaluri, Patrunde luna, inalbind

De-as avea si eu o floare Mindra, dulce, rapitoare Ca si florile din mai, Fiice dulce a unui plai, Plai rizind cu iarba verde, Ce se leagana, se

Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Ca sunt

Afara-i toamna, frunza \'mprastiata, Iar vantul svirle \'n geamuri grele picuri; Si tu citesti scrisori din roase plicuri Si intr\'un cias

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie, Tara mea de glorii, tara mea de dor? Bratele nervoase, arma de tarie, La trecutu-ti mare, mare viitor! Fiarba

Netăgăduit că sunt multe lucruri la priceperea cărora nu-l ajunge capul pe-un membru gros de la primărie sau pe-un subcomisar de poliție – deși

Lumea toată-i trecătoare, Oamenii se trec si mor Ca si miile de unde, Ca un suflet le pătrunde, Treierând necontenit Sânul mării infinit. Numai

AI NOȘTRI TINERI... Ai noștri tineri la Paris învață La gât cravata cum se leagă, nodul, Ș\'apoi ni vin de fericesc norodul Cu chipul lor

De-or trece anii cum trecura, Ea tot mai mult îmi va place, Pentru ca-n toat-a ei faptura E-un \"nu stiu cum\" s-un \"nu stiu ce\". M-a

Impărat slăvit e codrul, Neamuri mii ei cresc sub poale, Toate înflorind din mila Codrului, Măriei Sale. Luna, Soare și Luceferi El le poarta

CE SUFLET TRIST… Ce suflet trist mi-au dăruit Părinții din părinți, De-au încăput numai în el Atâtea suferinți? Ce suflet trist și făr\' de

La mijloc de codru des Toate pasarile ies Din huceag de alunis, La voiosul luminis, Luminis de lângă balta, Care-n trestia inalta Leganindu-se

Stelele-n cer Deasupra marilor Ard departarilor, Pana ce pier. Dupa un semn Clatind catargele, Tremura largele Vase de lemn; Niste

Sara... sara... sfânta și limpedea mare își întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălțimea depărtată a cerului trece ca un mare măr

Noaptea potolit si vinat arde focul în camin; Dintr-un colt pe-o stofa rosa eu în fata lui privesc, Pin\'ce mintea îmi adoarme, pin\'ce genele-mi

I ... ca trece aceasta ca fumul de pre pamînt. Ca floarea au înflorit, ca iarba s-au taiat, cu pînza se-nfasura, cu pamînt se acopere. Sub

De vorbiti ma fac ca n-aud Nu zic ba si nu va laud Dantuiti precum va vine Nici va suier, nici v-aplaud Dara nime nu m-a face Sa ma ieu dup-a

Din valurile vremii, iubita mea, rasai Cu bratele de marmur, cu parul lung, balai - Si fata stravezie ca fata albei ceri Slabita e de umbra

Cand amintirile-n trecut Incearca sa ma cheme Pe drumul lung si cunoscut Mai trec din vreme-n vreme Deasupra casei tale ies Si azi aceleasi

Cu penetul ca sideful Stråluceste-o porumbitå Cu cåpsorul sub aripå Adormitå sub o vitå Si tåcere e

De ce te temi? au nu esti tu cu mine? Las' ploaia doar sa bata in feresti Las' vantul trist prin arbori sa suspine Fii linistita tu! Cu mine

Eu nu cred nici in Iehova Nici in Buddha-Sakya-Muni Nici in viata, nici in moarte Nici in stingere ca unii Visuri sunt si unul s-altul Si

Privesc orasul - furnicar - Cu oameni mulți și muri bizari, Pe strade largi, cu multe bolți, Cu câte-un chip l-a stradei colț. Și trec foind,

Să torni la rime rele, Cu dactile în galopuri, Cu gândiri nemistuite Să negresti mai multe topuri; Si când vezi vreo femeie Să te-nchini

Din noaptea vecinicei uitari In care toate curg, A vietii noastre desmierdari Si raze din amurg, De unde nu mai strabatu Nimic din ce-au apus

Draga mea Veronică, Ca eu să nu-ți scriu e de înțeles. Bolnav, neputând dormi nopțile și cu toate astea trebuind să scriu zilnic, nu am nici

DOROBANÞII Au sosit în București dorobanții de pe cîmpul de război. Acești eroi, cu care

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor, Nici samburul luminii de viata datator, Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeuna Căci unul erau

În seara aceasta se-nnourase și Cezara închisă în chilia ei, plecându-și capul între oalele cu flori cum ședea lângă fereastră, își rezima fruntea de

Draga mea Veronicuță, Sunt cinci ceasuri de dimineață și eu, luându-mă cu lucrul, n-am putut închide ochii încă. Acum, după ce-am sfârșit

Intelegi tu ce va sa zica a nu putea iubi? A trece prin lume singur, marginit in pasi, in ochi – sa te zvarcolesti in stramtoarea sufletului tau cel

* Scrisoare Bădie Mihai, Ai plecat și mata din Ieși, lăsând în sufletul meu multă scârbă și amăreală. Să deie Dumnezeu să fie mai bine pe

De la Nistru pan\' la Tissa Tot Romanul plansu-mi-s\'a, Ca nu mai poate strabate De-atata strainatate. Din Hotin si pan la Mare Vin Muscalii

Iulie 1882 Draga mea Nică, Călduri, muncă și necazuri mă opresc de a-ți răspunde cu acea promptă regularitate de care, de

Botoșani, 30 august 18xx Dulcea mea amică, Adormind seara cu gândul la tine și

DACÃ IUBEȘTI FÃRÃ SÃ SPERI Dacă iubești fără să speri De-a fi iubit vr\'odată, Se \'ntunecă de lungi păreri De rău viața toată. Și-ți lasă

Te duci si ani de suferinta N-or sa te vaza ochi-mi tristi, Inamorati de-a ta fiinta, De cum zambesti, de cum te misti. Si nu e bland ca o

Cum mângâie dulce, alină usor Speranta pe toti muritorii ! Tristetă, durere si lacrimi, amor, Azilul îsi află în sânu-i de dor Si pier, cum de

Sunt ani la mijloc si-nca multi vor trece Din ceasul sfânt în care ne-ntilniram, Dar tot mereu gândesc cum ne iubiram, Minune cu ochi mari si mâna

Sa cer un semn iubito spre-a nu te mai uita Te-as cere doar pe tine dar nu mai esti a ta Nu floarea vestejita din parul tau balai Caci singura mea

Ideal pierut în noaptea unei lumi ce nu mai este, Lume ce gândea în basme si vorbea în poezii, O! te văd, te-aud, te cuget, tânără si dulce

Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină, Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta ; C-acuma din pleiada-ti auroasă si senină Se stinse un lucefăr,

-- \"Blanca, află că din leagăn Domnul este al tău mire, Căci născută esti, copilă, Din nevrednică iubire. Mâni în schit la sfânta Ana Vei

Doamna mea, Þi-aș zice “amica mea”, dacă din scrisorile Dtale n-ar respira pururea un ton de amărăciune, dacă uitând ceea ce am fost - odinioară

Adaptabilitate * Stejarul nu creste preturindeni; buruienile in tot locul. * Adaptibilitatea cu un mediu nesanatos, nedemn nu inseamna

CE ȘOPTEȘTI ATÂT DE TAINIC... Ce șoptești atât de tainic, Tu, izvor de cânturi dulci? Repezind bălaia undă Floarea țărmului o smulgi Și o

S\'a dus amorul, un amic Supus amandurora; Deci canturilor mele zic Adio tuturora. Uitarea le inchide \'n scrin Cu mana ei cea rece, Si

Gandind la tine fruntea-acum ma doare. Nu stiu ce rost mai are-a mea viata Cand n-am avut o clipa de dulceata: Amar etern si visuri

De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file,

Ah ! garaga pântecoasă doar de sfesnic mai e bună ! Si mucoasa lumânare sfârâind săul si-l arde Si-n această sărăcie, te inspiră, cântă barde

August 1882 Măi fată nebună și drăgălașă, Și zi e pozitiv că eu te-nșel, că te uit, că-mi ești dragă numai pe cât te văd cu ochii?

Caci n-avem sfintii vostri, voi ne mustrati, preoti, Desi de-a voastra tagma suntem si noi cu totii... Si noua vanatoarea de aur si

De-acuma nu te-oi mai vedea, Ramii, ramii cu bine! Mă voi feri în calea mea De tine. De astazi dar tu fă ce vrei, De astazi nu-mi mai

See the tall and lonely castle mirrored in the placid lake, \'Neath those waters does its shadow through the ages never wake, Silently above the

Când tot se-nveseleste, când toti aici se-ncântă, Când toti îsi au plăcerea si zile fără nori, Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă L-al

[…] Bursele, pro primo, nu se dau nicicînd unor oameni cu avere pro secundo, nu se dau pentru ca tinerii să învețe științe lucrative ca

Era un om sărac ș-avea o mulțime de copii. Acu era-n vremea foametii și el a muncit o săptămână pe un căuș de grăunțe. Acu s-a dus la râșniță

ianuarie 1876 \"Ce sa mai continuam, doamna, o comedie pe care d-ta ai stiut s-o joci bine, nu-i

Constanța, 16 iunie 1882 Draga mea Veronică, Iartă-mă că nu ți-am scris de atâta timp, dar am întârziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am

Și dacă ramuri bat în geam Și se cutremur plopii, E ca în minte să te am Și-ncet să te apropii. Și dacă stele

Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze În viata-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază. Eu privind acea lumină ca din visuri mă

Draga și mititica mea Moți, Se vede că voi fi având vro înrudire simpatică cu Hristos de vreme ce în săptămâna Patemilor lui m-a dat din friguri

Din luna lui Iunie 1882. A plâns scriind-o. Îngerul meu blond, Te-aș acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă cu pietre

SÃRMANUL DIONIS NOVELÃ .....și tot astfel, dacă închid un ochi vad mâna mea mai mică decât cu amândoi . De aș avea trei ochi aș vedea - o și

Trebuie să admitem că între anii 1830 și 40 vor fi esistat abuzuri și neajunsuri îndestule în țările noastre, pentru că neajunsurile se țin de natura

București 12 Octomvrie 1880 Doamna mea, Îmi permiteți a nu mai ști ce să Vă răspund. După ce singură ați rupt relațiile cu mine,

Atat de frageda, te-asemeni Cu floarea alba de cires, Si ca un inger dintre oameni In calea vietii mele esti. Abia atingi covorul

Cu mâne zilele-ți adaogi, Cu ieri vieața ta o scazi, Și ai cu toate astea \'n față De-apururi ziua cea de azi. Când unul trece, altul vine

Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de Maur, Peste el cerul d\'Egipet desfăcut în foc și aur; Pe-a lui maluri gălbii, șese, stuful crește

DACÃ TRECI RÂUL SELENEI... Dacă treci râul Selenei se face pare că sara Deși \'ntr\'a soarelui lume eternă noapte nu ține. E-o sară frumoasă -

De ce în al meu suflet De ani eu moartea port, De ce mi-e vorba sacă, De ce mi-e ochiul mort? De ce pustiu mi-e capul, Viata într-un fel? Si

Măi Momoțelule, Pe cât de mititică ești tu, pe atât de perfidă. Îmi imputezi ba că n-am treabă, ba că nu-ți trimit “Timpul” regulat, fiindcă uit

Influența aceasta, fiind mai cu samă actuală, are dezavantajul de a nu sta înaintea noastră ca un șir de fapte complinite, ca ceva rotunzit, ci

Logica parlamentară este arta de-a se pune-n gardă în contra erorilor și surprinderilor, în contra curselor și fraudelor discuțiunii; e arta d-a face

De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de gheață mi-apare înainte: Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea

Faclie de veghe pe umezi morminte, Un sunet de clopot în orele sfinte, Un vis ce isi moaie aripa-n amar, Astfel ai trecut de al lumii hotar.

Dragă Cuță, De patru cinci ori am întreprins răspunsul la scrisoarea ta din urmă, ba am scris coale întregi, pe cari le țin în portofoliu, fără

București 3 Mai 1880 Stimabilă Doamnă și respectata mea amică, Dacă v-am putut trimite atât de repede scrisorile în cestiune, cauza e că

Momoți dragă, Din faptul că nu ai căpătat ieri depeșă, vei fi conchis fără îndoială că ieri nu a fost la ordinea zilei petiția ta. De la 1 pân’

Amica mea, Ceea ce am auzit, am auzit ca sigur și pozitiv. M-a durut foarte, dar deprins a te crede, căci cunosc calitatea ta de căpetenie,

În sfârșit vedem limpede. Generaul Ignatieff a propus guvernului nostru retrocedarea Basarabiei în schimbul a nu știu căror petice de pământ de

28 decemvrie 1881 Dragă Nicuță, Nu trebuie să te superi, ba să

București, 1881 Domnul meu,   Veți fi observat, cu o părere de rău pe care țara întreagă o împărtășește, că partidul care ne guvernează nu mai

Prin nopti tacute, Prin lunce mute, Prin vantul iute, Aud un glas; Din nor ce trece, Din luna rece, Din visuri sece, Vad un obraz. Lumea

Pe aceeasi ulicioara Bate luna în feresti, Numai tu de dupa gratii Vecinic nu te mai ivesti ! Si aceiasi pomi în floare Crengi inting peste

București 12 Octomvrie 1880 Doamna mea, Îmi permiteți a nu mai ști ce să Vă răspund. După ce singură ați rupt relațiile cu mine,

Draga și dulcea mea fetiță, Eu ți-am răspuns la scrisoarea ta din urmă, e pozitiv. Încât se vede că se va fi pierdut, ceea ce mi s-ar fi

De trei ori să fi prădat tătarii țara în lung și-n lat, de trei ori să fi căzut ca nuorii locustele pe lanurile înflorite ale României, totuși n-ar

\"O să mă-ntrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea miscate(...) – căci ea e schimbăcioasă

Draga mea Veronică, Ca eu să nu-ți scriu e de înțeles. Bolnav, neputând dormi nopțile și cu toate astea trebuind să scriu

Din luna lui Iunie 1882. A plâns scriind-o. Îngerul meu blond, Te-aș acoperi toată cu sărutări,

Dupa ce atita vreme Laolalta ne-am vorbit, Mie-mi pare ca uitaram Cit de mult ne-am fost iubit. Dar acum te vad nainte-mi Dulce palida cum

A aștepta să culegi altceva dintr-un pămînt decît ceea ce a fost semănat în el ar fi o copilărie. Ni se vorbește de o eră nouă, ni se

In vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât germenii viitorului, pe când Dumnezeu calca inca cu picioarele sale sfinte

Icoane vechi si icoane noua I. Actualitatea Sociologia nu este pâna acum o stiinta, dar ea se întemeiaza pe un axiom care e comun tuturor

Departe sunt de tine... Departe sunt de tine si singur langa foc, Petrec in minte vieata-mi lipsita de noroc, Optzeci de ani imi pare in

Si daca ramuri bat în geam Si se cutremur plopii, E ca în minte să te am Si-ncet să te apropii. Si daca stele bat în lac Adincu-i

Si dacă de cu ziuă se-ntâmplă să te văz Desigur că la noapte un tei o să visez, Iar dacă de cu ziuă eu întâlnesc un tei În somnu-mi toată noaptea

Nu voiu mormânt bogat, Cântare și flamuri, Ci-mi âmpletiți un pat Din tinere ramuri;. Si nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Frunzișului

[…] Un exemplu. Sînt merite pe cari statul nu e în stare a le răsplăti cu bani. Descoperirea unei planete, cercetări grele istorice, scrieri de

O! Glasul amintirii ramane pururi mut, Sa uit pe veci norocul ce\'o clipa l-am avut, Sa uit cum dup-o clipa din bratele-mi te-ai smult... Voi fi

DEPARTE SUNT DE TINE... Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte vieața-mi lipsită de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume

Draga mea Veronică, Ca eu să nu-ți scriu e de înțeles. Bolnav, neputând dormi nopțile și cu toate astea trebuind să scriu zilnic, nu am nici

Cand sufletu-mi noaptea veghea in estaze, Vedeam in vis pe-al meu inger de paza. Incins cu o haina de umbre si raze. C-asupra-mi c-un zambet

SE BATE MIEZUL NOPÞII... Se bate miezul nopții în clopotul de-aramă, Și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă. Pe căi

adanca mare sub a lunei fata inseninata de-a ei blonda raza o lume-ntreaga-n fundul ei viseaza si stele poarta pe oglinda-i creata dar maine ea

It is undeniable that there are many things that a podgy civil servant from the town hall or a police non-commissioned officer cannot grasp, although