Ce soptesti atat de tainic...
de Mihai Eminescu(2002)
1 min lectură
Mediu
CE ȘOPTEȘTI ATÂT DE TAINIC...
Ce șoptești atât de tainic,
Tu, izvor de cânturi dulci?
Repezind bălaia undă
Floarea țărmului o smulgi
Și o duci, o duci cu tine,
Vâjâind încet pe prund;
Ale tale unde floarea
Cine știi unde - o ascund?
Astfel trece și viața-mi,
Dar o floare \'n valu-i nu e,
Nici nu spun ca tine doru-mi
Nimănuie, nimănuie.
Ci eu trec tăcut ca moartea,
Nu mă uit la vechii munți;
Scrisă-i soarta mea în creții
Întristatei mele frunți.
Numai colo, unde teiul
Lasă floarea-i la pământ,
Eu încep să mișc din buze
Și trimit cuvinte \'n vânt.
Vis nebun, deșarte vorbe !
Floarea cade, rece cântu-i
Și eu știu numai atâta
C\'aș dori odat\' să mântui !