Toamna frunzele colindă, Sun-un grier sub o grindă, Vântul jalnic bate-n geamuri Cu o mână tremurândă, Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să

A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești, O prea frumoasă fată. Și era una la părinți Și mîndră-n toate

Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă, Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă. Si eu trec de-a lung de

Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate; Nu spera și nu ai teamă, Ce e val ca valul

Nu credeam să-nvăț a muri vreodată; Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi, Ochii mei ‘nălțam visători la steaua Singurătății. Când deodată

Iar te-ai cufundat în stele Si în nori si-n ceruri nalte ? De nu m-ai uita incalte, Sufletul vieții mele. In zadar râuri în

Vino-n codru la izvorul Care tremură pe prund, Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund. Și în brațele-mi întinse Să alergi, pe piept

Peste virfuri trece luna, Codru-si bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul suna. Mai departe, mai departe, Mai încet, tot

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec ¬ înstelatul rege maur ¬ Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc,

- Ce te legeni, codrule, Fara ploaie, fara vânt, Cu crengile la pamânt? - De ce nu m-as legana, Dacå trece vremea mea! Ziua scade, noaptea

Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limba, Ce cu-a turmelor pasune, a ei patrie s-o schimba, La pământ dormea tinandu-si capatai mana cea

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie, Tara mea de glorii, tara mea de dor? Bratele nervoase, arma de tarie, La trecutu-ti mare, mare viitor! Fiarba

AI NOȘTRI TINERI... Ai noștri tineri la Paris învață La gât cravata cum se leagă, nodul, Ș\'apoi ni vin de fericesc norodul Cu chipul lor

ÎN ZADAR ÎN COLBUL ȘCOLII, În zădar în colbul școlii, Prin autori mâncați de molii, Cauți urma frumuseții Și îndemnurile vieții, Și pe

Somnoroase pasarele Pe la cuiburi se aduna, Se ascund în ramurele - Noapte buna! Doar izvoarele suspina, Pe când codrul negru tace; Dorm si

Cu penetul ca sideful Stråluceste-o porumbitå Cu cåpsorul sub aripå Adormitå sub o vitå Si tåcere e

Poetul Tu ești o undă, eu sânt o zare, Eu sânt un țărmur, tu ești o mare, Tu ești o noapte, eu sânt o stea - Iubita mea. Iubita Tu ești

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre

Eu nu cred nici în Iehova, Nici în Buddha-Sakya-Muni, Nici în viața, nici în moarte, Nici în stingere ca unii. Visuri sunt și unul

Fiind băiet păduri cutreieram Si mă culcam ades lângă isvor, Iar bratul drept sub cap eu mi-l puneam S-aud cum apa sună-ncetisor: Un freamăt

LUCEAFARUL A fost odata ca-n povesti A fost ca niciodata, Din rude mari împaratesti, O prea frumoasa fata. Si era una la parinti Si

Rugăciune Crăiasă alegându-te Îngenunchem rugându-te, Înalță-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie; Fii scut de întărire Și zid de

Impărat slăvit e codrul, Neamuri mii ei cresc sub poale, Toate înflorind din mila Codrului, Măriei Sale. Luna, Soare și Luceferi El le poarta

Floare de tei, Cât de curând te treci Ochilor mei lucind Te-i arată pe veci. Floare de crin, Eu pururi am gândit La ochiul tău iubit De raze