Comentarii

Din păcate, sunt prea multe povești reale despre necuvântătoarele care însă dovedesc a avea mult mai multă grijă, dragoste și dorință de a-și apăra puii decât omul care se presupune că mai și raționează.
Din fericire, sunt unele cazuri salvate prin bunăvoința unor asociații sau chiar a unor oameni care iubesc aceste ființe.
Dragostea înseamnă, printre altele, să ajuți! E important!

Un text bun. Totuși, aș renunța la "în lăuntru" (care corect este înlăuntru), pentru că este prea învechit și chiar nu-l văd bine în discursul abordat.

Exact ca pe un tablou am privit și eu acest discurs despre timp și tempi (tare mi-a plăcut melodia acestui vers: "respirații șoptite în tempi de vară"). Texul este elegant.
Te voi ruga să-l citești la Radio Agonia!

Dragostea de țară este leagănul, visul, raiul. Este un discurs nostalgic aici, răscolitor totodată.
Sunt câteva diacritice lipsă...

Înțeleg și împărtășesc respectul autoarei pentru pronumele de reverență. Totuși, deși titlul promite identificarea asasinului lui «dumneavoastră», am impresia că textul pronunță sentința înainte de a examina toți suspecții. Personal, nu sunt convins că vinovatul trebuie căutat exclusiv în familiaritatea occidentală. Mâna pe umăr, evocată aici ca simptom al prezentului, le poate aminti unora de personajul cu ochelari fumurii care se apropie protector și amenințător deopotrivă și șoptește: „Tovarășe, între oameni egali nu încap formule burgheze de adresare”. Dacă «dumneavoastră» a avut un călău, cred că merită cercetată și această pistă.

E un poem de mult haz
și prin topică și prin idee...
L-aș învăța pederost...

Parcă prea scurtă această pledoarie pentru poezia veritabilă...

În stilul de aparentă proză (cum se poartă acum)
ne dați un poem bun, lipsit de nevoia reformulării...
Am citit de mai multe ori, sunt imagini reușite
și un ideatic rotund...
O să vă mai citesc...

« prețul științei » cu sensul de prețul faptului de ști

Bine domnule Busicescu/Furdui/DanSam/șiprobabilaltcinevafrustrat, o fac și pe asta, deși un astfel de gest este de obicei impozitat cu pasute de euro, dar astăzi fac o excepție pentru dumneavoastră.

Pe Poezie.ro clientul nostru - stăpânul nostru, totul gratis și la varice, dacă nu dormeam pe mine după noaptea unei zile grele probabil că vă cinsteam și cu un sana și cu o japonă mică cu mac. Critică să fie:
- text ce abundă în locuri comune: iubirea - dar sublim, foc nestins, nestemate trăiri,
- expresii consacrate: vechi și noi (Ciocoii vechi și noi), „a fost și soare-au fost și ploi” (Compact), la început - La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă (Eminescu... spuneți dumneavoastră titlul poemului), de la apus la răsărit - de la nord la sud, de la vest la est...
Avem așadar de-a face cu o copie nereușită a unui poem de sorginte eminesciană, cel mai aproape îmi vine în minte prima strofă din Când amintirile...:
„Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung și cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.”

P.S.
Sincer vorbind nici asta nu numesc critică, însă considerați că ați primit și așa prea mult, să zicem un dram pentru una dintre personalitățile pe care vi le-ați alocat pe acest site. Dacă m-ați fi întrebat de ieri v-ați fi spus că răspunsul dat este unul administrativ și atât, restul trăgând după sine anumite drepturi materiale, mai ales că nu îmi amintesc să fi făcut armata împreună. Cât despre „alungarea cititorilor și poeților de pe site”, prezența dumneavoastră mascată spune tot. Hai că vă las că poate aveți și dumneavoastră ceva treabă, fără să vreau să insinuez că ați face tot ce fac eu.

Domnule Geană, ceea ce numiți critică (vezi comentariul critic pe marginea poeziei) seamănă mai degrabă cu un exercițiu de putere. Nu analizați un text, ci încercați să-l executați pe autor. Iar faptul că mi-ați tăiat comentariul inițial ( off topic! ) spune mai mult despre dvs. decât despre mine. Cenzura nu e semn de exigență, ci de frică. Frica de dialog, frica de contradicție, frica de a vă vedea propriile excese reflectate în ochii altcuiva.

Critica literară nu se face cu amenințări voalate, cu „dosare”, cu insinuări despre conturi de Facebook sau cu metafore sângeroase. Asta nu e critică, e un mic ritual de intimidare. Și când un “critic de top” ajunge să confunde poezia cu vânătoarea, iar autorii cu vrăjitoarele, nu mai vorbim despre literatură, ci despre un reflex de tribunal.

Faptul că v-ați permis să-mi ștergeți textul — un text civilizat, argumentat, fără atac la persoană — arată exact mecanismul pe care încercați să-l ascundeți: nu apărați calitatea, ci propriul monopol asupra verdictului. Asta nu e ștachetă ridicată, e doar un mic autoritarism de redacție. Și da, seamănă cu o dictatură în miniatură: aceea în care doar vocea dvs. are voie să existe, iar restul se taie.

Eu nu vă cer să-mi dați dreptate. Vă cer doar să nu confundați critica cu execuția, iar autoritatea cu dreptul de a reduce la tăcere orice nu vă convine. Literatura nu crește prin cenzură. Crește prin dialog. Prin contradicție. Prin diversitate. Prin curajul de a accepta că nu sunteți singurul care vede.

Sunt contrariat ca vă permiteți cenzura pe față. Asemenea practici vor alunga cititorii și poeții. Veți rămâne singur cu șleahta d-voastră împărțindu-vă steluțe.

Urmați exemplul dlui Pasa. Dânsul a subliniat deficiențele textului.

Dupa ce am citit aceasta poezie aproape ca simt nevoia sa "știu" mai puțin.
Și, oricum, nu știam ca prețul științei a coborȃt atȃt de jos.

Buna ziua!

In sectiunea unde imi apar postate aceste texte, scrie "De îmbunătățit". Imi poate explica cineva ce inseamna acest lucru? Este un proces automat?

Multumesc!

m-am întrebat mult ce mă intrigă citind acest text și cred că acel "știați că" utilizat ca o litanie, nemailăsînd loc pentru nicio îndoială și facînd ca fenomene atât de obscure – cum sunt bărbații care fetișizează femeile grase (ce-o fi însemnînd) sau cei care duc flori la prostituate – să pară a fi niște certitudini statistice absolute (nu mă pot abține: chiar s-a studiat cazul bărbaților care se duc cu flori la bordel? și asta îi face să pară singuri? că duc flori nu că... uatevăr)

O poezie care mi-a adus înapoi încrederea în *iartă-mă*...
*Mulțumesc!*

Ți-am mai spus despre amestecul de stări provocate la lectură de versurile tale (amestec nu în sensul rău al cuvântului sau, hai să fiu mai livresc și să spun amalgam!). Într-un fel, tocmai atunci când povestea pare să capete o anumită gravitate, detensionezi situația cu un gând, o vorbă, o constatare.
Finalul, fără a fi ceva cu totul ieșit din comun, are un ceva al său, care oferă deschidere.
Deja pot spune că ai un stil recognoscibil, indiferent în ce registru stilistic scrii sau ce tehnici de creație utilizezi. Deocamdată, nu pot spune că te paște riscul manierismului.
Doar niște păreri de amator într-ale poeziei.

Stimată Tyly,
ai perfectă dreptate....
Personal o să încerc să mă implic mai activ,
deși sunt un poet de ulițe, nu de bulevarde...

Corectați, vă rog, „eu-lui”!

Mi-l și imaginez pe rogvaiv cum își roade o unghie și la sfârșitul argumentației aruncă așa, într-o doară: Boss, eu cre'că puștiu' are dreptate; în fond, tot rămăsese niște talent poetic neîmpărțit și tipu' mi se pare că are foarte multă energie. Plus că da, și mie îmi place cum descrie; ar fi păcat să-l muți în altă epocă. Lasă-l aici, că și dacă vrei, mă ocup eu să nu i se urce la cap (am niște băieți pe zonă de critică)

Câteodată mă întreb cu privire la ce spui: "propria creație", cât ne aparține?! Mulțumesc.