Vorbirea și laboratorul vorbirii, receptarea¹

Vorbirea și laboratorul vorbirii, receptarea¹ Un individ ocupӑ, alternativ, postura de agent și cea de receptor al vorbirii. Relația dintre aceste două roluri este însă asimetrică: individul aflat în postura de agent devine în mod necesar receptor, pe când individul aflat în postura de receptor - fie al propriei vorbiri, fie al vorbirii altuia - poate deveni agent sau nu. În primul caz, actul de vorbire este ireversibil: odată emis, el intră inevitabil în circuitul receptării. În al doilea caz, efectul actului receptat - care depinde simultan de actul emis și de configurația internă a individului în momentul receptării - este ireductibil. Este adevӑrat, putem reveni asupra a ceea ce am spus, dar nu putem anula efectul deja produs. Revenim de fapt asupra a ceea ce voiam să spunem ținând cont de ceea ce am spus. Receptarea, care are loc pe toată durata actului de vorbire și care modifică în permanență configurația dispozitivului nostru interpretativ coordoneazӑ și, deopotrivӑ, potențeazӑ capacitatea noastrӑ de exprimare. Asimetria dintre postura de agent și cea de receptor nu exclude interdependența lor funcțională. Actul de vorbire care succede receptării poate părea expresia libertății de decizie a individului în postura de agent. În realitate, actul se exercită în interiorul determinărilor pe care receptarea actului precedent le-a produs; nu este liber decât vӑzut din exterior. La fel, despre efectul receptării se poate crede că este determinat exclusiv din exterior; în fapt, acesta depinde în egală măsură de structura internă a individului în momentul receptării. *** Silaba, ca unitate articulatorie minimӑ și propoziția, ca unitate minimӑ cu sens complet, sunt douӑ limite sub care nu putem coborî fӑrӑ a rata limbajul articulat și comunicarea verbalӑ. Dar nici drumul dintre aceste douӑ limite nu este mai puțin o provocare. Nu știm astfel cum se face trecerea de la unitӑțile formale dominant discrete la unitӑțile de sens, prin definiție, continue sau cum se produc schimbӑrile de structurӑ consecutive trecerii de la un nivel de limbla altul. Silaba, ca unitate articulatorie minimӑ, este o componentӑ a formelor de expresie, nu o formӑ de expresie. Şi aceasta deoarece, deși are un conținut, nu este purtӑtoare de sens. Rӑmâne obscur așadar modul în care se produce saltul de la componentele formelor de expresie, care sunt silabele, la formele de expresie purtӑtoare de sens. Propoziția, pe de altӑ parte, este rezultatul corespondenței dintre mijloacele de expresie și intenția de comunicare, înțelegând prin aceasta cӑ alegerea mijloacelor este subordonatӑ intenției și cӑ forma de expresie servește intenția sau o deservește dupӑ cum este conformӑ sau nu cu obiectul vorbirii. Ca expresie a intenției de comunicare, propoziția se materializeazӑ în timp, în sensul vorbirii, pe când conformitatea cu obiectul vorbirii, și deci propoziția ca unitate de sens, este validatӑ sau invalidatӑ la receptare, în contratimp. Ipoteza pe care o lansez este cӑ în acest contratimp se stabilește legӑtura dintre ceea ce spunem și ceea ce am spus, pe de o parte, și dintre ceea ce am spus și ceea ce rӑmâne de spus, pe de altӑ parte. Receptarea este laboratorul vorbirii. La receptare, în sensul invers vorbirii, formele discrete sunt integrate și unitatea de sens se diferențiazӑ simultan. Pentru a demonstra cele afirmate și pentru a degaja, implicit, câteva elemente de rӑspuns la întrebӑrile pe care producerea vorbirii și receptarea ei le ridicӑ, am imaginat urmӑtorul micro-dialog. – Gata cu pregӑtirile, Anya? Când plecați? – În aproape o orӑ. Și mai am de făcut o mulțime de lucruri. – Spor atunci. Eu și tata vă așteptăm la aeroport. Cum pe durata analizei, voi încerca sӑ subliniez importanța nivelului suprasegmental în planul producerii vorbirii și sӑ indic consecintele segmentӑrii silabice în planul receptӑrii vorbirii, propun un al doilea text care, marcând pauzele, accentele și direcția intonației, este o transcriere prozodicӑ a primului². Gáta | cu pregătírile, | Ánia↗ Când plecáți↘ În aproápe o óră | Și mai ám de făcút o mulțíme de lucrúri↘ Spór atúnci | Eu și táta vă aștepțăm la aeropórt↘ Pentru început, constatăm că indiciile referitoare la cine vorbește și despre ce vorbește, la ce spune și cui spune sunt distribuite la nivelul întregii interacțiuni. Astfel, apelativul „Anya” și grupul nominal coordonat „eu și tata” indică faptul că interlocutorii sunt o mamă și fiica ei, aflată deja într-o relație maritală. Această interpretare este susținută de tipul de griji, încurajări și asigurări pe care și le împărtășesc, specifice acestor membri ai familiei. Obiectul discuției îl constituie stadiul pregătirilor în vederea unei călătorii pe care urmează să o facă împreună, iar ceea ce își spun are legӑturӑ atât cu obiectul discuției, cât și cu relația dintre mamӑ și fiicӑ. Distribuirea pe ansamblul interacțiunii a indiciilor nu înseamnӑ cӑ fiecare enunț în parte este mai puțin o unitate cu sens complet, ce include atât conținutul conceptual, cât și referentul. Linia de dialog, majuscula, semnul de întrebare, punctul, virgula, spațiul dintre cuvinte nu sunt doar convenții grafice, ci tot atâtea deschideri din interiorul enunțului spre exterior, și deci tot atâtea modalitӑți de contextualizare. Astfel, linia de dialog marcheazӑ legӑtura dintre enunț și cel care îl emite. Majuscula indicӑ începutul enunțului, dar și legӑtura acestuia cu situația de comunicare în care vorbitorul este inclus și în care interlocutorul devine simultan receptor. Pe parcursul interacțiunii, majuscula semnaleazӑ legӑtura cu contextul de care începutul enunțului se delimiteazӑ. Acest fapt permite, spre exemplu, recuperarea predicatului verbal „ plecӑm” în enunțul „În aproape o orӑ”. Semnul de întrebare, care încheie primul și al doilea enunț și care, prin însӑși solicitarea de confirmare a finalizӑrii pregӑtirilor, în primul caz, și prin solicitarea unei informații temporale, în al doilea, transgreseazӑ enunțul. Autonomia însӑși a enunțului, a cӑrei indiciu este punctul, este relativӑ la context. Plasatӑ între enunț și numele persoanei cӑreia enunțul îi este adresat, virgula transformӑ o întrebare neutrӑ într-una orientatӑ și semnaleazӑ o relație de atenție afectivӑ între interlocutori. Fӑrӑ ea, numele „Anya” ar putea fi interpretat ca atribut al substantivului „pregătirile”. Spațiul dintre cuvinte, ca și cel dintre replici, echivalentul vizual al pauzei, mai scurte sau mai lungi, din vorbire, revelӑ structura enunțurilor și duce la construirea sensului acestora. Un sens conceptual comun, dar cu o încӑrcӑturӑ valoricӑ diferitӑ pentru fiecare interlocutor. Şi aceasta deoarece, în ipostaza de vorbitor, fiecare interlocutor îl plaseazӑ pe celӑlalt în postura de receptor. Şi chiar dacӑ rolurile sunt interșanjabile, ele nu sunt reductibile unul la altul, dat fiind cӑ schimbul se face în timp. Şi în timp, în virtutea a ceea ce s-a spus între timp și a ceea ce a mai rӑmas de spus, intenția de comunicare devine alta. Aceste variații, mai mari sau mai mici, dar ireductibile, conferӑ comunicӑrii un caracter deschis, fӑra a anula proprietatea fiecӑrui enunț în parte de a fi o unitate cu sens complet. Atâta timp cât rӑspunde intenției de communicare a vorbitorului și rӑmâne în limitele obiectului în discuție sensul unui enunț este suficient pentru a produce o interpretare stabilă în context. În continuare, voi întârzia asupra primei replici din cele șase care alcӑtuiesc micro-dialogul de mai sus: – Gata cu pregӑtirile, Anya? Gáta | cu pregătírile, | Ánia↗ Prin mijlocirea intonației și a articulӑrii primei silabe urmate de a doua, vorbitorul activeazӑ forma lexicalӑ „ Gáta”. Silaba „Gá”, odatӑ articulatӑ, este receptatӑ ca o unitate cu conținut recognoscibil, fӑrӑ legӑturӑ însӑ cu intenția de comunicare. Silaba „ta” în raport cu unitatea de conținut [Gá], pe de altӑ parte, dӑ unitatea de sens [ (ești) Gáta ] care rӑspunde intenției de comunicare. Prin mijlocirea intonației și a articulӑrii cuvântului silabic „cu” urmat de silabele „pre” „gӑ”, „ti” „ri” și „le”, vorbitorul activeazӑ în continuare forma lexicalӑ „cu pregătírile”. Cuvântul „cu”, odatӑ pronunțat, este receptat ca o unitate funcționalӑ, dar fӑrӑ legӑturӑ cu unitatea de sens anterioarӑ. Silaba „pre”, receptatӑ ca o unitate cu conținut recognoscibil, nu intrӑ nici ea în legӑturӑ cu unitatea anterioarӑ. Urmatӑ de silabele „gӑ”, „ti” și „ri”, silaba „pre” formeazӑ grupurile de silabe [pregӑ] și [pregӑti] care au conținut fonic recognoscibil, dar nu și conținut semantic. Cât despre cuvântul „pregӑtiri” acesta e dotat cu sens, dar nu e formal compatibil cu unitatea funcționalӑ anterioarӑ. Articolul hotӑrât „ le”, corespunzӑtor silabei „le”, permite acestui cuvânt ca, prin intermediul unitӑții funcționale [cu ], sӑ acceseze unitatea de sens [(ești) Gata ] și sӑ construiascӑ împreunӑ unitatea corespunzӑtoare grupului cu intonație ușor descendentӑ [(ești) Gata cu pregӑtirile,]. Pauza dintre „Gata” și „cu pregӑtirile,” marcatӑ în scris, prin spațiul dintre cele douӑ forme de expresie, marcheazӑ, în sensul vorbirii, trecerea de la o formӑ de expresie la alta și, în sensul invers vorbirii, la receptare, legӑtura dintre a doua și prima formӑ de expresie. La fel, pauza, marcatӑ în scris de virgulӑ, desparte grupul de intonație „Gata cu pregӑtirile”, de grupul de apel „Anya”, pentru ca, în sensul invers vorbirii, la receptare, sӑ marcheze legӑtura dintre al doilea grup de intonare și primul. În sfârșit, prin mijlocirea intonației și a articulӑrii silabei „A” urmatӑ de silaba „nya”, vorbitorul activeazӑ apelativul „Anya”, care încheie enunțul, fapt marcat în scris de semnul de întrebare. Silaba „A”, odatӑ receptatӑ, dӑ unitatea cu conținut recognoscibil [A], fӑrӑ legӑturӑ cu grupul de intonație anterior. Silaba „nya”, în raport cu unitatea de conținut [A] dӑ unitatea cu sens referential [Anya] care recupereazӑ unitatea de sens anterioarӑ pentru a da unitatea cu intonație ascendentӑ și sens complet [(ești) Gata cu pregӑtirile, Anya ↗]. De remarcat cӑ, în planul vorbirii, intonația fӑrӑ articulare nu poate transforma un mijloc de exprimare în formӑ de expresie și cӑ articularea fӑrӑ intonație nu poate justifica trecerea de la o silabӑ la alta pentru a genera forma de expresie. Subiectivӑ prin intenția care o genereazӑ și obiectivӑ prin obiectul la care se raporteazӑ, forma de expresie depinde în egalӑ mӑsurӑ de nivelul segmental și de nivelul suprasegmental. La nivel suprasegmental, componentele grupului de intonație „Gáta |” și „ cu pregătírile,” mediazӑ trecerea de la nivelul fonologic la nivelul morfologic. Simultan, în planul receptӑrii, legӑtura dintre silabe, la nivel pre-sintactic, și legӑtura dintre cuvinte și grupuri de cuvinte, la nivel sintactic, devine vizibilӑ la nivel morfologic, nivelul la care toate formele de expresie sunt integrate și conținutul semantic este degajat. Note de subsol. ¹Interesul eseului constӑ în încercarea de a arӑta cӑ modelele de analizӑ a limbajului existente pot comunica, cӑ vorbirea și limba, contextul și situația de comunicare, lingvisticul și extralingvisticul nu sunt exclusive. ²M-am folosit în acest sens de faptul cӑ, în comunicarea scrisӑ, punctuația preia funcțiile prozodice discrete (pauze, delimitări, tipul enunțului), iar funcțiile continue ale prozodiei (melodie, accent, ritm,) sunt compensate prin lexic, sintaxă, marcatori discursivi, convenții grafice.