Atelier Literar

scandalos de puține lucruri pot fi duse la bun sfârșit într-o sală de așteptare setea, nostalgia după marile culoare ți se ghemuiește senină ca o vină erai intruziv pentru că erai miop, ai fost

Drumul scanează pasul, vântul scârțâie în păr. Îmbrac pielea pe dos, să fiu copac în sistemul de validare, sau poate voi cumpăra o bifă, să trec vama spre nicăieri ca bișnițar de internet. Pruncii

zburând de nebun cu viteza luminii ar face arşice orice amãrâtã de stea iar eu privesc ca un tâmpit cerul nopţii convins cã stelele se învârt aiurea din vina mea pentru cã stau într-un punct fix pe

în fiecare dimineață transformi absolutul într-o mulțime de gesturi legitime și provizorii prudente sau cu scop terapeutic căutarea sutienului cu push-up care dă bine cu bluza crem mi se pare cel

imaginația mea e un perpetuum mobile, nu are granițe și nici limite nu are, plămădește cu migală speranțe nobile și visuri îngemănate cu galaxii stelare. nu credeam vreodată să fiu

dimineața, la ora 5, citesc poeziile altor oameni și e ca și cum m-aș oglindi în apa altor mări cu vietăți ciudate care nu apar în atlase și trăiesc din amintiri mestecate iar și iar cuvintele, încă

Al meu cuget îl văd liber Cum e pasărea pe cer, Câteodată‑i un „b'ând biber”, Rar de tot... precum un jder. Niciodată va fi muscă, Ori țânțar bun de zdrobit Și nici soi de vreo moluscă. Creier

înainte să expire lumea să ne iubim pe poezie punct ro codificat să tragem pe limbă mierea ursului să fim caii-putere a unei busculade absurde să acordăm alegorii în carnavaluri cât mai dezbrăcate de

eu am extras liniștea și din roci, frici am transformat în idei creatoare, trăiesc mirabilă vreme prezisă de proroci, au renăscut în mine speranțe uimitoare. visuri înalț la cer ca pe supernove, să

într-o zi un om a citit o carte despre lupi și-atât de tare s-a afundat în lectură încât noaptea când a ieșit să se plimbe la marginea satului toți câinii lătrau după el simțind miros de animal

L-am rugat pe Dumnezeu să îmi spună cum a creat universul, ce reprezintă cele șapte zile? Timp de zece ani l-am rugat. Astăzi mi S-a arătat și mi-a explicat. Când Dumnezeu a creat universul, a

Managerul meu Timpul m-a părăsit După ce i-am spus că publicul meu țintă Sunt eu. După o discuție lungă Despre îngeri și bani, Am pierdut licența pentru iubire Dar și pentru disperare. Sunt ilegal

Imperial, Timpul năvălește în mine Prefăcând tot în ruine. Frunze îi cresc pe ramuri De-a lungul întinderii spre lumină Cum boabe de rouă Pe firul de iarbă. Aripi care îl fac cer Prin care trec

transformată-i omenirea într-o haită de hiene e o lupă-orânduirea într-o haită de hiene vai de omul slab cu firea și de-acela fără trene transformată-i omenirea sânge-albastru-i curge-n vene a

Mugurii s-au cocoțat pe ramuri într-un acces de primăvară, Copacii sunt albi, parcă au fost pictați de un pictor renascentist, Cerul își sprijină albastrul de umerii lumii, În aer plutește o