Atelier Literar

în bula mea de aer inspirat urzesc mătasea conștiinței din legile naturii studiate pe băncile școlilor și-n experiențele mature ale vieții știința-i concentrată-n teoreme în studii cu direcții

1 — Nu cumva, astăzi este marți, neobrăzatule! — Trei ceasuri rele, Padre! — Padre, e mă-ta! Mie să-mi aduci banii ce mi se cuvin,

IOANA TOFF URME PE NISIP Bianca Marcovici este una dintre vocile lirice distincte ale poeziei române contemporane, o prezență importantă a literaturii de limbă română din Israel. Născută la Iași,

ne priveam ca doi oameni pierduți într-un incendiu care confundă căldura cu salvarea fiindcă autodistrugerea arată superb de la distanță turnam benzină pentru fantome peste văpaia care știa cât ne

marea în care plutesc e strânsă cu șuruburi și butoane îmi înfig oasele în șuruburi le strâng până când mâna îmi alunecă și carnea se desprinde sub filet apăs butoanele durerea urcă în vârful

Data viitoare voi prinde trupul unui copac până voi uita poeziile, poveștile, științele, metaliteratura. Vom plânge. (îmbrățișat în tăcere voi șopti - Pentru ce te-am părăsit?) Data viitoare voi

gesturile tale devin poeme și tu nu știi nimic despre asta, cum nici despre praful ce-nghite cântecul se-agață îndoiala de chipuri, încep să-i semene chiar și aceia pe care-i iubești ceva îți

Realitatea în care te-am pierdut rămâne nesuprapusă celei în care ai plecat. Prima: ploaia era frica diluată peste gestul meu de a te lăsa în estomparea curajului — te-am decorat cu tăcerea

nu știu unde a început depărtarea poate într-un cuvânt spus prea târziu sau prea devreme într-o tăcere pe care n-am știut s-o ținem între noi ca pe un lucru viu poate iubirea e felul în care

între extremități există o tranșă netedă. am venit nechemați — unica condiție a mesei mele de lucru. zgârii oglinda, o suprapun peste a ta, las dungi paralele, plec. întrebi: de ce? răspund: uită-te

🌿 Simbioza Ne-am crescut unul pe altul în voia timpului, din două ramuri tinere care au învățat aceeași umbră. Ne-am amestecat amintirile ca două cerneluri care nu se mai pot separa — și curg în

... până la biserică, ... până la şcoală, ... până la magazin, ...până la primărie, ... până la loturi, ... şi în cele din urmă, ... până la țintirim, ...sunt drumurile ...veşniciei de la sate.

Meryem are chipul pictat pe piatră suflul rotund închis într-o pânză încrustată pe un crepuscul adunat în noduri laxe trupul îi este drum spre un orizont de sare lacrima unui pendul acoperit de un

Erai, un cer care se destrăma, prea albastru, o stâncă desenată pe orizont, o pasăre care zbura prea aproape de sine, o constelație incompletă. Întâlnirile noastre erau ferestre rare prin care

A judeca un fenomen, un caz, un proces din perspectiva propriei credințe este un mod de a gândi pe care modernitatea îl consideră desuet. A presupune că cineva induce în eroare, abuzează de

am purtat rochia roșie ca pe o inimă în afară roșul m-a ținut dreaptă când genunchii îmi tremurau am învățat să merg pe tocuri peste propriile frici într-o seară mi-am dat jos curajul strălucitor am