Atelier Literar

îți hrăneam visele, ca să pot rămâne în viață dimineața și seara, cât mai devreme fără memorie, fără trecut deasupra zgomotului riduri, verticale dincolo nimeni nu era bântuit doar crezând în

Când noaptea coboară din stele o umbră de zale, Peste pământul ce-așteaptă o rază din zori, O singură șoaptă deschide poteci prin cristale Și leagă în taină destine-n suflet și flori. Tu nu ești

Pe masă mai e o petală, din nuc nouă frunze au nins, bat clopote la catedrală, un gri peste frig s-a întins. E frigul mai gri decât griul, mi-e frigul mai frig de la gri, aud cum scânceşte pustiul,

​​​​ Unde se duc mamele când îmbătrânesc și ne privesc cu ochi nedumeriți: cine este străinul acesta unde este copilul care se ghemuia în brațele mele când viața începea să se rostogolească

Te-am văzut în afara timpului. Priveai spre mine. Ochii ni se întâlneau la mijlocul drumului și învățau să nu se mintă. Te-am lăsat să intri în biblioteca gândurilor mele. Cele mai multe

sunt creștin ortodox și exact așa gândesc trăiesc simt și grăiesc adevărat creștinismul a avut un învățător și o mullțime de profesori unii mai timizi și-au spus apostoli alții mai tupeiști

Am notat așa: - scrânciobul din curtea bunicii, unde abia te așteptam să te legeni. Te priveam fascinată. - chicote, împărțitul laptelui în mod egal, șușoteli. M-ai învățat să țin secret și mi-ai

uneori dimineața îți bei cafeaua în liniște și afară plouă mărunt iar la radio cineva cântă despre o iubire nemuritoare… și toți vor să le fii muză dar tu, femeie, vrei să ai propria ta melodie

Gol și fum neantul întruchipat de vis solid ca o planetă cu margini ireale... de-ar fi o vale numai, de-ar fi măcar un soare definitiv stabil, cu ochii limpezi, de-ar fi măcar un zâmbet cu trup fără

În toate părțile casei, Stă îngenuncheată-n pământ Truda mâinilor care au știut Să clădească o tihnă. Bucurii și tristeți, Dezamăgiri și speranțe, Lacrimi și râsete, Au intrat și-au ieșit Prin uși

ştii, mi-aş fi dorit să nu te fi întâlnit niciodată pentru că mă doare să te văd, aşa hălăduind printre umbre vineţii dar uneori e nevoie să laşi în urmă nişte greşeli e nevoie să te ierţi şi la

am deja neaua printre gene se aude că anotimpul alb se înalță pe cariatidele de la malul mării punți de gheață pe nisipul sonor se amestecă în fragranțe colorate totul e ca la început de lume am

pe când acum mă simt bunicul pământului deși știu că sunt doar un puști uitat într-o lume mult prea mare pentru el de unde tot mai cânt stelelor cu patima unui greier care se închină bobului de

La o poruncă, poarta s-a închis, Iar fericirea a rămas amintire. Copilul a văzut, A deschis-o Și a coborât după noi. A făcut o mică excursie Aici, pe pământ, Nu încetează să ne cheme Să ne

Mașina de spălat făcea un zgomot nou. Trei lovituri metalice, o pauză, apoi încă una, mai joasă. Daria, care își câștiga viața ascultând înregistrări deteriorate, nu reușise să identifice

timpul trece, viața se scurge în clepsidră răsarit, apus, prea cald, prea frig, soare pitit după nori, ceață, ploaie, ninsoare muncă, weekend, coșmaruri, somn pe bucăți, neliniște, stat, pisici multe

1. mă contrazici degeaba este exact așa cum spun când tac mă doare până amețesc mă trezesc direct în coșmar realitatea mă taie bucăți și mă îngroapă la tulpina unui vis din lemn de portocal

plouă plouă întruna anii curg argint în sânge frate mi s-au dizolvat oasele de aramă la încheieturi se căznesc artrite un tranzistor cu ochi decolorați și-a îngălbenit pinii e alertă pe

Atingerea bornei de cincizeci de ani reprezintă, în ontologia umană, un moment de maximă densitate reflexivă, un turn de veghe de unde ființa își contemplă propria devenire cu înțelepciunea acumulată

când s-au împlinit zece puncte, după după ce ne-am regăsit aparent fără voia noastră voiam să plec departe, în fiecare zi, cât mai departe de tine dar tu rostogoleai spre mine două-trei minciuni,