Literatura română, de la Eminescu la poeții de azi

de parcã am cãzut din alt timp poate din nori poate din lunã gravitaţia mã îndeamnã la somn iar visele se deplaseazã precum lumina când spre roşu când spre albastru apoi copite de furnici truditoare îmi trec dintr-un ochi în altul

ca un anunț că se mai și moare din când în când asfaltul miroase a ploaie traversez pe verde pragul dintre zile golesc buzunarele într-un birt de cartier cu patimă cu păcat desfac gândurile în baloane de săpun zâmbesc amar unei închipuiri adorm cu ochii în tavanul sterp

I. VOCEA Vera îi puse ziarul pe tastatură la opt și șaptesprezece minute. — Sandule, uită-te puțin aici. El avea în mână o jumătate de covrig. O lăsă pe un șervețel și își potrivi ochelarii. Pe prima pagină era fotografia conducătorului, făcută în timpul discursului de inaugurare a noului complex industrial. Sub fotografie, cu litere mari, apărea propoziția:

îmi place să cred că văd clar că am o distanță critică și un aer detașat dar cine ești tu de fapt dacă nu tot un desen animat cu pretenții de eseu și o teamă bine ascunsă că și tu ai fost neglijent imprimat? culoarea îți iese din contur

Simt tot mai puțin din mine înăuntrul meu. Doctorul de familie – deși e impropriu spus „familie” – m-a ascultat îndelung, apoi m-a ascultat iar, cu stetoscopul. – Ești de analizat – mi-a spus din priviri. M-am programat la un RMN-TOTAL de sine. Doar că e necesară pregătirea: purificarea biologică –

Personaje: • VASILE — proprietarul casei • POMPIERUL — transpirat, cu intenții • POLIȚISTUL — calm, cu proceduri • VECINII — numeroși • BEȚIVUL • HOȚUL • ASISTENTA — din ambulanță, târzie • PĂRINTELE — evlavios

De-mi vei veni în poală, se va curba un „nu”, iar luna, fără umeri, va îmbrăca un „tu”; din buzunar o mierlă va scoate-un ceas de os, iar umbra ta sub masă va înflori pe dos. De-mi dai spre dezmierdare bărbie și manșetă, ți-oi prinde-n păr o gară și-n nasturi o planetă; cămașa ta va scoate din mâneci cai de mai, iar gulerul va ninge cu paseri peste rai.