Literatura română, de la Eminescu la poeții de azi

De ce UBU, recentul spectacol al lui Mihai Lukács este pe nedrept minimalist, prin urmare cere maximizare Vă rog să mă credeți că în anii 90, până nu s-a grăbit străinătatea să vorbească despre minimalismul cinematografic românesc nu am avut habar că filmele lui Porumboiu, Puiu sau Mungiu ar fi fost minimaliste. Altfel spus, am înțeles repejor că dacă A fost sau n-a fost, SieraNevada sau Occident sunt toate filme minimaliste, acest lucru ar trebui să se datoreze modului românesc de viață din acea perioadă. Minimalism cu urme neștiute de carne pe os. În fine, minimalismul ăsta presupune, după mine, mijloace elementare pentru realizare, când ai avea la dispoziție scule ce te îndeamnă să belferești și să îți imaginezi că iei oscarurile chiar pe doi ani și urșii și ce mai vreți voi, și că,

E ceva dureros în vocea lui Chiar și atunci când îmi zice o glumă E ca începutul colorat al apusului Ori o inimă ruptă și lipită cu gumă. E ceva. Neobișnuit. Și poate într-o oarecare măsură închipuit Durerea e de fapt în mine Și nesuportând-o am proiectat-o în el, în oricine Deși eu încă susțin Că e ceva, ce alții nu știu, ori prea puțin

am obosit să mai aştept, veşti de la tine o conversaţie adevărată care să-mi liniştească sufletul când am putea să ne aşezăm pe burtă şi să vorbim doar noi doi, oameni unghie şi carne unul lângă altul, cum două cămile aproape de oaza lor, despre însetatele aşteptări să vorbim, apoi să vorbim, iarăşi despre majoritatea lucrurilor neîncepute, pentru că tu ai rămas prinsă, în tipare şi energii atât de vechi încă deretici, cu mânecile frumos suflecate

Subtitlul celui de-al patrulea text prilejuit de cartea lui Richard M. Weaver (Ideile au consecințe, Anacronic, 2020) este o dojană adresată de regele Filip al II-lea fiului său Alexandru, care ajunsese să exceleze în cântatul la fluier. Această dojană a primit-o nu pentru că ar fi fost ceva negativ în mod deosebit cu privire la meșteșugul deprins de tânărul Alexandru, ci ar fi fost valabilă pentru orice tip de îndeletnicire căreia i s-ar fi acordat prea multă atenție. De unde această atitudine? Pentru că mentalitatea moștenită de la Platon, în primul rând, era că persoana care va conduce o cetate trebuie să aibă o perspectivă de ansamblu asupra întregii realități, iar orice insistență asupra unei părți din ea nu va face decât să-i îngusteze orizontul și să îl facă nedemn de rolul cel mai

îmi place să cred că văd clar că am o distanță critică și un aer detașat dar cine ești tu de fapt dacă nu tot un desen animat cu pretenții de eseu și o teamă bine ascunsă că și tu ai fost neglijent imprimat? culoarea îți iese din contur

luni, asfințit am întârziat la toate întâlnirile cu tine și acum aș fura o bicicletă ca să ajung la timp cred că judecătorii m-ar ierta dacă le-aș spune că mă grăbeam să-ți ofer o lebădă origami și să te informez că niciun bărbat nu atinge stelele, majoritatea se opresc la gleznă dacă ai avea timp ți-aș spune și despre acea iubire rătăcită prin istorie, actul 2 scena 2 e rezumatul, golanii îi spun scena balconului e frig, pune-ți viața în cutii, cum pun corporatiștii chestiile personale când sunt concediați să știi că în fiecare noapte îți scriu scrisori, fără autocorrect, caractere italice, bolduiri, scrisori de mână în care sunt atent la bastonașul lui „a”, nu las nepilite colțurile cuvintelor și mă feresc de dezacorduri gramaticale sau cardiace luni, miezul nopții, Orion nu arată

Personaje: • VASILE — proprietarul casei • POMPIERUL — transpirat, cu intenții • POLIȚISTUL — calm, cu proceduri • VECINII — numeroși • BEȚIVUL • HOȚUL • ASISTENTA — din ambulanță, târzie • PĂRINTELE — evlavios

De-mi vei veni în poală, se va curba un „nu”, iar luna, fără umeri, va îmbrăca un „tu”; din buzunar o mierlă va scoate-un ceas de os, iar umbra ta sub masă va înflori pe dos. De-mi dai spre dezmierdare bărbie și manșetă, ți-oi prinde-n păr o gară și-n nasturi o planetă; cămașa ta va scoate din mâneci cai de mai, iar gulerul va ninge cu paseri peste rai.