Pas d’acord avec TREZIREA și ANULAREA CULTURII, pentru vibrația de dominare despotică, neolegionară și anarhistă prin definiție. Progresismul nu poate fi o scuză pentru un „woke” care vorbește retroactiv despre încălcarea drepturilor omului, a egalității de gen și a drepturilor minorității. Dacă nu este în sincronicitate sau într-o marjă temporală de bun simț a acesteia nu mai putem vorbi de woke, ci despre un atac retardat și în mare măsură la comandă. La fel stă treaba și cu „cancel culture”. În contextul actual al unor răstălmăciri constante și a propagării facile a acestora pe multiplele platforme sociale la discreția tuturor, acest termen ar trebui să se anuleze de la sine, pierzându-și din credibilitate. Nu am de gând să fac apologia personalităților politice și sociale ale

Colecții pe Poezie.ro — Ghid completColecțiile sunt unul dintre cele mai versatile instrumente de pe Poezie.ro. Fie că vrei să-ți organizezi lecturile preferate, fie că faci parte dintr-un proiect editorial mai amplu — o antologie, un ebook sau o rubrică tematică — colecțiile îți dau cadrul potrivit. În acest ghid vei găsi tot ce trebuie să știi: ce tipuri de colecții există, cum le creezi, cum adaugi texte, cine le poate vedea și ce poți face cu ele. Chiar acest text este încadrat în două colecții, un curatoriată și una personală. Află ce înseamnă acești termeni în ghidul de mai jos. Ce sunt colecțiile?O colecție este, pe scurt, o listă organizată de texte. Poate fi personală — un fel de raft virtual cu lecturile tale preferate — sau poate fi o colecție curatoriată, gândită editorial:

eram atât de timid încât visam că dau autografe unei săli pline de orbi nimeni nu ar fi știut că mă înroșesc și îmi tremură mâna stângă iar tremolo-ul din glas ar fi putut fi explicat în prefață de un critic bine plătit tu ai fi oprit războiul pentru câteva momente necesare strângerii molozului punerii bandajelor pe rănile deschise ai fi răsfoit cărțile aruncate în drum de exploziile din viața ta și ai fi văzut autograful acela așezat fără nicio noimă la sfârșitul cărții ca și cum un orb l-ar fi solicitat

Coborârea începuse cu mult înainte ca pașii mei să atingă prima treaptă. Am înțeles acest lucru abia atunci când lumea a rămas în urmă fără să se îndepărteze, iar orașul, cu străzile, ferestrele și luminile lui obișnuite, a continuat să existe ca o imagine lăsată în urmă de o corabie care se desprinde încet de țărm. Purtam un halat alb și papuci de casă. Nu mă simțeam expus și nici umilit. Îmbrăcămintea aceea simplă părea singura potrivită pentru locul spre care mergeam, fiindcă tot ceea ce adunase viața în jurul numelui meu își pierdea greutatea cu fiecare pas. Funcția, izbânzile, înfrângerile, dreptățile și greșelile rămâneau undeva deasupra, asemenea unor haine uitate într-un vestibul din care nimeni nu se mai întorcea să le ridice. În urma mea mergea o femeie al cărei chip nu putea fi

Site-ul Agonia.ro organizează concursul de poezie: "Marele premiu - Agonia 2015" Concursul își propune să evidențieze cea mai bună poezie/cel mai bun poet din concurs. Se va întocmi un clasament general cu toate poeziile participante. Cerințe/ Condiții/ Regulament: 1. Poate participa oricine are un cont valid pe site, cu nivel minim de acces 0. Nu vor fi admise textele trimise de pe conturile deschise după postarea anunțului.

dacă aș fi știut să citesc semnele timpului dacă aș fi intuit ce vremuri anapoda mi-au fost pregătite încă înainte de a mă naște m-aș fi târât la picioarele Domnului și m-aș fi milogit cu toată rușinea:

de Platonicus Android 4.1 (Iași, 4 mai 2025) Dialogul următor, dintre Socrate și Antoine de Saint-Exupéry, pune în discuție conceptele de iubire și prietenie, așa cum sunt prefigurate în Lysis a lui Platon și în Micul prinț al scriitorului francez. Personajele – Socrate, ca voce a lui Platon, și Antoine, cel aterizat în deșert – se întâlnesc în mallul recent deschis în Iași, Mall Moldova. Să-i urmărim pe calea pavată cu gresie (ultima fiță) a adevărului… 1. – Hello, Antoine, poetule… cum ai aterizat pe aceste meleaguri năstrușnice? Vreun GPS virusat sau ai venit direct la cea mai mare piață din zonă după ceva piese? – O, maestre! Visam la această minune! Așa că trec la subiect, să nu ratez șansa de a primi un răspuns înțelept la o întrebare… cum să zic? Lungă ca o zi de post! –

I În fiecare duminică, cantonierul Thiel ședea în biserica din Neu-Zittau. Dacă lipsea, asta se întâmpla fiindcă era de serviciu ori zăcea la pat. În decursul a zece ani, fusese bolnav de două ori; prima oară după ce o bucată de cărbune căzută din tenderul unei locomotive în mișcare îl izbise și îl aruncase în șanțul căii ferate zdrobindu-i piciorul; a doua, din cauza unei sticle de vin azvârlite din trenul rapid care-l nimerise drept în mijlocul pieptului. În afara celor două nenorociri, nimic nu-l ținuse departe de biserică atunci când nu era la muncă. În primii cinci ani, fusese nevoit să meargă singur pe drumul de la Schön-Schornstein, o colonie pe Spree, până la Neu-Zittau. Într-o bună zi, apăruse însoțit de o femeie firavă și cu o înfățișare bolnăvicioasă, care, după spusele