Literatura română, de la Eminescu la poeții de azi

Dragi colegi, mai sunt două zile până când, dacă vă grăbiți, veți fi, indiferent de nivelul avut pe site, beneficiarii unui cadou special de Black Friday, important este doar să vă încadrați în acest interval de timp. Despre ce este vorba? Dacă trimiteți până vineri, 6 noiembrie 2026, orele 23.55 poeziile voastre pe care doriți să le ascultați la Radio Agonia, în recitarea voastră, în format mp3, pe oricare dintre căile pe care le aveți la dispoziție (mailul bogdan.geana@agonia.net sau înregistrat din pagina poemului vostru, butonul roșu din dreapta și expediere direct din acea apllicație către site), acestea vor fi montate și vor intra imediat în playlistul de o lună al radioului. (Asta pentru că de la începutul lunii decembrie ne vom axa în primul rând pe poeme de sezon și Secret

Dacă nu te fac părtaș experiențelor pe care le-am gustat din potirul aerat de trecere, vei avea privirea umbrită de veșmântul în care m-am înfășurat de vreme rea, de vreme bună, de intimitate și pritocire a esențelor. Poate că vreun poem cu rădăcini adânci în zâmbetul lumii se va ridica, totuși, în fața toamnei, iar tu îl vei dezgoli de frunze și mă vei îmbrățișa discret, ca o adiere, acolo unde numai îngerii au ochi și brațe,

(Visul american) Calea Lactee rămasă o dâră de lapte brânzit, scuipată acid pe parbrizul crăpat al unui Buick care gonește nebun prin Nevada. Un uger flasc, atârnat de tavanul negru al dughenei cosmice, picurând zer acru peste tejgheaua lumii, unde sfinții și nebunii

A doua zi după ce o pietricică îi ciobise parbrizul, tocmai când se apropia de casă, domnul Silviu trece din nou pe strada unde întâlnise pisica neagră. Este convins că ghinionul i se trage de la întâlnirea cu felina. Unii le numesc, pe nedrept, superstiții. Pentru Silviu, sunt legături misterioase de cauză și efect, încă nedescoperite de oameni. El știe bine asta! Astăzi a ajuns mult mai devreme. Abia s-a luminat de ziuă. Trage mașina pe dreapta, aproape de locul nefast. Coboară încet, închizând portiera cu grijă, ca să nu-și facă simțită prezența. În mâna stângă ține o sticluță ascunsă în podul palmei, din care stropește discret asfaltul și gardul, cam pe unde își amintește că trecuse pisica aceea neagră și rea. Speră că agheasma va înlătura toate relele pe care afurisita le-ar putea

îmi place să cred că văd clar că am o distanță critică și un aer detașat dar cine ești tu de fapt dacă nu tot un desen animat cu pretenții de eseu și o teamă bine ascunsă că și tu ai fost neglijent imprimat? culoarea îți iese din contur

Decorul divin își păstrează imunitatea de manechin în spatele sticlei unde ruga mea își ispășește o vină abstractă. noaptea de cristal se deschide spre un vid sideral, fără ecou. speranța — o pojghiță tardivă de aur pe un zeu care își pierde forma. cerul de porțelan apasă prea jos,

​Marți cu ploaie, iluzii migrează-n ghivece, departe de norii arțăgoși, tolăniți pe asfaltul rece. Ghemuită spre geam, mușcatele așteaptă dintr-un ciob de pământ să-mi urce privirea, să le aprind într-un singur cuvânt. ​Zăvoare pe uși închid zbânțuirea prin case, și-am pitit într-o carte rezervația noastră de lucruri mărunte, frumoase, de gesturi mici, pirotite, învârtite pe-un disc cu Vivaldi, sub ochii Sibiului, adormiți și calzi,

De-mi vei veni în poală, se va curba un „nu”, iar luna, fără umeri, va îmbrăca un „tu”; din buzunar o mierlă va scoate-un ceas de os, iar umbra ta sub masă va înflori pe dos. De-mi dai spre dezmierdare bărbie și manșetă, ți-oi prinde-n păr o gară și-n nasturi o planetă; cămașa ta va scoate din mâneci cai de mai, iar gulerul va ninge cu paseri peste rai.