Noi, roboții
trăiesc într-o lume minunată a roboților
îi vezi pretutindeni, te lovești de ei pe scările rulante
pe trotuare
în supermarket
stând la coadă la ghișeele primăriei
plătind amenzi și impozite locale
îi zărești întorcându-se grăbiți din piață
cu sacoșele pline de procesoare proaspete de la țărani
sau stând la terase cu o cafea în față
și analizând meciuri de fotbal și pariuri sportive
serviți de alți roboți cu șervetul pe braț
care negociază bacșișul
stau cuminți la coadă la farmacii pentru un flacon de triferment,
ulei de ricin și pilule pentru răceală și gripă
sau cerșind sprijiniți în cârje metalice ruginite
vânzând cărți de dezvoltare personală
și religioase
dimineața îi zărești ducând copii la grădiniță
unde o educatoare-robot îi învață
să deseneze portrete-robot
îi vezi scriind epigrame și povestiri fantastice cu supereroi
dând amenzi de circulație
sau rostind discursuri patriotice la momente festive
cu toate astea, iubito,
nimic nu întrece farmecul tău feminin
când primești din mâna mea un trandafir roșu
și îl agăți la rochița ta sexi din sârmă ghimpată
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Liviu Nanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 171
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Liviu Nanu. “Noi, roboții.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-nanu/poezie/14205817/noi-robotiiComentarii (5)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.
EL
JD
Pentru un moment mi-a plăcut secvența cu copiii, singurii încă neroboți. Practic unicele lumini inocente din text, dar sistemul are grijă să le stingă repede. Educatoarea-robot îi pregătește să intre în aceeași matriță din care noi nu am mai apucat să ieșim.
Iar finalul...
Finalul e o lovitură sub centură. Te aștepți la o salvare prin iubire, dar „rochița din sârmă ghimpată” îți taie orice elan.
Până la urmă, textul e un îndemn indirect să ne dezbrăcăm de armurile astea de tablă. E timpul să ne șlefuim din nou sufletul ca să-i redăm luciul autentic — singurul lucru care ne mai poate salva, cu adevărat, de la a fi înghițiți de rugină.