EDUARD Lupașcu

Mi-e dor, mi-e dor, mi-e tare dor, De câmpul reavăn şi anost, Mi-e dor de urma de tractor, Şi de mirosul de compost. Tânjesc după-un sublim odor, (Al sărmăluţelor de post), Nu după damful de

Nici nu mai știu dacă de frunze-i vorba ori despre mine - desfrunzit un pic. Mai fuge-o vară, și-i mai rece ciorba, și parcă-n douăzeci de scânduri mă despic. Nu-mi cresc izvoare-n ochi și nici nu

Ai vrea să dansezi, să arunci cu petale, Mai știi cum se face să râzi hohotind, Să tai în felii sentimente banale, Alergi, dar oglinda te vede mințind. Și nu se întâmplă un port fără zare, Nici

Doar eu înghit o linguriță plină cu răbdare, doar eu mai știu că nu mai știu, de mult, nimic, mă răsucesc, mă-ntorc, ușor sau greu, la ziua-n care mi-aduc aminte, vag, ce mi-a lăsat în plic. Doar

dacă aș fi fost o pasăre, un pisoi ori un mugur pe ram, te-ai fi umplut de verde, m-ai fi mângâiat, mi-ai fi lăsat firimituri la geam. un urs de pluș, o carte de colorat ori o cutie cu bomboane

E toamnă. Frigul, cățărat pe umeri ca iedera pe gardul vecinului, arde gazul. Uneori îți vine să zbori spre țările calde, cum ai învățat prin clasa a doua. Dar îți amintești subit că ți-a crescut

Mai m-am gândit, iubito, nu plec, rămân aici între evenimente ce, zilnic, se succed, De ce să plec, și unde (cum tu, prea bine, zici)? Cum să renunț doar pen'că nu am în ce să cred? Rămân până la

- Iubito, închide tu! - Închide tu, iubitule! - Hai, iubito, închide tu! - Ei, închide tu, iubitule! - Te rog, iubito, închide tu! - Ba eu te rog mai tare, iubitule, închide tu! - Iubi, hai nu te

Se întâmplă din nou și nu știu ce să spun - curge vara încet de pe munte, Mă culeg amintiri și mă lasă pe drum, Flori și gânduri devin amănunte. Stau să cadă, din norii nervoși, corbi flămânzi,

când se trezește secundele abia ce apucă să-mi coasă cu catgut uimirea de a fi prezent lângă fericire se apleacă timid sărută neîncrederea în mine zace puștiul de ieri pustiul de mâine

o umbră vinde mărar la colțul blocului ceva mai la stânga încă una mături flori farfurii (din plastic) la dreapta alte două rechizite cărți de colorat nu te supăra frate în gheretă o umbră

Mai țin minte cum soarele coboară, toamna, dincolo de dealuri, cum cad nucile pe acoperișuri și cum râdeam ca proștii când te împiedicai în pădure. Mai știu ce puneam în tigaia aia unde

Altădată, azi "începea școala". Nu pot zice că școala mi-a fost foarte dragă. Ba chiar uram că vacanța cea lungă își cam băga picioarele în bălțile încă timide de pe strada deja galbenă de frunze.

Ei, na! Și ce? E doar o altă secundă, frumoasă, din viața mea. Trecătoare și ea. Ca și mine (o altă grăbită, nebună, urâtă, secundă) și ea, într-o fugă constantă, rotundă, spre o liniște grea

Când pică frunzele târzii, mai vrei să-nveți că vrei să vii? Doar știi, nu știi, ba știi … Nu știi că mă îmbăt cu erezii, îmi pleacă boii pe pustii și-mi cresc aripi la gelozii? Nu m-aburi ca pe

acum sunt bine așa cum mi-am dorit toate sunt pline părul de frunze pantofii de nisip buzunarele de crabi gura de alge ochii de soare tu zi-le să nu mai caute în larg am ajuns liniștit acasă

Cum să-ți mai spun, în câte zeci de feluri, în care limbă poți să înțelegi? De când te-am cunoscut tu mă cutremuri, cu frumusețea știi cum să mă legi. Mă zbat, de când mă știu, să-ți stau în

n-am nevoie de tine ştiu perfect drumul cel mai scurt dintre două puncte este întotdeauna drept dar şi de data asta aleg calea cea mai lungă nu mă grăbesc din mai multe motive (ale tale) în primul

dragă domnule nu sunteți nu prea sunteți aș zice deloc nu sunteți bine nu știu ce ați făcut în ultimul timp poate îmi spuneți sau poate nu dar v-au crescut incredibil de mult v-au crescut

alergau zilele pe dealurile de la marginea orașului, precum mistreții hăituiți de vânători, se umpleau copacii de ciori și ochii ciutei de spaimă, linia orizontului îmi tremura sub pleoape și

Se-așază roșu peste verde, mânjeste galbenul un gri, îmbracă munții salopete și câmpu-ncepe-a înnegri. Mă cer albastru încă-o vară, mă soare și mă val sărat, dar toamna, peste dealuri, zboară spre