Mai stau un moft, o carte, două, un albatros, o cacealma, mai stau un nor să văd cum plouă, mai stau un fum la o cafea.
Mai stau o bere și un munte, mai stau o mare și un vin, vreo douăzeci de
Trec zile, și luni, anotimpuri, și clipe,
După ușă-i fotoliul bătrân, obosit,
Pe masa de lemn, lângă geam, cinci tulipe
Desenate pe-o foaie de el, plictisit.
Am vrea să dansăm cu buricele toate,
Dar
Mai stai o lună ori o viață, mai stai un secol sau un an, mai stai cinci ieri, opt azi, un mâine, nouă clătite și-un motan.
Mai stai în noi, cu noi, cuminte, cu mine stai, în gând, în pori, mai
Iubito, nu e banc, deja e toamnă, de ieri te caut numai printre struguri,
Dar nu mai știu când doare ce înseamnă: că mă tot duc, că-s viu și nu te bucuri?
E toamnă de la tine până-n mine, și
Cum bate azi, cum suflă, cum mai urlă...
Ai scrie o cinzeacă despre el,
Dar îți recită clopotul din turlă
Și n-ai nici chef, nici bani, nici portofel.
În cimitire-i mare sărbătoare,
își râd
Te sun, iubito, dintre frunze, să-ți foșnet galben la timpan, îmi trec prin cord săgeți confuze și-mi cântă vântul la pian.
Te sun ca dintr-o închisoare (un telefon pe an, atât), ca dintr-o pură
E treijunu, dragă, octombrie-i apus,
Nu plâng, dar nici n-aplaud fantoma ăstui an,
Mi-am luat bilet spre mâine (desigur, e doar dus),
Dar tot mă-ntorc la tine (la fel de-aerian).
Nu-i ieri, nici mâine nu e, ci-i azi fără-ndoială,
Același douăjnouă ca-n fiecare an,
Nu mă mai mir, iubito, de-așa o rânduială,
Doar, democratic, urlu cu stil... republican.
E douăjopt, iubito, să mor dacă mai știu ce se întâmplă astăzi, cumva, mai important, iar dacă nu se-ntâmplă, sper că nu e târziu dacă-o lăsăm pe mâine. (Ar fi reconfortant).
Nu-i vorbă, e fantastic, nu-s vorbe, ci doar fapte,
Se-adună-n grup fantome, se pregătesc de bal,
Deși nu-i încă vremea (abia e douăjșapte),
Iubito, cad precepte în mod fundamental.
E douăjșase, iubi, m-am așezat la rând,
Nu mă-ntreba la care, mă vei vedea la știri,
Mă-mbrac în frig, în noapte și-n dogmă, vrând-nevrând,
Și-s pregătit, temeinic, de-aceleași ocrotiri.
E douăjcinci, iubito, octombrie, e smog,
Mă dor, de dor de vară, tricouri, bluze, gânduri,
Ți-aș da detalii ample (mă știi că-s pisălog),
Dar m-amăgesc că, poate, citești tu printre rânduri.
Iubito-i douăjpatru, mai stau un pic și fug:
mă-ntorc în sarea mării să-nchiriez un val
și costumat propice, revin în carnaval.
(Ai grijă ca dovleacul sa fie ignifug).
Iubito, s-ar putea să-ți doară ori, mai curând, să nu, deloc,
Îți scriu privind, printre confuzii, la oamenii ce ies din bloc.
Și sunt nimicul care scrie despre nimicul care sunt, îmi trec
Și vine o vreme când ziua e an,
Și anul secundă grăbită,
Și birtul din gară e calul troian,
Și halba cu bere-i ciobită,
Și trenuri mai trec doar atunci când nu ești,
Și ești când te-ascunzi
Pe masă mai e o petală, din nuc nouă frunze au nins, bat clopote la catedrală, un gri peste frig s-a întins.
E frigul mai gri decât griul, mi-e frigul mai frig de la gri, aud cum scânceşte pustiul,
1.
mă contrazici degeaba
este exact așa cum spun
când tac mă doare până amețesc
mă trezesc direct în coșmar
realitatea mă taie bucăți
și mă îngroapă la tulpina unui vis din lemn de portocal
Unde ești, Natalia? Ce mai faci, cum o mai duci? Nu mai știu nimic de tine de mult, de prea mult timp.
Mai tragi de zile, ca 'nea Costică de funia clopotului din turnul bisericii de la marginea
Plouă iar, plouă metodic, plouă lung și plouă des,
Ploaia asta n-are noimă, plouă doar de palmares.
Plouă noaptea, plouă ziua, plouă mâine, ieri, și azi,
Plouă și la țărm de mare, și la munte,
mi-e dor la fel de tare ca atunci
zilele erau subțiri cât degetul inelar
nopțile adânci ca distanțele dintre lumile noastre
acum în praf mi-a lăsat rugămințile
topită speranța înăbușite
EL