EDUARD Lupașcu

Și vine o vreme când ziua e an, Și anul secundă grăbită, Și birtul din gară e calul troian, Și halba cu bere-i ciobită, Și trenuri mai trec doar atunci când nu ești, Și ești când te-ascunzi

Pe masă mai e o petală, din nuc nouă frunze au nins, bat clopote la catedrală, un gri peste frig s-a întins. E frigul mai gri decât griul, mi-e frigul mai frig de la gri, aud cum scânceşte pustiul,

1. mă contrazici degeaba este exact așa cum spun când tac mă doare până amețesc mă trezesc direct în coșmar realitatea mă taie bucăți și mă îngroapă la tulpina unui vis din lemn de portocal

Unde ești, Natalia? Ce mai faci, cum o mai duci? Nu mai știu nimic de tine de mult, de prea mult timp. Mai tragi de zile, ca 'nea Costică de funia clopotului din turnul bisericii de la marginea

Plouă iar, plouă metodic, plouă lung și plouă des, Ploaia asta n-are noimă, plouă doar de palmares. Plouă noaptea, plouă ziua, plouă mâine, ieri, și azi, Plouă și la țărm de mare, și la munte,

mi-e dor la fel de tare ca atunci zilele erau subțiri cât degetul inelar nopțile adânci ca distanțele dintre lumile noastre acum în praf mi-a lăsat rugămințile topită speranța înăbușite

Abia aștept s-adorm, iubito, să dorm o lună, chiar un an, să dorm ca somnul, în neștire, să doarmă-n mine un motan. Să dorm în pat, să dorm în gară, să dorm en-gros și en-detail, să dorm din iarnă

am o scoică pentru tine dă-mi în schimb o mare-albastră și promit să-ți leg la gleznă spuma de la primul val nu te-ascunde printre fire de nisip nu plânge după noaptea din

Sunt beat. De fericire? Da ori ba? Un pic? Deloc? Doar de la vinul sec și rece, vechi, alb, roziu, ba negru (ups!) băut, cam mult, direct din poloboc. Sunt beat? O, da, mă cânt, în gând, uimit

După cum ţi-am mai spus, după cum ţi-am jurat, Pot să râd, pot să tac, pot să rabd, pot să duc, Doar că toamna m-a luat, iar m-a luat la-njurat Şi mă scuipă cu ploi şi cu frunze de nuc. Nu mai

Nici nu mai țin minte când am început să-ți scriu… era foarte devreme, era foarte târziu? Dar nu prea contează acum acest aspect banal, nu despre asta vreau să pictez în fundal. Probabil am

nici luni, dar nici vineri, nici floare, nici miere, nici zbor, nici albastru, nici nuca din zid, nici zbucium, nici poartă, nici strigăt, nici spaimă, nici cântec, nici soare, nici pom, nici

Mi-e dor, mi-e dor, mi-e tare dor, De câmpul reavăn şi anost, Mi-e dor de urma de tractor, Şi de mirosul de compost. Tânjesc după-un sublim odor, (Al sărmăluţelor de post), Nu după damful de

Nici nu mai știu dacă de frunze-i vorba ori despre mine - desfrunzit un pic. Mai fuge-o vară, și-i mai rece ciorba, și parcă-n douăzeci de scânduri mă despic. Nu-mi cresc izvoare-n ochi și nici nu

Ai vrea să dansezi, să arunci cu petale, Mai știi cum se face să râzi hohotind, Să tai în felii sentimente banale, Alergi, dar oglinda te vede mințind. Și nu se întâmplă un port fără zare, Nici

Doar eu înghit o linguriță plină cu răbdare, doar eu mai știu că nu mai știu, de mult, nimic, mă răsucesc, mă-ntorc, ușor sau greu, la ziua-n care mi-aduc aminte, vag, ce mi-a lăsat în plic. Doar

dacă aș fi fost o pasăre, un pisoi ori un mugur pe ram, te-ai fi umplut de verde, m-ai fi mângâiat, mi-ai fi lăsat firimituri la geam. un urs de pluș, o carte de colorat ori o cutie cu bomboane

E toamnă. Frigul, cățărat pe umeri ca iedera pe gardul vecinului, arde gazul. Uneori îți vine să zbori spre țările calde, cum ai învățat prin clasa a doua. Dar îți amintești subit că ți-a crescut

Mai m-am gândit, iubito, nu plec, rămân aici între evenimente ce, zilnic, se succed, De ce să plec, și unde (cum tu, prea bine, zici)? Cum să renunț doar pen'că nu am în ce să cred? Rămân până la

- Iubito, închide tu! - Închide tu, iubitule! - Hai, iubito, închide tu! - Ei, închide tu, iubitule! - Te rog, iubito, închide tu! - Ba eu te rog mai tare, iubitule, închide tu! - Iubi, hai nu te