De-acasă. Poezică fără frică.
Iubito, s-ar putea să-ți doară ori, mai curând, să nu, deloc, Îți scriu privind, printre confuzii, la oamenii ce ies din bloc. Și sunt nimicul care scrie despre nimicul care sunt, îmi trec
She
Și vine o vreme când ziua e an, Și anul secundă grăbită, Și birtul din gară e calul troian, Și halba cu bere-i ciobită, Și trenuri mai trec doar atunci când nu ești, Și ești când te-ascunzi
Vivat Bacovia!
Pe masă mai e o petală, din nuc nouă frunze au nins, bat clopote la catedrală, un gri peste frig s-a întins. E frigul mai gri decât griul, mi-e frigul mai frig de la gri, aud cum scânceşte pustiul,
Perplexitate 1 (Perplexitate 2)
1. mă contrazici degeaba este exact așa cum spun când tac mă doare până amețesc mă trezesc direct în coșmar realitatea mă taie bucăți și mă îngroapă la tulpina unui vis din lemn de portocal
Plouă
Plouă iar, plouă metodic, plouă lung și plouă des, Ploaia asta n-are noimă, plouă doar de palmares. Plouă noaptea, plouă ziua, plouă mâine, ieri, și azi, Plouă și la țărm de mare, și la munte,
nu mai vine
mi-e dor la fel de tare ca atunci zilele erau subțiri cât degetul inelar nopțile adânci ca distanțele dintre lumile noastre acum în praf mi-a lăsat rugămințile topită speranța înăbușite
O scrisorică despre somnulică
Abia aștept s-adorm, iubito, să dorm o lună, chiar un an, să dorm ca somnul, în neștire, să doarmă-n mine un motan. Să dorm în pat, să dorm în gară, să dorm en-gros și en-detail, să dorm din iarnă
nisip par (nisipar)
am o scoică pentru tine dă-mi în schimb o mare-albastră și promit să-ți leg la gleznă spuma de la primul val nu te-ascunde printre fire de nisip nu plânge după noaptea din
Sunt beat?
Sunt beat. De fericire? Da ori ba? Un pic? Deloc? Doar de la vinul sec și rece, vechi, alb, roziu, ba negru (ups!) băut, cam mult, direct din poloboc. Sunt beat? O, da, mă cânt, în gând, uimit
Toamnă
După cum ţi-am mai spus, după cum ţi-am jurat, Pot să râd, pot să tac, pot să rabd, pot să duc, Doar că toamna m-a luat, iar m-a luat la-njurat Şi mă scuipă cu ploi şi cu frunze de nuc. Nu mai
Scrisoare fără sfârșit
Nici nu mai țin minte când am început să-ți scriu… era foarte devreme, era foarte târziu? Dar nu prea contează acum acest aspect banal, nu despre asta vreau să pictez în fundal. Probabil am
Toate pânzele...
Te-am așteptat în colț la florărie, te-am așteptat pe gard la cimitir, te-am așteptat cu teamă, cu furie, cu zâmbete și-un fir de trandafir. Te-am așteptat la prânz, la ceai, la cină, te-am
off-line
nici luni, dar nici vineri, nici floare, nici miere, nici zbor, nici albastru, nici nuca din zid, nici zbucium, nici poartă, nici strigăt, nici spaimă, nici cântec, nici soare, nici pom, nici
Mi-e cam dor (de dragoste, totuși).
Mi-e dor, mi-e dor, mi-e tare dor, De câmpul reavăn şi anost, Mi-e dor de urma de tractor, Şi de mirosul de compost. Tânjesc după-un sublim odor, (Al sărmăluţelor de post), Nu după damful de
Septembrie
Nici nu mai știu dacă de frunze-i vorba ori despre mine - desfrunzit un pic. Mai fuge-o vară, și-i mai rece ciorba, și parcă-n douăzeci de scânduri mă despic. Nu-mi cresc izvoare-n ochi și nici nu
Regină de negru
Ai vrea să dansezi, să arunci cu petale, Mai știi cum se face să râzi hohotind, Să tai în felii sentimente banale, Alergi, dar oglinda te vede mințind. Și nu se întâmplă un port fără zare, Nici
Doar eu?
Doar eu înghit o linguriță plină cu răbdare, doar eu mai știu că nu mai știu, de mult, nimic, mă răsucesc, mă-ntorc, ușor sau greu, la ziua-n care mi-aduc aminte, vag, ce mi-a lăsat în plic. Doar
Echinocțiu
Noi respirăm aceeași toamnă, suntem legați de-același lanț de frunze roșii ce ne-ndeamnă să n-aruncăm tristețea-n șanț. Noi nu ne agățăm de mare, de albatroși, de pescăruși și n-avem nicio
Asta nu e poezie
Asta nu e poezie, dar nici factură, în dosar cu șină, nu e, nu e deloc, e doar o firimitură zburând, ca o pană din perna lăsată la aer, pe fereastra balconului, la mine la bloc. Asta nu e poveste
Sau nu.
Așteaptă-mă cu pâine coaptă-n vatră, fără sare, așteaptă-mă cu bere rece, fără alcool, cu poale-n brâu, pufoase, fără zahăr, cu crizanteme fără staniol. Așteaptă-mă pe bancă, lângă casă, c-o
ahoe!
dacă aș fi fost o pasăre, un pisoi ori un mugur pe ram, te-ai fi umplut de verde, m-ai fi mângâiat, mi-ai fi lăsat firimituri la geam. un urs de pluș, o carte de colorat ori o cutie cu bomboane
Un' te duci, tu, mielule?
Mai m-am gândit, iubito, nu plec, rămân aici între evenimente ce, zilnic, se succed, De ce să plec, și unde (cum tu, prea bine, zici)? Cum să renunț doar pen'că nu am în ce să cred? Rămân până la
Septembrie
Se întâmplă din nou și nu știu ce să spun - curge vara încet de pe munte, Mă culeg amintiri și mă lasă pe drum, Flori și gânduri devin amănunte. Stau să cadă, din norii nervoși, corbi flămânzi,
inspirație
când se trezește secundele abia ce apucă să-mi coasă cu catgut uimirea de a fi prezent lângă fericire se apleacă timid sărută neîncrederea în mine zace puștiul de ieri pustiul de mâine
