Hic! Mic jurnal de (la) bord.
Am ceva. Câteva. Zeci. Fără picior. Pahare. Hic. Zic. Ce? Sau nu. Cum? De unde? Ei, na. Ți se pare. N-ajung. La masă. E distantă. Da, masa. E rece. Eu vreau să intru. În vorbă. Cu ea. Și ea? Hic.
ELEDUARD LupașcuÎntâmplător sau nu despre bloguri, mătuși, false drame și poteci de munte.
N-am liniște. Pe undeva e firesc. Mi-am pierdut serviciul. Nu, nu e “break” în favoarea partenerului de tenis. Chiar mi-am pierdut serviciul. Ăla de-mi asigura, contra unui stress permanent,
ELEDUARD LupașcuUf...
Și crezi că uit vreo clipă că m-ai uitat? Sau poate crezi că mi-e ușor să știu că mi-a cam ajuns trenul in gară? Fără întârziere a ajuns, n-ar mai fi ajuns, trebuie sa urc, Natalia, nu e pe vrute,
ELEDUARD LupașcuAntirugă.
Doamne, dacă te strig azi, nu înseamnă deloc că mă dezic de necredința mea. Știu că nu exiști, deși pare că mă adresez ție. Hai, fii bun! Fii bun și presupune, două minute, de dragul unui
ELEDUARD LupașcuNimic despre copii. Bunic despre nimic. (Un fel de poveste care nu are nevoie de diacritice).
Cineva, un copil, m-a desenat trist. Realitatea e cu totul alta, dar copiii au viziunile lor despre oricine. Nu, nu sunt trist mereu, doar atunci… seara spre noapte, noaptea, la mijlocul zilei,
ELEDUARD LupașcuLa desert, doar poezie.
Și iar mi-e dor să scriu versuri. Chiar și proaste, așa cum scriu de obicei. Nu sunt în transă. Din păcate. O fi de la stres. Toți zic că stresul e de vină. Pentru orice. Cine-s eu să-i
ELEDUARD LupașcuVindecabil
Ce mai e de zis despre povești versus realitate? Mai nimic. E nașpa când ceva despre care credeai că îți va face bine mereu ajunge să-ți facă rău. Valabil pentru orice episod din orice serial
ELEDUARD Lupașcu