Titlul (proză scurtă nepublicată din cauza nescrierii). Ultimul capitol.
Fac stânga-mprejur și o iau, la pas, către farmacie. E foarte aproape. Lângă agenția de pariuri. Care e lipită de altă farmacie. Care e vecină cu altă agenție de pariuri. Vizavi, o bancă, o stație de
ELEDUARD LupașcuCapitolul al doilea (în sfârșit). În care se întâmplă foarte nimic. (A patra oară când nimicul trece drept ceea ce e.)
Somnul rațiunii zămislește monștri, nu? Iar eu dorm, de regulă, în fiecare noapte. Ba uneori și ziua. Când dorm rațiunea e vigilentă sau doarme pe ea și ea? Rațiunea, ce noțiune! Cam cere grabnic
ELEDUARD LupașcuTitlul (proză scurtă nepublicată din cauza nescrierii). "Iepisodul" numero 3.
Capitolul al doilea. Unde... - Stai pe loc, mă! Așa scurte capitole? Păi, ce fel de text îs eu, dacă mă las așa, necrescut bine, nedus la școală, fără o educație completă, nedospit cât trebuie,
ELEDUARD LupașcuTitlul (proză scurtă nepublicată din cauza nescrierii).
Capitolul întâi. Din care aflăm câte ceva despre gutui. A venit toamna. O toamnă plânsă, palidă, îmbufnată, murdară, lipicioasă. Din baie se aude cum picură (apa, desigur) în chiuvetă, ca o
ELEDUARD LupașcuTitlul (proză scurtă nepublicată din cauza nescrierii).
Introducere. Din care aflăm mai nimic. Să nu scrii niciodată, mi-a zis cineva, nu mai țin bine minte cine anume, la începutul oricărei tentative de text care se dorește a fi o încercare literară,
ELEDUARD LupașcuUna mică. Despre minciună. Ori despre părăsire. Despre discreție. Sau despre ipocrizie.
Ziua de azi a început destul de promițător. Uneori, “destul” e prea mult. Alteori, prea puțin. Azi a fost doar destul. Cum naiba să explic scurt și clar? Dar nu vreau asta. Mai bine povestesc, nu?
ELEDUARD LupașcuHic! Mic jurnal de (la) bord.
Am ceva. Câteva. Zeci. Fără picior. Pahare. Hic. Zic. Ce? Sau nu. Cum? De unde? Ei, na. Ți se pare. N-ajung. La masă. E distantă. Da, masa. E rece. Eu vreau să intru. În vorbă. Cu ea. Și ea? Hic.
ELEDUARD LupașcuÎntâmplător sau nu despre bloguri, mătuși, false drame și poteci de munte.
N-am liniște. Pe undeva e firesc. Mi-am pierdut serviciul. Nu, nu e “break” în favoarea partenerului de tenis. Chiar mi-am pierdut serviciul. Ăla de-mi asigura, contra unui stress permanent,
ELEDUARD LupașcuUf...
Și crezi că uit vreo clipă că m-ai uitat? Sau poate crezi că mi-e ușor să știu că mi-a cam ajuns trenul in gară? Fără întârziere a ajuns, n-ar mai fi ajuns, trebuie sa urc, Natalia, nu e pe vrute,
ELEDUARD LupașcuAntirugă.
Doamne, dacă te strig azi, nu înseamnă deloc că mă dezic de necredința mea. Știu că nu exiști, deși pare că mă adresez ție. Hai, fii bun! Fii bun și presupune, două minute, de dragul unui
ELEDUARD LupașcuNimic despre copii. Bunic despre nimic. (Un fel de poveste care nu are nevoie de diacritice).
Cineva, un copil, m-a desenat trist. Realitatea e cu totul alta, dar copiii au viziunile lor despre oricine. Nu, nu sunt trist mereu, doar atunci… seara spre noapte, noaptea, la mijlocul zilei,
ELEDUARD LupașcuLa desert, doar poezie.
Și iar mi-e dor să scriu versuri. Chiar și proaste, așa cum scriu de obicei. Nu sunt în transă. Din păcate. O fi de la stres. Toți zic că stresul e de vină. Pentru orice. Cine-s eu să-i
ELEDUARD LupașcuVindecabil
Ce mai e de zis despre povești versus realitate? Mai nimic. E nașpa când ceva despre care credeai că îți va face bine mereu ajunge să-ți facă rău. Valabil pentru orice episod din orice serial
ELEDUARD Lupașcu