Sergiu Burlescu

În loc de azi mă substitui cu grație din spațiul gol rămas între noi. Aș ridica coroana de jos — dar nu-i coroana mea. (și mă omoară câte puțin în fiecare dimineață) Trăiască regele. Regele a

te-ai întrebat vreodată cum se anulează aerul? deschide-ți albumul cu treburi neterminate vei simți imediat cum ești absorbit între pagini dimensiunea regretelor se juxtapune celei a

E timpul să ieși din cocon. Poți să-i spui halucinații, poți să-i spui brad de Crăciun; minunile așa sunt — se așteaptă, se umplu, se golesc. Sunt forme neuniforme, apă în stare proprie. Nu știm nici

nu eram nebuni — nu ne-am detașat de vis dar de mintea care îl derula am surprins revelația că totul izvora din minte iar noi eram gândul emanat de o minte ce se auto-observa. am încercat să ne

mereu-i aloc sub becul spart de la peronul 13 haina veche rămasă cu două decenii în urmă mirosind a ploaie. stă nemișcat așteptând trenul sau încă o încercare de a trăi mai încrezut printre cei care

Pe ușa blocului, cineva mi-a mâzgălit numele cu un marker albastru și un smiley exact ca în Smile, de parcă viața mea ar fi un stick USB găsit în iarbă: îl deschizi doar din plictiseală, stai la

Dumnezeu a făcut lumea în șase zile eu distrug o metaforă în șapte minute iar pe al optulea doresc să-l trăiesc demn. în loc de inspirație am doar degetele pătate de cerneală și ora trei dimineața

ține te rog sporii — nu-i împrăștia prin univers. orice intervenție neoficială poate duce lumea la criză. m-am ciocnit azi de o situație penibilă: ai vrut să mă tutuiești dar m-am făcut mort în

camera miroase a metal fierbinte și ulei de măsline pe masă Ana uitase caietul cu literele pătate de lacrimi și roase cu mâneca din graba exodului în potop. afară vântul împarte străzile în

la intrarea în metrou un bărbat vindea iepuri în jobene și nu știam erau vii ori nu — îi aflam existența doar când îi trăgea de urechi afară. Ana voia să devină dansatoare la operă eu însă nu

15.19 | Notița 1 Ce poate fi mai strașnic decât atunci când secvențe din vis par atât de reale, încât se amestecă cu amintiri din viața de zi cu zi și dau peste cap întreaga coerență a evenimentelor

de când mâna s-a ridicat cerul s-a lăsat mai jos nu mai găsesc spațiu de răsuflat tot locul e deja plin cu pustiul fiecăruia. între pleoapă și lumina crudă / umedă nu e sens de

Verde a crescut în mine iedera înnodându-mi coastele până când una a căzut — nu mai era a mea. coastele rămase mă strâng cu fiecare respirație. i-am privit și am simțit mustul lor curgând

nu eram nebuni – nu mai puteam respira acolo unde sufletul e combustibil și monedă. într-o fermă de emoții rafinate frica e un vin rar iar iubirea — surplus pentru export. ne-am

orașul se trezește fără lumină iar din fiecare colț difuzoarele rostesc aceeași frază: repetați până la moarte. în fabrici oamenii rotesc la infinit aceleași gânduri până când brațele li se

M-am ars. Cerul s-a pătat cu amintirile noastre 44 de zile curge sângele neîncetat și te-am rugat să nu-l mai crăpi de atâtea ori când te gândești la mine. Țipetele l-au golit. Suflete

începem a ne modela câte puțin fiecare prin celălalt. ne sculptăm cu grijă și tandrețe. când ne este sete ne afundăm unul în altul până scoatem toată gingășia și ne udăm gurile cu

noiembrie geometrie a frigului știe unde să apese durerea rămânând acolo fantomă în locul / momentul atingerii. aud vântul nebun fluierând prin structura de rezistență a corpului — straniu corpul nu

Roșu izbucnise în mine carnea visului s-a descojit lăsând sângele să curgă în șoapte valul urcă și pătează onoarea. pe buzele crăpate roșul a încolțit dorință și pact m-am lăsat de el mușcat fruct

mă așez pe marginea patului — zona de confort a unui sfârșit inevitabil trec zile / luni mă trec și eu exponat din galeria de nebuni închiși ermetic în propria celulă. sunetul din exterior al

În cafeneaua de la marginea orașului Nusqupolis timpul se scurgea din robinetul ruginit al coincidențelor distorsionate Dalí își scutură mustața ca pe o semilună topită — doar că îi rămân stele pe

1. în acvarii se mută păsări și-și iau cu ele lintița să învețe a înota printre ferestre spulberând visele ai dat drumul la frigider și de-acolo au țâșnit pinguinii cu jobene la pradă și de s-or