SBSergiu Burlescu
Verificat@sergiu-burlescu
acasă
Sergiu Burlescu Născut pe 15 aprilie, 1994. Locul nașterii, Isacova, județul Orhei, Republica Moldova. Email: sburlescu94@gmail.com
🏆 Critic de Top💬 Comentator Activ✍️ Scriitor Devotat✓ Verificat
Cronologie
Domnule Sorin, vă mulțumesc mult pentru lectură și pentru interpretarea deosebită. Mi-a plăcut mult și varianta dumneavoastră — are cu adevărat dreptul la existență ca alternativă și aduce o altă nuanță textului.
Recunoscător pentru prezența pe pagină și pentru timpul acordat.
Vă mai aștept cu drag!
Recunoscător pentru prezența pe pagină și pentru timpul acordat.
Vă mai aștept cu drag!
Pe textul:
„Pact" de Sergiu Burlescu
0 suflu
ContextDomnule George, mulțumesc sincer pentru atenția acordată textului și pentru prezența constantă pe pagina mea, lucru care mă onorează de fiecare dată, cu atât mai mult atunci când textele sunt însoțite de comentarii elaborate și de recomandarea dumneavoastră spre lectură.
Intenția mea, prin răspunsul anterior, nu a fost aceea de a contrazice observația făcută, ci doar de a explica puțin din ceea ce a stat în spatele apariției acestui text și felul în care s-a construit el pe parcurs. Probabil că, încercând să explic prea mult mecanismul interior al scrierii, am riscat să diminuez tocmai spațiul de interpretare și să las impresia unei justificări inutile. Înțeleg acum cum poate fi receptat un astfel de răspuns și voi încerca pe viitor să fiu mai puțin explicit în privința acestor lucruri.
Apreciez sincer nu doar lectura atentă, ci și nuanțarea pe care ați adus-o ulterior comentariului inițial. Pentru mine contează mult astfel de dialoguri, fiindcă ele dau textului o continuitate dincolo de momentul scrierii lui.
Vă mulțumesc încă o dată pentru timpul acordat poemelor mele, pentru lectură, analiză și pentru generozitatea cu care reveniți asupra lor.
Intenția mea, prin răspunsul anterior, nu a fost aceea de a contrazice observația făcută, ci doar de a explica puțin din ceea ce a stat în spatele apariției acestui text și felul în care s-a construit el pe parcurs. Probabil că, încercând să explic prea mult mecanismul interior al scrierii, am riscat să diminuez tocmai spațiul de interpretare și să las impresia unei justificări inutile. Înțeleg acum cum poate fi receptat un astfel de răspuns și voi încerca pe viitor să fiu mai puțin explicit în privința acestor lucruri.
Apreciez sincer nu doar lectura atentă, ci și nuanțarea pe care ați adus-o ulterior comentariului inițial. Pentru mine contează mult astfel de dialoguri, fiindcă ele dau textului o continuitate dincolo de momentul scrierii lui.
Vă mulțumesc încă o dată pentru timpul acordat poemelor mele, pentru lectură, analiză și pentru generozitatea cu care reveniți asupra lor.
Pe textul:
„Geometria sacră a unei tăceri sau prins la mijloc între simboluri" de Sergiu Burlescu
Recomandat0 suflu
ContextTextul „nu face zgomot când cade”, dar are greutatea care face să crezi că, undeva, chiar a căzut un copac. Forța vine din faptul că se scrie ca fiind nedestinat nimănui, din acea libertate de a rătăci „teleleu” prin propria minte, îi permite, în final, să-și recunoască propria carcasă.
Un text, ca și celelalte texte ale lui Emilian, pe care le-am savurat cu cea mai mare plăcere de la primul cuvânt până în toate ipostazele „lightroom”-ului existenței demontate ironic și lucid. Într-o lume care cosmetizează întunericul și-l vinde drept răsărit, autenticitatea dezordonată devine una dintre puținele forme reale de veghe.
Un text, ca și celelalte texte ale lui Emilian, pe care le-am savurat cu cea mai mare plăcere de la primul cuvânt până în toate ipostazele „lightroom”-ului existenței demontate ironic și lucid. Într-o lume care cosmetizează întunericul și-l vinde drept răsărit, autenticitatea dezordonată devine una dintre puținele forme reale de veghe.
Pe textul:
„ce-ar face Dumnezeu dacă ar mai avea o singură zi de trăit?" de emilian valeriu pal
Recomandat0 suflu
ContextConfesiunea se ridică din cele mai adânci și sincere straturi ale ființei, din acele căi care hrănesc copacul cu melancolie și îl îmbrățișează cu atâta căldură, încât acesta devine, prin însăși esența lui, mai pur decât omul.
„când tăiam zâmbind copacii vii.”
Versul acesta capătă brusc o dimensiune enormă, depășind semnificația unui simplu poem și apropiindu-se de ceea ce aș numi un metapoem. Are în el violență, vină colectivă, banalitatea răului și o profundă auto-condamnare.
Și funcționează tocmai pentru că este simplu. Nu încearcă să impresioneze prin artificiu, ci lovește direct, cu o adâncime asemănătoare rădăcinilor despre care vorbește. Există în el și un „albastru” esențial, curat, care nu se dizolvă în narcisism, ci păstrează intact un nucleu fragil și autentic al umanului.
„când tăiam zâmbind copacii vii.”
Versul acesta capătă brusc o dimensiune enormă, depășind semnificația unui simplu poem și apropiindu-se de ceea ce aș numi un metapoem. Are în el violență, vină colectivă, banalitatea răului și o profundă auto-condamnare.
Și funcționează tocmai pentru că este simplu. Nu încearcă să impresioneze prin artificiu, ci lovește direct, cu o adâncime asemănătoare rădăcinilor despre care vorbește. Există în el și un „albastru” esențial, curat, care nu se dizolvă în narcisism, ci păstrează intact un nucleu fragil și autentic al umanului.
Pe textul:
„Din bătrâni din țara de nicăieri" de Oancea Sorin
0 suflu1
Context„eu nu am făcut decât să ne mai dau încă patru ani, prin rotunjire” — îmi place ideea realității negociabile, în care vârsta devine instrumentul de câștig al timpului simbolic. Neadevărul ontologic creează astfel o bulă de libertate („liberul nostru arbitru”).
„bărbosul la care nici unul dintre noi nu aveam programare” introduce un divin inaccesibil, lăsând oamenii să-și inventeze mici sensuri ridicole (precum vârsta unei vedete). Prin asta, poemul capătă o autenticitate mai adâncă, înrădăcinată într-o metafizică subtilă.
Iar esența existențială, aparent marginalizată de întrebarea absurd de banală, își găsește totuși miezul de gravitate chiar în ea: „câți ani are Magda Pălimariu?”
„bărbosul la care nici unul dintre noi nu aveam programare” introduce un divin inaccesibil, lăsând oamenii să-și inventeze mici sensuri ridicole (precum vârsta unei vedete). Prin asta, poemul capătă o autenticitate mai adâncă, înrădăcinată într-o metafizică subtilă.
Iar esența existențială, aparent marginalizată de întrebarea absurd de banală, își găsește totuși miezul de gravitate chiar în ea: „câți ani are Magda Pălimariu?”
Pe textul:
„câți ani are magda palimariu?" de Bogdan Geana
0 suflu
ContextFoarte frumos — mi-am imaginat un câmp cu aripi, un câmp al luminii, aproape fragil în felul prin care se deschide. Mi-a plăcut mult și trecerea de la uragan la fluture, contrastul dintre forță și delicatețe, completându-se într-un mod firesc. Atâta poezie în fiecare vers.
Remarcabil modul în care textul pornește de la conceptul aproape „fizic” — gravitația — și îl transformă într-un principiu vinovat de cădere universală.
Remarcabil modul în care textul pornește de la conceptul aproape „fizic” — gravitația — și îl transformă într-un principiu vinovat de cădere universală.
Pe textul:
„afurisita asta de gravitaţie e de vinã" de Tudor Gheorghe Calotescu
Recomandat0 suflu1
ContextSimt aici lupta de a trasa o limită între sine și celălalt, între formă și devenire, știind că orice limită reală ar falsifica ceea ce încerci să păstrezi intact — odată trasată, nu mai separă, ci rupe, iar actul delimitării devine el însuși o formă de pierdere.
Pe textul:
„Împotriva luminii II" de Nincu Mircea
0 suflu
ContextVă mulțumesc mult pentru lectură, sunt recunoscător pentru prezența dumneavoastră pe pagina mea, înseamnă mult pentru mine. Și da, pot spune că poezia sau scrisul este o modalitate personală de a-mi cunoaște interiorul, de a atinge acele puncte de transmutare a eului.
Pe textul:
„Geometria sacră a unei tăceri sau prins la mijloc între simboluri" de Sergiu Burlescu
Recomandat0 suflu
ContextÎn ciuda nisipurilor mișcătoare,
în ciuda oamenilor, asemenea nisipului,
și în ciuda tuturor furtunilor care ar trebui să tulbure,
Poemul mi-a adus soarele mai aproape în mine.
I-am simțit căldura domoală
și lumina aceea mișcătoare
care ridică adâncurile oceanelor la suprafață.
Îți mulțumesc pentru poem.
în ciuda oamenilor, asemenea nisipului,
și în ciuda tuturor furtunilor care ar trebui să tulbure,
Poemul mi-a adus soarele mai aproape în mine.
I-am simțit căldura domoală
și lumina aceea mișcătoare
care ridică adâncurile oceanelor la suprafață.
Îți mulțumesc pentru poem.
Pe textul:
„Sometimes" de Alina Manole
Recomandat+1 suflu1
ContextUn sentiment care nu stă într-un singur loc și nu mă lasă să percep textul superficial — găsesc în el substraturi care rezonează cu nucleul emoțiilor mele.
Ideea de „ridicare pe vârfuri” și imposibilitatea de a ajunge vorbește despre un dor care nu ține de distanță fizică, ci de o limită interioară.
Partea cu visele și cuvintele uitate e foarte frumoasă, are ceva fragil, sincer și efemer.
Imaginea cu ochii și oasele rămâne memorabilă.
L-am simțit ca pe un text despre o apropiere imposibilă — senzația că ceva din tine nu poate ajunge niciodată până la capăt.
Și poate de asta totul se întâmplă „pe vârfuri”,
ca și cum ai încerca mereu să atingi ceva
care nu e făcut să fie atins pe deplin.
Ideea de „ridicare pe vârfuri” și imposibilitatea de a ajunge vorbește despre un dor care nu ține de distanță fizică, ci de o limită interioară.
Partea cu visele și cuvintele uitate e foarte frumoasă, are ceva fragil, sincer și efemer.
Imaginea cu ochii și oasele rămâne memorabilă.
L-am simțit ca pe un text despre o apropiere imposibilă — senzația că ceva din tine nu poate ajunge niciodată până la capăt.
Și poate de asta totul se întâmplă „pe vârfuri”,
ca și cum ai încerca mereu să atingi ceva
care nu e făcut să fie atins pe deplin.
Pe textul:
„Sindromul Anna Karenina" de Antonia-Luiza Zavalic
0 suflu
ContextFiecare imagine apasă puțin — pescărușul, fumul, vecinul cu grătarul… au singurătate lor concretă, de zi obișnuită.
Mi-a rămas în cap „grătarul de singurătate” / „poveștile au intrat în carantină” m-au dus într-un loc gol, dar real.
Finalul cu fricile — nu le negi, dar le micșorezi, le pui la locul lor, l-am simțit, era genul de plimbare printr-o zi în care totul pare normal, dar dacă te uiți mai atent, fiecare lucru e puțin deplasat și poate de asta „pescărușii au înțeles mai bine” — și planează peste tot, neîncercând să explice nimic.
Mi-a rămas în cap „grătarul de singurătate” / „poveștile au intrat în carantină” m-au dus într-un loc gol, dar real.
Finalul cu fricile — nu le negi, dar le micșorezi, le pui la locul lor, l-am simțit, era genul de plimbare printr-o zi în care totul pare normal, dar dacă te uiți mai atent, fiecare lucru e puțin deplasat și poate de asta „pescărușii au înțeles mai bine” — și planează peste tot, neîncercând să explice nimic.
Pe textul:
„o altfel de primăvară" de Ottilia Ardeleanu
0 suflu1
ContextAm avut o deosebită plăcere să citesc textul și vă sunt recunoscător pentru această mică călătorie în copilărie — una pe care, la un moment dat, crezusem că am pierdut-o în încercarea de a înțelege lumea și de a lega primele relații cu ceilalți copii.
Pentru o clipă, mi-am privit acele momente ca pe un colaj.
Și e ciudat — poate chiar trist — că trei ani de grădiniță s-au comprimat în doar câteva fragmente de memorie,
iar restul a rămas undeva inaccesibil, aproape ca o formă tăcută de neputință.
Pentru o clipă, mi-am privit acele momente ca pe un colaj.
Și e ciudat — poate chiar trist — că trei ani de grădiniță s-au comprimat în doar câteva fragmente de memorie,
iar restul a rămas undeva inaccesibil, aproape ca o formă tăcută de neputință.
Pe textul:
„Șireturile de la pantofi" de Victor Țarină
0 suflu
ContextÎn forma inițială, textul a fost gândit ca un demers pur liric, însă pe parcurs s-a încărcat organic cu idei care au început să ceară formulare mai explicită.
Am încercat să reduc această componentă explicativă, dar de fiecare dată când o eliminam, se pierdea din însăși tensiunea interioară a textului.
În acest punct, alegerea nu a mai fost una de „corectare”. Fie forțam textul să rămână într-o zonă strict poetică, riscând să devină opac sau decorativ, fie acceptam această infiltrare a conceptualului ca parte din identitatea lui. Am ales a doua variantă.
De aici și asumarea lui ca jurnal mai degrabă decât poezie în sens clasic.
Am încercat să reduc această componentă explicativă, dar de fiecare dată când o eliminam, se pierdea din însăși tensiunea interioară a textului.
În acest punct, alegerea nu a mai fost una de „corectare”. Fie forțam textul să rămână într-o zonă strict poetică, riscând să devină opac sau decorativ, fie acceptam această infiltrare a conceptualului ca parte din identitatea lui. Am ales a doua variantă.
De aici și asumarea lui ca jurnal mai degrabă decât poezie în sens clasic.
Pe textul:
„Geometria sacră a unei tăceri sau prins la mijloc între simboluri" de Sergiu Burlescu
Recomandat0 suflu2
ContextAm dat peste acest text în urma lecturării comentariului care m-a intrigat la maximum (Mulțumesc doamnei Daniela Florea pentru comentariu elaborat și provocator) și am decis să citesc poemul, l-am recitit de două ori ca să mă afund în inima lui. Și nu am putut, deloc, trece peste următoarele:
„apasă cu genunchii pe telefon
și scrolează cu degetul mare,
ocupație care,
dacă stăm bine să ne gândim,
seamănă izbitor cu filosofia.”
imagini destul de vii și, în același timp, tulburător de precise în simplitatea lor, care reușesc să facă un salt neașteptat din cotidian în reflecție.
Mi se pare remarcabil capacitatea textului de a nu „forța” filosofia, de a o lăsa să apară dintr-un gest mecanic, aproape ridicol.
Coborârea gândirii în gest este, paradoxal, una dintre cele mai fertile idei ale poemului.
Rămâne, după lectură, senzația că poemul vorbește despre incapacitatea contemporană de a mai ieși din așteptare — chiar și atunci când credem că gândim, argumentăm sau construim sens. Realitatea e că în cele din urmă, nu facem decât să „scrolăm” prin propriile noastre premise.
„apasă cu genunchii pe telefon
și scrolează cu degetul mare,
ocupație care,
dacă stăm bine să ne gândim,
seamănă izbitor cu filosofia.”
imagini destul de vii și, în același timp, tulburător de precise în simplitatea lor, care reușesc să facă un salt neașteptat din cotidian în reflecție.
Mi se pare remarcabil capacitatea textului de a nu „forța” filosofia, de a o lăsa să apară dintr-un gest mecanic, aproape ridicol.
Coborârea gândirii în gest este, paradoxal, una dintre cele mai fertile idei ale poemului.
Rămâne, după lectură, senzația că poemul vorbește despre incapacitatea contemporană de a mai ieși din așteptare — chiar și atunci când credem că gândim, argumentăm sau construim sens. Realitatea e că în cele din urmă, nu facem decât să „scrolăm” prin propriile noastre premise.
Pe textul:
„un titlu foarte lung despre o anticameră construită din timpi de așteptare perfect aliniați, dar ținută în picioare de o răbdare atât de mică și de disproporționată încât aproape devine o formă de arh" de Doru Mihail
0 suflu
ContextAm simțit densitatea textului ca fiind o radiografie a "dincolo-ului", e probabil cea mai cinică și, în același timp, pragmatică viziune pe care am citit-o în ultima vreme.
Mi se pare cu adevărat nemaipomenit și visceral în același timp, felul în care demolezi misticismul de duminică. Nu sunt coruri de îngeri care plutesc pe norișori, e o birocrație sinistră și o plictiseală care trebuie gestionată prin cursuri de traforaj și city break-uri.
Se reflectă realitatea, deși se vorbește despre ceva ce nu cunoaștem. Simt sarcasmul omului care a văzut multe și nu mai poate fi păcălit cu metafore frumoase despre "lumina de la capătul tunelului", unde sunt doar oscilații armonice și cursuri de scriere creativă ca să nu o iei razna.
Mi-a plăcut mult și referința la Till Lindemann — nota de suprarealism care sparge solemnitatea "părinților Bisericii".
Mi se pare cu adevărat nemaipomenit și visceral în același timp, felul în care demolezi misticismul de duminică. Nu sunt coruri de îngeri care plutesc pe norișori, e o birocrație sinistră și o plictiseală care trebuie gestionată prin cursuri de traforaj și city break-uri.
Se reflectă realitatea, deși se vorbește despre ceva ce nu cunoaștem. Simt sarcasmul omului care a văzut multe și nu mai poate fi păcălit cu metafore frumoase despre "lumina de la capătul tunelului", unde sunt doar oscilații armonice și cursuri de scriere creativă ca să nu o iei razna.
Mi-a plăcut mult și referința la Till Lindemann — nota de suprarealism care sparge solemnitatea "părinților Bisericii".
Pe textul:
„când lucy a căzut " de emilian valeriu pal
Recomandat0 suflu
ContextSimplitatea textului îl face și mai profund. Imaginile nu se explică una pe alta, ele se simt una din alta, se hrănesc reciproc.
Tatăl devine miezul invizibil al întregului poem, trece dincolo de cuvinte și se instalează într-o mitologie personală, intimă. Fiecare element pare să se depășească pe sine doar ca să țină vie acea imagine în amintire. Nimeni nu scapă neatins. Ploaia trece prin toți și peste toți.
Finalul lasă întrebarea suspendată în ploaie – neexplicată, neelucidată, cu puterea de a încolți mai târziu, în ploaia care abia urmează să vină.
În spatele ei rămâne o tăcere grea: oare ploaia spală cu adevărat, sau doar mută cenușa dintr-un loc în altul?
Tatăl devine miezul invizibil al întregului poem, trece dincolo de cuvinte și se instalează într-o mitologie personală, intimă. Fiecare element pare să se depășească pe sine doar ca să țină vie acea imagine în amintire. Nimeni nu scapă neatins. Ploaia trece prin toți și peste toți.
Finalul lasă întrebarea suspendată în ploaie – neexplicată, neelucidată, cu puterea de a încolți mai târziu, în ploaia care abia urmează să vină.
În spatele ei rămâne o tăcere grea: oare ploaia spală cu adevărat, sau doar mută cenușa dintr-un loc în altul?
Pe textul:
„Tata și ploaia" de Talabă Nela
Recomandat0 suflu1
ContextFrumos și dureros de sincer.
Călătoria de la Chișinău la București, cu Zdob și Zdub pe fundal, se fracturează în fața realității crude a emigrației americane.Iar metafora centrală: "patria s-a mutat pe altă hartă/ în unghi ascuțit/ mă-nțeapă de câte ori te caut", — înțepătura care doare, dar poate, poate, va deveni leac.
„chiar și-o trapă dacă te-ajută să ieși prin tavan” plus finalul „doare-al dracu ești fericită, liuba?” genul de versuri care rămân lipite de cerul gurii mult timp după ce le citești.
Mulțumesc, că l-ați publicat și că am avut ocazia să îl citesc.
Călătoria de la Chișinău la București, cu Zdob și Zdub pe fundal, se fracturează în fața realității crude a emigrației americane.Iar metafora centrală: "patria s-a mutat pe altă hartă/ în unghi ascuțit/ mă-nțeapă de câte ori te caut", — înțepătura care doare, dar poate, poate, va deveni leac.
„chiar și-o trapă dacă te-ajută să ieși prin tavan” plus finalul „doare-al dracu ești fericită, liuba?” genul de versuri care rămân lipite de cerul gurii mult timp după ce le citești.
Mulțumesc, că l-ați publicat și că am avut ocazia să îl citesc.
Pe textul:
„ești fericită, liuba" de enea gela
Recomandat+1 suflu1
ContextAm revenit și am observat paradoxul central al textului: labirintul de semne nu dispersează — unifică. Fragmentarea clipitei nu e dezintegrare, ci o altă hermeneutică a sensului, una care nu tolerează privirea directă și care se revelează tocmai prin adâncirea în haos. Ordinea e acolo. Dar nu se lasă văzută decât din interior.
Pe textul:
„ramificări" de George Pașa
0 suflu1
ContextDomnule Pașa,
Mulțumesc sincer pentru sfaturile oferite și pentru lectură. Am eliminat acele elemente care puteau părea forțate încercând să las poezia să respire.
Apreciez mult revenirea asupra textului și că ați lăsat un semn de apreciere — contează enorm.
Mulțumesc sincer pentru sfaturile oferite și pentru lectură. Am eliminat acele elemente care puteau părea forțate încercând să las poezia să respire.
Apreciez mult revenirea asupra textului și că ați lăsat un semn de apreciere — contează enorm.
Pe textul:
„Încapsulare" de Sergiu Burlescu
0 suflu
ContextDoamnă Alina,
Vă mulțumesc mult pentru sugestii.
La mai multe recitiri, sentimentul despre care vorbiți se simte mai clar, iar observațiile dumneavoastră au devenit relevante.
Le-am luat în considerare.
Vă mulțumesc mult pentru sugestii.
La mai multe recitiri, sentimentul despre care vorbiți se simte mai clar, iar observațiile dumneavoastră au devenit relevante.
Le-am luat în considerare.
Pe textul:
„Încapsulare" de Sergiu Burlescu
0 suflu
Context