Sergiu Burlescu
Verificat@sergiu-burlescu
Sergiu Burlescu Născut pe 15 aprilie, 1994. Locul nașterii, Isacova, județul Orhei, Republica Moldova. Email: sburlescu94@gmail.com
Recunoscător pentru prezența pe pagină și pentru timpul acordat.
Vă mai aștept cu drag!
Pe textul:
„Pact" de Sergiu Burlescu
Intenția mea, prin răspunsul anterior, nu a fost aceea de a contrazice observația făcută, ci doar de a explica puțin din ceea ce a stat în spatele apariției acestui text și felul în care s-a construit el pe parcurs. Probabil că, încercând să explic prea mult mecanismul interior al scrierii, am riscat să diminuez tocmai spațiul de interpretare și să las impresia unei justificări inutile. Înțeleg acum cum poate fi receptat un astfel de răspuns și voi încerca pe viitor să fiu mai puțin explicit în privința acestor lucruri.
Apreciez sincer nu doar lectura atentă, ci și nuanțarea pe care ați adus-o ulterior comentariului inițial. Pentru mine contează mult astfel de dialoguri, fiindcă ele dau textului o continuitate dincolo de momentul scrierii lui.
Vă mulțumesc încă o dată pentru timpul acordat poemelor mele, pentru lectură, analiză și pentru generozitatea cu care reveniți asupra lor.
Pe textul:
„Geometria sacră a unei tăceri sau prins la mijloc între simboluri" de Sergiu Burlescu
RecomandatUn text, ca și celelalte texte ale lui Emilian, pe care le-am savurat cu cea mai mare plăcere de la primul cuvânt până în toate ipostazele „lightroom”-ului existenței demontate ironic și lucid. Într-o lume care cosmetizează întunericul și-l vinde drept răsărit, autenticitatea dezordonată devine una dintre puținele forme reale de veghe.
Pe textul:
„ce-ar face Dumnezeu dacă ar mai avea o singură zi de trăit?" de emilian valeriu pal
Recomandat„când tăiam zâmbind copacii vii.”
Versul acesta capătă brusc o dimensiune enormă, depășind semnificația unui simplu poem și apropiindu-se de ceea ce aș numi un metapoem. Are în el violență, vină colectivă, banalitatea răului și o profundă auto-condamnare.
Și funcționează tocmai pentru că este simplu. Nu încearcă să impresioneze prin artificiu, ci lovește direct, cu o adâncime asemănătoare rădăcinilor despre care vorbește. Există în el și un „albastru” esențial, curat, care nu se dizolvă în narcisism, ci păstrează intact un nucleu fragil și autentic al umanului.
Pe textul:
„Din bătrâni din țara de nicăieri" de Oancea Sorin
„bărbosul la care nici unul dintre noi nu aveam programare” introduce un divin inaccesibil, lăsând oamenii să-și inventeze mici sensuri ridicole (precum vârsta unei vedete). Prin asta, poemul capătă o autenticitate mai adâncă, înrădăcinată într-o metafizică subtilă.
Iar esența existențială, aparent marginalizată de întrebarea absurd de banală, își găsește totuși miezul de gravitate chiar în ea: „câți ani are Magda Pălimariu?”
Pe textul:
„câți ani are magda palimariu?" de Bogdan Geana
Remarcabil modul în care textul pornește de la conceptul aproape „fizic” — gravitația — și îl transformă într-un principiu vinovat de cădere universală.
Pe textul:
„afurisita asta de gravitaţie e de vinã" de Tudor Gheorghe Calotescu
RecomandatPe textul:
„Împotriva luminii II" de Nincu Mircea
Pe textul:
„Geometria sacră a unei tăceri sau prins la mijloc între simboluri" de Sergiu Burlescu
Recomandatîn ciuda oamenilor, asemenea nisipului,
și în ciuda tuturor furtunilor care ar trebui să tulbure,
Poemul mi-a adus soarele mai aproape în mine.
I-am simțit căldura domoală
și lumina aceea mișcătoare
care ridică adâncurile oceanelor la suprafață.
Îți mulțumesc pentru poem.
Pe textul:
„Sometimes" de Alina Manole
RecomandatIdeea de „ridicare pe vârfuri” și imposibilitatea de a ajunge vorbește despre un dor care nu ține de distanță fizică, ci de o limită interioară.
Partea cu visele și cuvintele uitate e foarte frumoasă, are ceva fragil, sincer și efemer.
Imaginea cu ochii și oasele rămâne memorabilă.
L-am simțit ca pe un text despre o apropiere imposibilă — senzația că ceva din tine nu poate ajunge niciodată până la capăt.
Și poate de asta totul se întâmplă „pe vârfuri”,
ca și cum ai încerca mereu să atingi ceva
care nu e făcut să fie atins pe deplin.
Pe textul:
„Sindromul Anna Karenina" de Antonia-Luiza Zavalic
Mi-a rămas în cap „grătarul de singurătate” / „poveștile au intrat în carantină” m-au dus într-un loc gol, dar real.
Finalul cu fricile — nu le negi, dar le micșorezi, le pui la locul lor, l-am simțit, era genul de plimbare printr-o zi în care totul pare normal, dar dacă te uiți mai atent, fiecare lucru e puțin deplasat și poate de asta „pescărușii au înțeles mai bine” — și planează peste tot, neîncercând să explice nimic.
Pe textul:
„o altfel de primăvară" de Ottilia Ardeleanu
Pentru o clipă, mi-am privit acele momente ca pe un colaj.
Și e ciudat — poate chiar trist — că trei ani de grădiniță s-au comprimat în doar câteva fragmente de memorie,
iar restul a rămas undeva inaccesibil, aproape ca o formă tăcută de neputință.
Pe textul:
„Șireturile de la pantofi" de Victor Țarină
Am încercat să reduc această componentă explicativă, dar de fiecare dată când o eliminam, se pierdea din însăși tensiunea interioară a textului.
În acest punct, alegerea nu a mai fost una de „corectare”. Fie forțam textul să rămână într-o zonă strict poetică, riscând să devină opac sau decorativ, fie acceptam această infiltrare a conceptualului ca parte din identitatea lui. Am ales a doua variantă.
De aici și asumarea lui ca jurnal mai degrabă decât poezie în sens clasic.
Pe textul:
„Geometria sacră a unei tăceri sau prins la mijloc între simboluri" de Sergiu Burlescu
Recomandat„apasă cu genunchii pe telefon
și scrolează cu degetul mare,
ocupație care,
dacă stăm bine să ne gândim,
seamănă izbitor cu filosofia.”
imagini destul de vii și, în același timp, tulburător de precise în simplitatea lor, care reușesc să facă un salt neașteptat din cotidian în reflecție.
Mi se pare remarcabil capacitatea textului de a nu „forța” filosofia, de a o lăsa să apară dintr-un gest mecanic, aproape ridicol.
Coborârea gândirii în gest este, paradoxal, una dintre cele mai fertile idei ale poemului.
Rămâne, după lectură, senzația că poemul vorbește despre incapacitatea contemporană de a mai ieși din așteptare — chiar și atunci când credem că gândim, argumentăm sau construim sens. Realitatea e că în cele din urmă, nu facem decât să „scrolăm” prin propriile noastre premise.
Pe textul:
„un titlu foarte lung despre o anticameră construită din timpi de așteptare perfect aliniați, dar ținută în picioare de o răbdare atât de mică și de disproporționată încât aproape devine o formă de arh" de Doru Mihail
Mi se pare cu adevărat nemaipomenit și visceral în același timp, felul în care demolezi misticismul de duminică. Nu sunt coruri de îngeri care plutesc pe norișori, e o birocrație sinistră și o plictiseală care trebuie gestionată prin cursuri de traforaj și city break-uri.
Se reflectă realitatea, deși se vorbește despre ceva ce nu cunoaștem. Simt sarcasmul omului care a văzut multe și nu mai poate fi păcălit cu metafore frumoase despre "lumina de la capătul tunelului", unde sunt doar oscilații armonice și cursuri de scriere creativă ca să nu o iei razna.
Mi-a plăcut mult și referința la Till Lindemann — nota de suprarealism care sparge solemnitatea "părinților Bisericii".
Pe textul:
„când lucy a căzut " de emilian valeriu pal
RecomandatTatăl devine miezul invizibil al întregului poem, trece dincolo de cuvinte și se instalează într-o mitologie personală, intimă. Fiecare element pare să se depășească pe sine doar ca să țină vie acea imagine în amintire. Nimeni nu scapă neatins. Ploaia trece prin toți și peste toți.
Finalul lasă întrebarea suspendată în ploaie – neexplicată, neelucidată, cu puterea de a încolți mai târziu, în ploaia care abia urmează să vină.
În spatele ei rămâne o tăcere grea: oare ploaia spală cu adevărat, sau doar mută cenușa dintr-un loc în altul?
Pe textul:
„Tata și ploaia" de Talabă Nela
RecomandatCălătoria de la Chișinău la București, cu Zdob și Zdub pe fundal, se fracturează în fața realității crude a emigrației americane.Iar metafora centrală: "patria s-a mutat pe altă hartă/ în unghi ascuțit/ mă-nțeapă de câte ori te caut", — înțepătura care doare, dar poate, poate, va deveni leac.
„chiar și-o trapă dacă te-ajută să ieși prin tavan” plus finalul „doare-al dracu ești fericită, liuba?” genul de versuri care rămân lipite de cerul gurii mult timp după ce le citești.
Mulțumesc, că l-ați publicat și că am avut ocazia să îl citesc.
Pe textul:
„ești fericită, liuba" de enea gela
RecomandatPe textul:
„ramificări" de George Pașa
Mulțumesc sincer pentru sfaturile oferite și pentru lectură. Am eliminat acele elemente care puteau părea forțate încercând să las poezia să respire.
Apreciez mult revenirea asupra textului și că ați lăsat un semn de apreciere — contează enorm.
Pe textul:
„Încapsulare" de Sergiu Burlescu
Vă mulțumesc mult pentru sugestii.
La mai multe recitiri, sentimentul despre care vorbiți se simte mai clar, iar observațiile dumneavoastră au devenit relevante.
Le-am luat în considerare.
Pe textul:
„Încapsulare" de Sergiu Burlescu
