când lucy a căzut

primul lucru pe care îl înveți aici: nu există noapte sau zi lumina și întunericul sunt

doar probiotice cu prelungită eliberare.

aici sunt doar oscilații armonice

ca atunci când ești viu și pe nepusă masă

vin peste tine fragmente de oameni și locuri

atât de îndepărtate ascunse încât te întrebi

dacă le-ai trăit cu adevărat sau sunt rodul imaginației tale.

aici fiecare își gestionează veșnicia cum crede

de cuviință.

așa cum viii învață la școala de abstinență că respectarea unui program e un pas necesar pentru a vindeca dependența și aici măcar un proiect o schiță de posibile acțiuni te ține pe linia de plutire și face mai improbabilă recăderea în viață.

de preferat ar fi să începi cu lucruri esențiale pentru regenerare.

periodic să numeri gregorienele acatistele rugăciunile celor vii pentru tine.

ele sunt pentru noi ca silimarina pentru ficat.

dacă nu ai de unde contează mult și doi trei cunoscuți pasager care se bat cu pumnul în piept că au băut cu tine la agape frățești sau chindii de partid.

când ești pomenit de cei în viață îți crește serotonina și te simți mai energic.

în plus ai mărunțiș când joci dixit sau memory cu proaspăt canonizații. de când faza cu belphegor nu se mai acceptă pe datorie.

un nou venit și-a pus sufletul gaj iar belphegor i-a tras țeapă ca samsarii de lemne care udă cioate uscate la sfârșitul iernii să tragă cântarul.

pentru cei care nu vor să riște Ignațiu organizează exerciții spirituale dar nu sunt indicate celor cu deficit de speranță.

o opțiune ok sunt cursurile de scriere creativă. asta dacă în timpul vieții nu ți-a plăcut iaru sau fulaș. aici înveți că autobiografia e vax. rezonanța e vax. totul stă în tehnică și lectură. multă lectură. știi cum e vorba aia: n-am să fiu bun niciodată și asta nu-i rău.

cei cu înclinații spre materii reale pot studia germinația.

așa cum la orele de biologie copiii pun fasole boabe în apă și așteaptă să încolțească aici îngropăm chipuri în visele viilor și așteptăm interpretarea corectă.

din când în când liniștea e tulburată de aureole acustice care se-ndreaptă spre laboratorul de muzică.

câte unul mai proaspăt ieșit din viață uită unde se află și fredonează la nesfârșit bella ciao. atunci sunt chemați paraîngerii care-l calmează cu ceai de ezov.

aici sunt interzise cântece partizane de stânga de dreapta ori centru și orice doctrine isterice care tulbură ordinea socială.

reconfortante sunt și cursurile de lucru manual în special traforajul.

cu mici fierăstraie de aer alegem șabloane și mituri ajustăm viteza și decupăm: timpul nu vindecă toate timpul doar te obișnuiește cu toate. moartea nu doare ci gândul că alții vor trăi mai departe.

moartea nu eliberează pe nimeni e tot o viață numai că schimbi carcasa de carne cu o carcasă sinaptică.

cele mai bune lucrări sunt premiate cu diplome pentru tragism și perseverență.

aici frica cea mai ascunsă e frica de viață. din când în când se trag nume la sorți și nefericitul pe care-a picat măgăreața e trimis înapoi să trăiască.

uneori se trag nume la sorți ca o reconstituire a sorților aruncați peste cămașa cristosului.

alteori se scriu toate numele pe bilețele și se bagă-ntr-o urnă ca în jocurile foamei.

dar moartea bate filmul întotdeauna pentru că nimeni nu e dispus să-ți ia locul și să treacă din nou printr-o viață de care n-are habar și pe care oricum n-o va ține minte.

când suntem în toane bune păcălim strașnic îngerii păzitori.

tragem pe noi câte o piele și facem pe viii.

ne furișăm în dormitoarele lor și ne ascundem sub pat. când le e somnul mai drag ieșim toți și urlăm din rărunchi: înger îngerașul meu ce mi te-a dat dumnezeu.

te strici de râs când vezi cum le sar fulgii de la sperietură.

filmăm buimăceala și o trimitem în grup pe WhatsApp să le fie învățătură de minte.

dacă am fi fost de-adevăratelea vii probabil îngerii păzitori ar fi plecat în șomaj tehnic și obligați să se recalifice ca simpli mijlocitori.

sau și mai rău. ar fi fost obligați să se înregistreze ca pfa-uri să se doteze cu mașini de surfilat aripi și să poarte tricouri imprimate fosforescent cu întrebarea: te-a durut tare când ai căzut din cer?

pentru a preveni sindromul cabanei regulat evadăm în city break-uri pe ruta Peniél - Insulele Diomede.

în Peniél părinții Bisericii reconstituie autentic și profi lupta lui Iacob cu omul lui Dumnezeu. la plecare se împart gratuit holograme votive cu chipul lui Iacob.

în ascuns noi îi desenăm creastă îl colorăm argintiu și spunem că-i till lindemann.

în insulele Diomede se organizează supercupa eternității la fotbal între Insula de ieri și Insula de mâine.

jucăm toți câte-o repriză în ieri apoi cealaltă în mâine. scorul nu prea contează aici toți avem puțin sânge italic.

vorba amicului Winston: pierdem războaiele de parcă ar fi meciuri de fotbal și meciuri de fotbal de parcă ar fi războaie.

mai mult experimentăm gravitația și fusul orar să ne piară pofta de-a mai fi oameni.

iar dacă simțim cumva dureri fantomă doctor boici le rezolvă pe toate.

așa cum școlile viilor au vacanța de schi și noi avem nesfârșirea de iarnă.

numărați cântăriți împărțiți în grupe cu cruce neagră sau roșie vizităm paradisul șeolul și iadul. la intrarea în iad stă scris memorabil:

când lucy a căzut a fost tragedie

dacă l-au urmat milioane de îngeri e pură statistică teologică.