I.
În ultima pulsație a pleoapelor,
frigul luminează cărarea —
nu ruguri arse, ci întrebări
scrise în cenușa unei respirații.
Unde duce golul,
dacă nu spre sinele fără contur,
uitat de Dumnezeu,
când
Știi, iubito,
nu-ți mai pot strânge roua buzelor cum o strângea cândva inima,
plină de pasiune și fervoare.
Mi s-au conturat buzele de atingerile tale,
când ai împărțit cerul în două:
la
Era o dimineață de iarnă amoroasă. În vatră, două lemne împreunate își topeau extazul până când amorul înflăcărat le transcendea în cenușa din care, vara, urmau să înflorească doi crini roșii. Pe
I
Catedra neantului
în amfiteatrul unde ecourile poartă mantii de fum,
profesorul își scutură craniul de cretă. mă invită să scriu pe tablă un zero absolut, care doarme amorțit până nu va fi
Forme grele urcă drumul,
Duc cavou străin în spate,
Când zâmbesc le șterge fumul,
Dragostea ce-n piept se zbate.
Au grimase-n chip sculptate,
Puncte de reper stâlcite,
De se strâng pe fond de
Pe malul celălalt ești tu,
mă cauți prin ceața
urcată la cer,
pare un zid,
de-ar fi numai el
să ne despartă perfid,
amintiri transparente
îl fac mai dens,
mai acid.
Mă cauți cu
Am prins liniștea din urmă
să-mi țină umbră când mă va răni tăcerea
păsările în șoaptă să ne blesteme trilul
de îndată ce sângele sfâșie țesăturile în extreme,
pânză uitării o șuieră amintirile
Un gând turbat,
și nu-i al meu,
îmi găurește scoarța înlemnită,
m-a prins pe pat întins culcat
când mă jucam cu gena împotmolită,
era cam greu și mă sfida
să-l las să treacă pe alături,
știind
ne-a ars tăcerea
când am decis să ne împreunăm tâmplele,
sângele ne-a simțit pulsând în liniștea serii
sub cer febril de vocale.
ți-am prins urma ideilor albe
de a ne legăna cumplit în
când nu mai găsesc
drumul spre casă
apar lumini și îl croiesc
direcție automată,
indicatoare, semne
nu am voit să le citesc,
la lecții de suflet am lipsit -
Analfabet înstărit.
respirația
Au crescut aripi
de le-am permis dorințelor să zboare una câte una,
dincolo de lună, de boltă, de periferia universului
și s-au întors, credeam că soarele va topi ceara,
iar ele vor cădea în
Aroma unei picături din dragostea ta
m-a înnebunit,
m-a înrobit să smulg lanțul atârnat de piciorul ce poartă din urmă,
zgîriind cerul în dungi de primăvară,
Piatra.
Bolovani ce nu mai încap
SB