Poezie
Focul Pandorei
dorul crinilor roșii
1 min lectură·
Mediu
când nu mai găsesc
drumul spre casă
apar lumini și îl croiesc
direcție automată,
indicatoare, semne
nu am voit să le citesc,
la lecții de suflet am lipsit -
Analfabet înstărit.
respirația amplă răgușită
mișcă lumina din piept spre centru,
calibrând poziția sufletului mai aproape de pulsul tău,
aici e casa ta,
locul de unde te-ai pornit de îndată ce m-ai aflat,
ai lăsat încet să mocnească focul în vatră,
trosnesc lemne un ticăit veșnic de dor și amintiri calde,
aroma perfectă a numelui se împletește sublim cu gustul plăcut al vocii tale,
te-aș mai ruga să vii din când în când să dai o gura de apă crinilor roșii
și mie
au secat buzele,
sufletul se urcă spre ele să-i potolești setea,
de când ai plecat și ai lăsat ușa deschisă
ți-a uitat numele și pragul,
mi-e frică să nu îl uit și eu –
de-aceea hrănesc focul mereu
Cu amintirile tale, Pandora.
26.05.2025
00626
0