Poezie
Cromatica deșertului: Coborâre în Negru
1 min lectură·
Mediu
Negru
căzut peste mine
ca o pecete vie
smulsă din cărbunele soarelui stins
mi-a sigilat fragilul alb.
vasul visului frânt
defect primește lumina.
în colivie
păsări negre au cusut
cu aripile lor arse
mărturisiri pe pielea mea.
sub pleoape
miopia s-a întins—
o criptogamă
fără sânge —
spor crescut în sine
durerea încolțirii.
i-am primit identitatea
contract semnat pe întuneric
cu degetele înflorite în lacrimi.
crucea fără brațe
pe care mă sprijin
dormind în tălpile goale
m-a topit
lăsându-mi în locul inocenței
reflecția nopții prin broasca sufletului
m-am privit de dincolo
nu era chipul meu—
aveam doar umbra care gâfâie în mine.
nemărginit în noapte
adânc încolțit
m-am răstignit în Negru.
căzut peste mine
ca o pecete vie
smulsă din cărbunele soarelui stins
mi-a sigilat fragilul alb.
vasul visului frânt
defect primește lumina.
în colivie
păsări negre au cusut
cu aripile lor arse
mărturisiri pe pielea mea.
sub pleoape
miopia s-a întins—
o criptogamă
fără sânge —
spor crescut în sine
durerea încolțirii.
i-am primit identitatea
contract semnat pe întuneric
cu degetele înflorite în lacrimi.
crucea fără brațe
pe care mă sprijin
dormind în tălpile goale
m-a topit
lăsându-mi în locul inocenței
reflecția nopții prin broasca sufletului
m-am privit de dincolo
nu era chipul meu—
aveam doar umbra care gâfâie în mine.
nemărginit în noapte
adânc încolțit
m-am răstignit în Negru.
02272
0
Imaginile („păsări negre au cusut mărturisiri pe pielea mea”, „crucea fără brațe”) construiesc o mitologie personală a întunericului, loc greu, acolo unde durerea devine germinație, iar umbra capătă respirație.
Un poem de o intensitate vizuală și mistică, scris cu un limbaj care respiră între suferință și revelație. Las steluta!