Erika Eugenia Keller

la nașterea ta te-ai îmbrăcat în zăpadă, copile, născut pe 4 ianuarie, în ziua primei ninsori, la intersecția dintre ani unde timpul se rupea în două ca o coajă subțire de gheață aveai așteptări ca

micro-prolog frica nu e rațională, dar e sinceră această aripă deschide locurile mici unde universul se strânge:într-o insectă, într-un spațiu închis, într-un zgomot, acolo unde corpul meu strigă

astăzi nu rătăcește nimeni, azi suntem precum patru pinguini buimaci, care alunecă prin iarna plouată oltenească pe lângă superbradul lăudat ce își fac cu ochiul „hi-hi!” fără motiv, fiindcă ei se

în căsuța mea bărbații intră cu încălțările murdare și cu fumul lor de țigară agățat de haine ca o istorie personală pe care nu o mai citesc aerul se îngroașă imediat nu ca o substanță ci ca o stare

oamenii se trezesc dimineața, se spală pe dinți, pe mâini, pe față, verifică agenda și își caută umbrele, le pun la loc pe umeri, ca pe hainele ude. își repară chipurile în oglinzi pline de

prolog acest atlas se desface în zece aripi, nu este un manual clinic, ci o punte între psihologie, psihiatrie și poezie. E o încercare de a privi tulburările psihice atât ca realități clinice, cât

prolog acest atlas se desface în zece aripi, nu este un manual clinic, ci o punte între psihologie, psihiatrie și poezie. E o încercare de a privi tulburările psihice atât ca realități clinice, cât

prolog acest atlas se desface în zece aripi, nu este un manual clinic, ci o punte între psihologie, psihiatrie și poezie. E o încercare de a privi tulburările psihice atât ca realități clinice, cât

prolog acest atlas se desface în zece aripi, nu este un manual clinic, ci o punte între psihologie, psihiatrie și poezie. E o încercare de a privi tulburările psihice atât ca realități clinice, cât

Uneori, conștiința noastră adoarme sub praful lumii și uităm că lumina nu se impune prin forță, ci prin delicatețe. Această rugăciune s-a născut din dorul de a rămâne trează în fața binelui, de a nu

Un duet ironic despre echilibrul fragil dintre farmecul feminin și răbdarea masculină, acolo unde iubirea se transformă, inevitabil, în artă domestică. Elogiu conjugal Frumoasă, da și greu de dus

când îmi amintesc - totul pare cunoscut și totuși altfel. umbrele s-au parfumat cu anii duși. o frunză veche, crescută dintr-o teamă, își împăturește verdele în somnul meu, ca o pagină de jurnal, o

am fost declarată aptă de luptă, dar doar pe facebook. în realitate, mi s-a blocat scutul la update și antivirusul îmi zice că iubirea e un virus necunoscut. psihologul mi-a sugerat să renunț la

nu mai citesc pentru sens ci pentru pauze pentru acele spații mici dintre cuvinte unde rămâne aerul autorului mirosind a hârtie umedă și cafea rece un fel de respirație întârziată care te face să

mi s-a spus că trebuie să respir ca să nu mai văd moartea în oglinzile din baie așa că am numărat aerul 4 inspirație 7 reținere 8 expirație un fel de ritual pentru oameni care nu mai cred în

nu îmi plac puricii dar ei vin oricum din covor, din gânduri, din visele neaspirate noaptea mă scarpin în minte ca să scap de amintiri tu dormi liniștit cu o liniște care mă zgârie de

aș trece mâna peste el ca peste un animal rănit și m-aș întreba unde se termină clipa și unde încep eu. aș învăța să-mi număr anii după cicatrici, nu după lumânări, să-mi măsor curajul în tăceri, nu