Poezie
Gramatica corpurilor pierdute
poem pentru un bărbat care a uitat să asculte
1 min lectură·
Mediu
am învățat să respir în dialectul tăcerilor tale,
unde propozițiile se frâng în gât
și fiecare virgulă e o rană învelită în dorință.
sunt alfabetul uitat pe buzele tale,
o vocală rămasă în buzunarul hainei
dintr-o iarnă care n-a mai plecat.
între noi există un ocean de cameră,
cu valuri de respirații și pești de lumină,
dar niciun pod - doar o sârmă întinsă
pe care mergem orbește,
ca doi acrobați ai singurătății.
mi-e frig de la memoria pielii tale,
care adoarme spunându-mi tăcerea.
scriu cu o cerneală care se usucă din interior,
ca o inimă ce-și citește pulsul invers.
într-o altă viață
ai fi fost propoziția mea principală,
dar aici, în sintaxa asta obosită,
ești doar un adjectiv frumos
care nu se mai acordă cu nimic.
unde propozițiile se frâng în gât
și fiecare virgulă e o rană învelită în dorință.
sunt alfabetul uitat pe buzele tale,
o vocală rămasă în buzunarul hainei
dintr-o iarnă care n-a mai plecat.
între noi există un ocean de cameră,
cu valuri de respirații și pești de lumină,
dar niciun pod - doar o sârmă întinsă
pe care mergem orbește,
ca doi acrobați ai singurătății.
mi-e frig de la memoria pielii tale,
care adoarme spunându-mi tăcerea.
scriu cu o cerneală care se usucă din interior,
ca o inimă ce-și citește pulsul invers.
într-o altă viață
ai fi fost propoziția mea principală,
dar aici, în sintaxa asta obosită,
ești doar un adjectiv frumos
care nu se mai acordă cu nimic.
066
0