Erika Eugenia Keller

m-am lecuit de neliniște nu cu pilule — ci dezlegând nodurile din piept cu mâinile curate ah, știi asa cum a făcut Lady Gaga când a oprit tot și a spus:,, trebuie să mă aleg pe mine” eu n-am

Un dor de stele își găsi azi liniștea- lângă o piatră (L.B) sub cerul tăcut lumina curge în vise – pietrele șoptesc adiere lină mângâie umbre tăcute – stelele se țes dorul se

copilul cu umerii de cer locuiește-ntr-un trup cu ferestre crăpate, poartă greutatea zorilor în oase- sub claviculele lui pulsează constelații, și își ține buzunare pline de stele obosite, ochii

mâine, la ora opt fix, seara, cuvintele vor ieși din ascunzișurile inimii, cu pași de lumină, și se vor așeza cuminți pe frecvențe de vis, într-o seară de radio — unde singurătatea își pierde

când respectul se întoarce cu spatele (și noi continuăm să zâmbim frumos) se desface o crăpătură sub piele nu doare- doar curge, ca o fisură fină într-un vas de lut — nu izbucnește, doar lasă să se

am învățat să-mi cos pielea cu fire smulse din tăceri neînțelese să ridic cetăți din aburul ultimelor suspine și să-mi învelesc inima într-o armură croită din promisiuni moarte și jurăminte șoptite

singurătatea- nu e absența celuilalt, ci prezența ta răsunând prea încet în tine. e un pian dezacordat într-o casă părăsită, ce mai plânge doar când vântul atinge clapele vechilor amintiri. e un

la nașterea ta, te-ai îmbrăcat în zăpadă, copile de 4 ianuarie născut în ziua primei ninsori la intersecția dintre milenii ai așteptări ca apa să se îmbine cu sângele viu, ca Degețica să se

Când o plâng pe mama, plâng lumea copiilor ce au trăit fricile pamântului crescute din rădăcinile neputinței Când îl plâng pe tata, plâng lumea copiilor ce au trăit umilițele dăruite de oamenii

...sunt poeta lu’ tata, știți nu? aia ce-și bagă picioarele în resturile secundelor vieții ei apoi își mestecă aroma timpului împărțit în drumuri, foame, idei și multe frici. de fapt "eu nu sunt

ating ușor amurgul cu gene mohorâte, și sufletul mi-e dor, de tine și de noi, iar gândul tău clipește ușor a pleoape ude și-atunci pașim alături...așa numai noi doi. ne-am întâlnit în vise,în

lacrimi zvântate de vântul dinspre Crai Nou - străină pe drum.

abandonată în brațele vântului - alean fără leac.

raze de soare pe floarea larg deschisă- albina în zbor.

foto pps : Bia

pom de liliac pe mormântul mămicii - doar amintirea?

pământul uscat - crengile înverzite a trecut iarna! răsar ghiocei; în iz de pământ reavăn smocuri de iarbă. proaspete frunze taie ploaia maruntă - geamul aburit. frunze verzi în vânt, fluturele