Erika Eugenia Keller

dincolo de monitor e o altă privire prea rapidă ce vede ideea și linge scurgerea ta de salivă a ploii tu știi bine că doar născuții din 2 octombrie nu mor, aladine sunt o balanță între rai și iad

m-aș arunca într-o baltă de sânge să stau la picioarele tale ascunsă sub talpă iată mă las pe drumul tău cu înseninare în bucurie păzită pun de știre un suflet că mi-s flamandă

fiecare întâmplare nu e coincidență e o religie de dor_in exterior reflectat pe interior (Axioma 1: Dumnezeu există și sigur e în toate) tesătura cosmică a lumii justificabile ca fenomen

viața mea toată, datorii am achitat altor vieți duse- rănile sufletului crește ințelepciunea. nesiguranța, tulbură visurile plouă cu facturi- șubredă sănătate sub privirea de pândă.

sunt doar copilul din burta ploii pic pic pic corupt de timpul nenăscut zbârlit în mine au îmbătrânit visele mamei ce varsă o lacrimă în care eu voi supraviețui- zăpezii ce își spală

ochiul interior natura înțelege înțelepciunea- crâmpeiul de lumină umple sufletul pustiu.

Dorul de țară din nou umple odaia casei din suflet... dezrădăcinatului speranța revederii

“Atunci când justiția nu reușește să fie o formă de memorie, memoria singură poate să fie o formă de justiție” (Ana Blandiana)- Memorialul Durerii -Îngerii Domnului își fac loc în Cer- Acolo unde

Răsar ghiocei; în iz de pământ reavăn smocuri de iarbă Două frunze-n vânt taie ploaia maruntă - geamul aburit

Trăim într-o veșnică copilărie nedând socoteală pomului vieții de faptele făcute la rădăcină Naratorul : picură nisipul din clepsidre bob cu bob clipele se amestecă și-n ceasuri mici la orele de

miros de moarte sabia taie capul între nori, luna

zidită în alte cuvinte fulgerul îmi taie lumina într-o formă de inimă mă umezește frica uitării plouă alerg ca și cum ar fi altă viață mă descompun pe umbra pământului. rămân în pas de