Atelier Literar

timpul înzestrat cu detalii vede altfel învălmășeala de gen, specie și număr ce își caută locul viața animă împuternicește inima cu ore curg în așteptare iubește și piatra și pasărea umbra ce

mi-am scos inima și am pus-o pe masă ca pe un animal care încă nu știa că fusese sacrificat nimeni nu se ridica au continuat să mănânce cu mâinile goale m-am uitat la ei aveau toți o formă în

Rada, îl vedeam cum era cu ochii pe cum se mișca doamna aceea diafană, de parcă ea îi dicta cum se ridică brațul pentru scara arpegiilor. Știam că delicatețea era felul lui de a spune nu, iar

omul a tot mers înainte cu rucsacul uzat, plin de umbrele celorlalți. Fiecare pas al lui le părea o rătăcire, ca și cum ar fi știut încotro nu trebuia să meargă. Din când în când scria câte un

Zborul Priveam de parcă aș fi fost țintuit urcușul continuu al unui pui de cocor care se rupse de ceilalți urca și urca parcă atras de cineva din cer lent și vertiginos în același

când se trezește secundele abia ce apucă să-mi coasă cu catgut uimirea de a fi prezent lângă fericire se apleacă timid sărută neîncrederea în mine zace puștiul de ieri pustiul de mâine

să nu judeci singurătatea femeilor ca niște magi în noapte le vezi la geamurile blocurilor încălzind lapte pentru pisicile de pe scară și viața lor se scurge pe pervazuri pentru porumbei eu nu judec

Te caut organic, prin oase, prin vene, Prin carnea ce-mi poartă stigmatul tău drag, S-a pus o rugină pe măr și sprâncene Și umbra ta moartă s-a strâns de pe prag. E dorul un câine ce-mi mușcă din

Ce am învățat la școala chintesențial feministă: câteva cuvinte lungi, pronunțate graseiat predominant vocalice cu accent întortocheat despre picturi cu sens abstract care concordează cu starea de

Așa scrie pe bucățile de haos din care sunt alcătuiți nervii mei: “Cerul este o boarfă a eternității din care ne smulgem cu greu să murim!” Noi, cei de aici, râdem deodată ca și când am suferi de

cocoşate de atâta lipsã încât se crapã de bunãstare pe o veşnicã datorie de tip sclavagist dar aplaudã firesc ca şi cum festivalul acesta mut se adreseazã unui cer surd cu speranţa introspecţiei

o umbră vinde mărar la colțul blocului ceva mai la stânga încă una mături flori farfurii (din plastic) la dreapta alte două rechizite cărți de colorat nu te supăra frate în gheretă o umbră

„Eu nu-mi doresc în niciun fel să te surprind, Pentru că nu vreau să-ți spun despre ceea ce simt Și despre ceea ce înțeleg atunci când citesc Ce s-a scris despre ceea ce trăiesc”, Își zise în gând

auzeam conversaţii, doar eu le auzeam şi învăţasem să le aud în copilărie când mergeam la câmp, cu vitele fără voia mea pentru că nu-mi plăceau vitele alergau prea mult, de colo colo şi păşteau toată

În timp ce Călărețul se lupta cu taurul roșu de pe Marte în arenă, Regina lady unicorn fosta sirenă ajunsă pe Marte antrena Forțe benefice să câștige cel ce inima îi însenina, Iar vrăjitorul

Ușa a rămas întredeschisă, ca o minciună care încă speră să fie crezută. Pe masă, un pahar plin pe jumătate cu septembrie. Ea a plecat fără să închidă lumina. Telefonul nu sună. Tăcerea are și ea un

Îmi amintesc paltonul verde al bunicii… Nu era un palton scump: țesătura era ieftină, dar pentru bunica mea asta nu însemna că era un lucru lipsit de valoare. Muncise mult ca să și-l cumpere. Poate

O zi în plus în care încă mai sunt. Scriu această propoziție și, pentru câteva clipe, simplul fapt că o pot scrie îmi pare mai straniu decât orice revelație. Sunt aici. Am un trup, o memorie, o voce