Ioan Silvan

În sânge dragostea rămâne virgină oricât ar iubi, se ascunde în buruienile inimii și-n nervi, globulele albe o urăsc de moarte, iar cele roșii îi duc praporul încă de când e mică. Uneori iese pe

La mine-n ființă moartea fierbe haine – bipoem În vreme ce moartea era un capriciu al copilăriei, viața nu avea mașina ei de spălat rufe. Cearșafurile grele din pânză de cânepă și cămășile și le

La formarea acestor artere și inimi diluate cu flăcări îmi modelez vasele sanguine în formele nisipului umed, sângele folosește formulele alternative ale globulelor mici de statură în falii

Ai crede că te poți înșela privind Cerul de aproape: vezi îngeri degenerați, zeițe scăzute în înălțime. Între furnici și zei, media de înălțime e din ce în ce mai mică, se pare că ouăle îngerilor

Am izbucnit în plâns când a apus Cerul, Soarele îl dăduse afară din spitalele cu ultraviolete ‒ îl contaminase cu bube și lacrimi ‒ acum locuia cu chirie la mine în suflet. Îi dădusem camera

N-am să imit moartea, nici gând, sicriele de uz casnic se dau la talciocul din colțul cordului, auricule și ventricule de vânzare, scrie pe geamul unei case pline cu sânge: când se inundă

Am înțeles că nu ne știm iubi, ne sărutăm cu dragostea în dinți, sudoarea de pe buze are zimți în timp ce moartea învață a vorbi. Ne îmbrățișăm cum s-ar iubi copacii, dar speciile diferite dintre

Cred că ar trebui să încerc noaptea asta (Luna măruntă ar putea să coboare un metru) să mușc din norii uciși în lava sudalmelor, forjând la mici dimensiuni sorii de fier. Dacă mi-aș pregăti cina

Fața mi se întoarce uneori pe partea cealaltă a ființei, când în interiorul meu plouă cu neuroni și sinapse bolnave. Un encefal mic, cât palma unui păianjen, țese punți pe marginea gropilor din

E noapte și e frig în Paradis, luceferii se duc încet la școală bând întuneric dintr-un vast închis, de parcă Cerul transformat în smoală s-a învinețit ca umbra pe Pământ. Cu mersul lor, un fel de

Războiul mondial din interiorul meu – bipoem Dragostea, între două ziduri foarte apropiate unul de celălalt, se sufocă, iubirea feminină are gleznele subțiri. Migrenele sentimentelor nu se pot

Veșnicia mea mută Mă tot gândesc cum aș putea să ar din veșnicia mută un hectar și să cultiv pe el doar har din Coca-Cola la pahar. Nu înțeleg ce-n ființa mea se zbate și nici ce veșnicie mă

Pe... (ce ) am să-l includ în echipa mea care mă conduce spre haos aici sunetele se descompun în silabe cu picioare lungi stelele se roagă-n genunchi pe el nu-l va recunoaște nici auzul meu viu pe

În viziunile acestea cu lanțuri la picioare, în care Dumnezeu își vopsește barba ca să pară mai tânăr, realitatea își mușcă buzele, eu mă dau la o parte, femeia mea iubită a născut un gol imens. Iar

Și astăzi, profesoara de română ne va vorbi, ca-n urmă cu un an, de Eminescu și de-ai lui luceferi sau poate de spărtura dintr-un geam prin care vei ieși din carnea Lunii, ce va pătrunde atuncea

Nașterea himerei Neantul e lăuntric, privirea-ntoarsă-n mine, în infinutu-acesta, dungi negre de-ntuneric obscurizează-n gânduri și-n ochi lumina frunții; e însuși semnul lipsei prezentului