Ioan Silvan

Destinul e un drum sau... poate mersul ce-ți folosește pașii, o cale de urmat sau... poate spațiul realității concentrat în trupul tău. Destinul poate fi repartizarea morții pe ore și pe

Mă întorc în același zâmbet pripit, nebunia-i nocivă și-n vorba unui neam părăsit arene de zgomot tulbură seara. Alint broasca ușii scăldată în razele verzi, inutil mă încarc cu

În preajmă-ți mă ții să-ți semăn în nimic și-n ironic și-n oase-mi plonjezi ca un sâmbure iarna. De friguri s-aud ca de-un drog odinioară trosnind și-un catarg, noaptea-n somn, cu chelitu-i

Doar sentimentul trădării tresare când femeia se divulgă cuibărită-n frăgezimea surâsului, atunci, în câte o mulțime te îmbraci; privind în jur blestemul se ridică de pe răni ca un

Mi-aș umili mormântul de n-aș lăsa să zburde pe câmpie precum un miel, în tandra-i nebunie, divinul vers, și chiar dacă lipsit de interes nu am pus nicio aură în icoană, tot nu i-am rătăcit

În mâini nu am, de suflet, Dumnezei să-i strâng, să îi comprim sau să-i dilat, iar din priviri nu pot să vi-i arăt mai mici, mai mari sau buni de cumpărat prin târguri și oboare. Ce lucru mare

Privirea este dreptul fiecărui trup la frumuseți! Bătaia inimii, un fel de-mpins spre moarte, iar gândul obsesiv, un viciu al simțirii. La ce vedere a sensului te înfiori și taci răpus de

Divinitatea-n trup trăiește-n sânge De inimi ați avea, în loc de ochi, ați fi văzut demult Dumnezeirea, ar fi trecut prin voi... și, cu puțin noroc, s-ar fi oprit, dar ce nimic ați strecurat

Cititorul, versat sau lipsit de experiență, prinde în mâini o carte. Grăbit, ar vrea să o citească foarte repede. În câteva minute, sau chiar mai repede, visează să fie fascinat, rănit și vindecat

Arde-n potire suflet de țărani și fumul lor spre ceruri urlă, geme, s-au țărănit din daci și din romani și nu mai vin zăpezile să-i cheme. De două mii de ani tot suflă cornul în

Un pas neobservat făcut la întâmplare îți pare mai nimic, să mergi nu e sublim, și-atunci te-ntorci în trupul din care-ți cade umbra. Aproape e lăsarea-n lenevire a mișcării, se caută iar un

La începutul iernii, la casa Sogiei apăru un fenomen ciudat. Zeci de câini uriași, albi, negri ori gălbui cu pete, îi bântuiau gospodăria. -Când se lasă întunericul, vin pe toate cărările! se

Ioancoo se apropie de unul dintre mistreții de câteva tone, o corcitură de hipopotam, porc și rinocer, se agăță de curelele strâns legate pe spinarea lui de un profesionist și se cocoță în șa, cu

Helena se trezi foarte nervoasă în dimineața aceea. Era ora cinci și un sfert. Trebuia să ajungă la vrăjitorul de strigoi a doua zi înainte de prânz. Călugărița îi spusese să nu tergiverseze mult

Începu să plutească. Materia amorfă a incertitudinii în care se scufunda îl împingea tot mai mult în nesiguranță. Spasmele oboselii îi zguduiră de câteva ori trupul. Adormi.„Da! gândi în somn. În

Componenta lirică a iubirii Latura fecundă a exploziei interioare nu este visarea. Visarea dă vamă timpului tot bacșișul primit de la iluziile care se vor obiectivate. Producția de măreție