Texte în proză

Cimitirul pedepsiților Morții își serbau centenarul. O dată, la o sută de ani, din zidurile Primului Palat, morții înviau să-și povestească coșmarurile. Nimic festiv, nimic distractiv, doar inima

Doamne, Þie îți cer lămuriri, când mut mă așez în genunchi în dreptul ferestrei, iar când ți se pare că plâng, nu fac decât să te rog să înțelegi că suport tot mai greu incertitudinea prezenței Tale.

La începutul iernii, la casa Sogiei apăru un fenomen ciudat. Zeci de câini uriași, albi, negri ori gălbui cu pete, îi bântuiau gospodăria. -Când se lasă întunericul, vin pe toate cărările! se

Ioancoo se apropie de unul dintre mistreții de câteva tone, o corcitură de hipopotam, porc și rinocer, se agăță de curelele strâns legate pe spinarea lui de un profesionist și se cocoță în șa, cu

Helena se trezi foarte nervoasă în dimineața aceea. Era ora cinci și un sfert. Trebuia să ajungă la vrăjitorul de strigoi a doua zi înainte de prânz. Călugărița îi spusese să nu tergiverseze mult

Începu să plutească. Materia amorfă a incertitudinii în care se scufunda îl împingea tot mai mult în nesiguranță. Spasmele oboselii îi zguduiră de câteva ori trupul. Adormi.„Da! gândi în somn. În