Despre ea, nu am amintiri
care se plimbă
de la un capăt la altul al străzilor,
pe ea, o văd doar
cum privește
cu ochii de rouă, aproape uimiți,
o văd zâmbind printre buclele negre,
el pune mâna pe rană
și ia un sens între degete
îl plimbă pe muchia auzului
și îl aruncă
spintecând în cădere imaginea fluidizată a tăcerii
el are o rană
pe care o ascunde în mersul săltat
la
Ai pus în glasul tău onorul
destinului din neamul strămoșesc.
Pe urma-ți, scriem cu destinul:,,te iubesc."
Ai pus în sufletul pământului de har
tot ce-ai primit din cerul din Cuvânt.
Veghezi, din
Pentru că a iubit-o,
a plecat în noapte de-a lungul drumului,
ținând-o de mână și de colțul buzelor,
a decis rapid cum își va petrece următorii 60 de ani,
încuind ușa pentru papucii
care stăteau
Dacă m-aș întoarce în timpul acela
când ascultam umbletul velierului
pe Mediterana pleoapelor
și te-aș vedea apoi
cum sari din umbra apelor
direct la mușcatul buzelor,
încercând să rostești
ce
Rada, îl vedeam
cum era cu ochii
pe cum se mișca doamna aceea diafană,
de parcă ea îi dicta
cum se ridică brațul pentru scara arpegiilor.
Știam că delicatețea era felul lui
de a spune nu,
iar
Rada, am trecut pe lângă viața
în care tu ai fi fost regina dimineților
cu gust de îmbrățișare.
Nu știu ce am făcut,
ce n-am făcut,
dacă ochii mei mari cât lumea
pe care o port printre
Rada, m-am așezat lângă un vis acvatic,
mi s-au deschis porțile albastre
cu un cappuccino
și un șezlong cu vedere spre pacea nisipului.
Intru în apă ca un pește
care își recunoaște casa,
știu că
Rada, ea e frumoasă și bună,
respiră poezie când pășește prin valuri,
e copila cu pantofiori de senin,
care atrage lumini și șoapte.
Are o inimă roșie, caldă, fremătătoare,
se întinde peste Dunăre
Rada, visezi că sunetele au mereu
aură de mătase în lungul brațului,
că privirea curge, râu ostoind setea pământului,
până când auzi o voce tainică
scrutând apropierile:
,,teiul nu-și schimbă
