Iulia Dragomir

Spune-mi ce vrei să fac, mi-a spus el dornic de a-i trasa direcția pe harta gândurilor. Să faci ce îți dorești, i-am răspuns, punând o perdea peste sufletul care își pipăia pământul în care

El pune întrebări despre ce nu se vede de pe țărmul acelei povești. Așteaptă ca Șeherezada să primească 1001 de ridicări la povestea apelor, din hățul privirii aerate de tăcere. O trimite între

Am trecut prin gaura acului care își coase pânza pentru înveșmântări vaporoase de gând. Sunt ținută într-o seninătate curtată de ape, sunt liniștită ca o privire susținută de dragoste. Nu am vreun

M-am făcut ac de cusut clipele cu gust de sare. Cuvintele au trecut prin mine ca printr-un tifon care strecoară laptele pentru hrana clipelor. Botez toate lucrurile cât să le recunoști fața doar

El a atins butonul roșu fără să știe că, în copilăria florilor, ea coborâse în cântecul de chitară ca într-o fântână cu apă numai bună de băut la pritocitul visurilor. Privirea i se făcuse

Am plecat pe străzile tinereții pustii ținându-ne de urât și de vise ca de niște frânghii care ne trăgeau în rătăciri asfaltate de dor, pe firul sângelui ce își recunoștea chemarea. Șoseaua

Despre ea, nu am amintiri care se plimbă de la un capăt la altul al străzilor, pe ea, o văd doar cum privește cu ochii de rouă, aproape uimiți, o văd zâmbind printre buclele negre,

timpul acesta se măsoară cu poezia care sare peste gard ca o sălbatică își caută hrana pentru o trecere las deoparte încorsetările și dau frâu liber curgerii vijelioase de viață vremii care mă

Ai pus în glasul tău onorul destinului din neamul strămoșesc. Pe urma-ți, scriem cu destinul:,,te iubesc." Ai pus în sufletul pământului de har tot ce-ai primit din cerul din Cuvânt. Veghezi, din

Pentru că a iubit-o, a plecat în noapte de-a lungul drumului, ținând-o de mână și de colțul buzelor, a decis rapid cum își va petrece următorii 60 de ani, încuind ușa pentru papucii care stăteau

Dacă m-aș întoarce în timpul acela când ascultam umbletul velierului pe Mediterana pleoapelor și te-aș vedea apoi cum sari din umbra apelor direct la mușcatul buzelor, încercând să rostești ce

Rada, îl vedeam cum era cu ochii pe cum se mișca doamna aceea diafană, de parcă ea îi dicta cum se ridică brațul pentru scara arpegiilor. Știam că delicatețea era felul lui de a spune nu, iar

Rada, m-am așezat lângă un vis acvatic, mi s-au deschis porțile albastre cu un cappuccino și un șezlong cu vedere spre pacea nisipului. Intru în apă ca un pește care își recunoaște casa, știu că

Rada, ea e frumoasă și bună, respiră poezie când pășește prin valuri, e copila cu pantofiori de senin, care atrage lumini și șoapte. Are o inimă roșie, caldă, fremătătoare, se întinde peste Dunăre