Prietenia dintre albastru și întâmplare

Rada, ea e frumoasă și bună,

respiră poezie când pășește prin valuri,

e copila cu pantofiori de senin,

care atrage lumini și șoapte.

Are o inimă roșie, caldă, fremătătoare,

se întinde peste Dunăre

și peste unduirile buzelor.

Ea se joacă și se bucură de rodnicul drum al rănii în construirea orașului de poezie, port la respirația universului.

Cu ea, rămân ceea ce sunt.

El e prins în viața bogată de sensuri.

I-am cerut să traseze câteva săgeți și am așteptat.

I-am cerut să vorbească despre viitor și a tăcut.

Apoi, s-a năpustit în vâltoarea momentelor.

De atunci,

primesc de la vreme pasul următor și scriu cu viața direcția aripilor.

Rada, fiecare își are locul lui.

Sunt frumoși. Îi iubesc. Îmi e bine.

( 12.09.2026- Iulia Dragomir)