Poezii

Despre ea, nu am amintiri care se plimbă de la un capăt la altul al străzilor, pe ea, o văd doar cum privește cu ochii de rouă, aproape uimiți, o văd zâmbind printre buclele negre,

el pune mâna pe rană și ia un sens între degete îl plimbă pe muchia auzului și îl aruncă spintecând în cădere imaginea fluidizată a tăcerii el are o rană pe care o ascunde în mersul săltat la

Ai pus în glasul tău onorul destinului din neamul strămoșesc. Pe urma-ți, scriem cu destinul:,,te iubesc." Ai pus în sufletul pământului de har tot ce-ai primit din cerul din Cuvânt. Veghezi, din

Pentru că a iubit-o, a plecat în noapte de-a lungul drumului, ținând-o de mână și de colțul buzelor, a decis rapid cum își va petrece următorii 60 de ani, încuind ușa pentru papucii care stăteau

Dacă m-aș întoarce în timpul acela când ascultam umbletul velierului pe Mediterana pleoapelor și te-aș vedea apoi cum sari din umbra apelor direct la mușcatul buzelor, încercând să rostești ce

Rada, îl vedeam cum era cu ochii pe cum se mișca doamna aceea diafană, de parcă ea îi dicta cum se ridică brațul pentru scara arpegiilor. Știam că delicatețea era felul lui de a spune nu, iar

Rada, am trecut pe lângă viața în care tu ai fi fost regina dimineților cu gust de îmbrățișare. Nu știu ce am făcut, ce n-am făcut, dacă ochii mei mari cât lumea pe care o port printre

Rada, m-am așezat lângă un vis acvatic, mi s-au deschis porțile albastre cu un cappuccino și un șezlong cu vedere spre pacea nisipului. Intru în apă ca un pește care își recunoaște casa, știu că

Rada, ea e frumoasă și bună, respiră poezie când pășește prin valuri, e copila cu pantofiori de senin, care atrage lumini și șoapte. Are o inimă roșie, caldă, fremătătoare, se întinde peste Dunăre

Rada, visezi că sunetele au mereu aură de mătase în lungul brațului, că privirea curge, râu ostoind setea pământului, până când auzi o voce tainică scrutând apropierile: ,,teiul nu-și schimbă