Dicu Ciprian Mihail

O zi în plus în care încă mai sunt. Scriu această propoziție și, pentru câteva clipe, simplul fapt că o pot scrie îmi pare mai straniu decât orice revelație. Sunt aici. Am un trup, o memorie, o voce

Mi-aș fi dorit atât de mult să-ți deschizi sufletul și să-mi povestești cum ești tu, care au fost și care sunt dorințele și suferințele tale, așa cum ți-am povestit și eu despre o parte dintre ale

Dacă nașterea este pragul prin care trupul intră în lume, atunci începutul nostru adevărat se află undeva înaintea ei, într-un loc pe care memoria nu-l poate măsura și pe care rațiunea îl poate doar

M-am întrebat mult dacă ar trebui să scriu astăzi aceste rânduri. Poate pentru că unele lucruri nu trebuie rostite oricând, ci numai atunci când ziua în care le așezăm în cuvinte pare să le înțeleagă

Mi-e dor să-ți scriu, iar tu să citești. Mi-e dor de acel contact tainic pe care tu îl privești, poate, ca pe un gest obișnuit sau ca pe o expresie a unei presupuse nimicnicii a mele, în timp ce eu

Am amânat ani la rând clipa în care aveam să scriu aceste pagini. Nu din teama de a fi contrazis și nici din îndoiala că ceea ce urmează ar putea părea neverosimil, ci fiindcă unele trăiri se

Există-n minte-un loc de vis, unde totul cade necuprins, și lumea nu vine, nu se naște, ci din uitare se cunoaște. Nu e început, nu e hotar, ci un ecou din vechi altar, în care fețe fără nume te

Nu toate întâlnirile dintre oameni se petrec în lumea vizibilă, acolo unde trupurile confirmă existența și vocile dau contur realității. Există întâlniri care se desfășoară într-un strat mult mai

Adevărul despre mine nu s-a arătat niciodată în momentele în care am încercat să mă înțeleg, ci în acele clipe în care am încercat să mă transcriu exact, fără interpretare, fără poezie, fără scăpare

Înainte ca oamenii să învețe să măsoare viața prin rotația stelelor și înainte ca marile civilizații să-și ridice templele spre constelații moarte, exista în adâncul universului o regiune despre care

Se înfiripă în viața omului un moment care nu poate fi fixat în timp, pentru că nu aparține timpului propriu-zis, ci unei deplasări interioare a realului din propriile sale articulații. Lumea rămâne

Azi-noapte am rămas treaz mult timp după ce m-am ridicat din somn, fără să aprind lumina, fără să forțez desprinderea de ceea ce văzusem, fiindcă sunt trăiri care, atinse prea repede de realitate, se

Plutesc în om amintiri care nu încep cu imagini, ci cu o atmosferă, ca și cum sufletul ar fi precedat vederea, ca și cum înainte de ochi ar fi existat o memorie mai veche decât lumea însăși, una care

Există ființe care nu se nasc pentru a locui lumea, ci pentru a-i purta tremurul ascuns prin propriul lor adânc. Ele nu înaintează prin timp asemenea celorlalți oameni, ci par desprinse dintr-o

În ultimele luni n-am mai știut în care dintre noi s-a produs adevărata ruptură. Poate că legăturile dintre oameni nu mor într-o clipă, ci se sting lent, asemenea rădăcinilor unui arbore care încă

De multe ori m-am întrebat ce este un suflet și de ce simpla rostire a acestui cuvânt produce în mine o stranie amețeală, ca și cum aș încerca să ating cu mintea ceva fără formă, ceva care nu încape

Copil fiind, lumea nu avea contururi stabile, ci pulsa ca o ființă vie care încă își învață numele. Pământul mirosea a lapte de iarbă zdrobită și a ploaie tânără, iar păpădiile nu erau flori, ci mici

În mine stă o zi care nu a consimțit niciodată să devină trecut. O zi rămasă suspendată între copilărie și ceea ce avea să vină. Eram întins pe patul cu saltea de paie, în centrul cald al odăii

Există nopți în care timpul nu mai curge. Se strânge în mine ca o apă fără margini, fără început, fără sfârșit. Atunci nu mai știu dacă orele trec sau dacă, dimpotrivă, ceva din mine le oprește, le

Poate că te agăți de un adevăr dureros: acela că ai fost părăsită de cei pe care i-ai iubit. Dincolo de el însă există un adevăr mai tăcut și mai incomod, acela în care, fără să-ți dai seama, ai fost

Sunt întrebări care nu se lasă rostite ușor. Nu pentru că nu le-aș ști, ci pentru că, odată spuse, încetează să mai fie ale mele. Încep să mă privească ele pe mine. Cine sunt. De ce sunt. Voi mai

Peste noi s-au cronicizat umbrele trecutului. Nu au venit brusc, s-au așezat lent, ca o boală veche care învață trupul să trăiască cu ea. Simbolurile comune, strecurate printre ani, au adus cu ele