Dicu Ciprian Mihail

Există-n minte-un loc de vis, unde totul cade necuprins, și lumea nu vine, nu se naște, ci din uitare se cunoaște. Nu e început, nu e hotar, ci un ecou din vechi altar, în care fețe fără nume te

Nu toate întâlnirile dintre oameni se petrec în lumea vizibilă, acolo unde trupurile confirmă existența și vocile dau contur realității. Există întâlniri care se desfășoară într-un strat mult mai

Adevărul despre mine nu s-a arătat niciodată în momentele în care am încercat să mă înțeleg, ci în acele clipe în care am încercat să mă transcriu exact, fără interpretare, fără poezie, fără scăpare

Înainte ca oamenii să învețe să măsoare viața prin rotația stelelor și înainte ca marile civilizații să-și ridice templele spre constelații moarte, exista în adâncul universului o regiune despre care

Se înfiripă în viața omului un moment care nu poate fi fixat în timp, pentru că nu aparține timpului propriu-zis, ci unei deplasări interioare a realului din propriile sale articulații. Lumea rămâne

Azi-noapte am rămas treaz mult timp după ce m-am ridicat din somn, fără să aprind lumina, fără să forțez desprinderea de ceea ce văzusem, fiindcă sunt trăiri care, atinse prea repede de realitate, se

Plutesc în om amintiri care nu încep cu imagini, ci cu o atmosferă, ca și cum sufletul ar fi precedat vederea, ca și cum înainte de ochi ar fi existat o memorie mai veche decât lumea însăși, una care

Există ființe care nu se nasc pentru a locui lumea, ci pentru a-i purta tremurul ascuns prin propriul lor adânc. Ele nu înaintează prin timp asemenea celorlalți oameni, ci par desprinse dintr-o

În ultimele luni n-am mai știut în care dintre noi s-a produs adevărata ruptură. Poate că legăturile dintre oameni nu mor într-o clipă, ci se sting lent, asemenea rădăcinilor unui arbore care încă

De multe ori m-am întrebat ce este un suflet și de ce simpla rostire a acestui cuvânt produce în mine o stranie amețeală, ca și cum aș încerca să ating cu mintea ceva fără formă, ceva care nu încape

Copil fiind, lumea nu avea contururi stabile, ci pulsa ca o ființă vie care încă își învață numele. Pământul mirosea a lapte de iarbă zdrobită și a ploaie tânără, iar păpădiile nu erau flori, ci mici

În mine stă o zi care nu a consimțit niciodată să devină trecut. O zi rămasă suspendată între copilărie și ceea ce avea să vină. Eram întins pe patul cu saltea de paie, în centrul cald al odăii

Există nopți în care timpul nu mai curge. Se strânge în mine ca o apă fără margini, fără început, fără sfârșit. Atunci nu mai știu dacă orele trec sau dacă, dimpotrivă, ceva din mine le oprește, le

Poate că te agăți de un adevăr dureros: acela că ai fost părăsită de cei pe care i-ai iubit. Dincolo de el însă există un adevăr mai tăcut și mai incomod, acela în care, fără să-ți dai seama, ai fost

Sunt întrebări care nu se lasă rostite ușor. Nu pentru că nu le-aș ști, ci pentru că, odată spuse, încetează să mai fie ale mele. Încep să mă privească ele pe mine. Cine sunt. De ce sunt. Voi mai

Peste noi s-au cronicizat umbrele trecutului. Nu au venit brusc, s-au așezat lent, ca o boală veche care învață trupul să trăiască cu ea. Simbolurile comune, strecurate printre ani, au adus cu ele

Viața mea a căpătat sens abia retrospectiv, când omul vede firul interior care l-a condus, chiar și prin erori și suferință. Nu regret conflictele majore ale vieții mele, ci le văd ca fiind necesare

Sensul nu e ceva ce găsești. E ceva ce crești. Îl naști prin felul în care iubești, te frângi, ierți, taci. Uneori, tocmai golul e pânza pe care se pictează sensul. Mă întreb, aproape cu teamă, dacă

Am înțeles că mă respingi. Ce motive ai avea să nu o faci? Nu am fost niciodată pentru tine o binecuvântare. Unii oameni gândesc, dar nu spun; eu am trăit ceea ce ți-am mărturisit fără opreliști. De

În zgomotul haotic al lumii, cuvintele par fără rost. Totuși, există o singură cheie: Dumnezeu. Când totul se risipește, când cifrele și literele își pierd sensul, inima șoptește limpede: „Nu ești

Singurătatea îți vine din trecutul ce nu poate fi iertat? Din colțuri reci, unde cuvintele nespuse s-au pietrificat? Din greșeli ce dor mai tare decât orice lipsă? Din gesturi care nu se mai

Fără frică cerul e lipsit de nori. Într-un soare plin, câțiva porumbei își asumă zborul prin dreptul ferestrei mele, intersectându-se unii cu alții. Privesc cu invidia condamnatului la ignoranța

Uneori, e mai ușor să simți decât să-ți închipui, e mai ușor să auzi cântecul transmis de emoția prezentului decât să visezi la trăirile trecutului și speranța viitorului, e mai ușor să simți