Ecoul Cerului

Fără frică cerul e lipsit de nori. Într-un soare plin, câțiva porumbei își asumă zborul prin dreptul ferestrei mele, intersectându-se unii cu alții. Privesc cu invidia condamnatului la ignoranța timpului trecut. În dreptul sticlei, cuvintele însuflețesc inutil un mit al confortului eșuat, al imprudenței omenești. Viața înflorește nu prin simple vorbe eșuate în spatele unei pelicule de nisip transparent, ci prin natura vie ce își umple cerul cu aerul primăvăratic al suflărilor ce nu o privesc printr-un plex diafan, ci o zboară în zile senine prin aerul curat.