nu știu unde a început depărtarea
poate într-un cuvânt spus prea târziu
sau prea devreme
într-o tăcere pe care n-am știut s-o ținem între noi
ca pe un lucru viu
poate iubirea e doar felul în care
între extremități există o tranșă netedă.
am venit nechemați —
unica condiție a mesei mele de lucru.
zgârii oglinda, o suprapun peste a ta,
las dungi paralele,
plec.
întrebi: de ce?
răspund: uită-te
🌿 Simbioza
Ne-am crescut unul pe altul
în voia timpului,
din două ramuri tinere
care au învățat aceeași umbră.
Ne-am amestecat amintirile
ca două cerneluri
care nu se mai pot separa —
și curg în
... până la biserică,
... până la şcoală,
... până la magazin,
...până la primărie,
... până la loturi,
... şi în cele din urmă,
... până la țintirim,
...sunt drumurile
...veşniciei de la sate.
Meryem are chipul pictat pe piatră
suflul rotund închis într-o pânză încrustată
pe un crepuscul adunat în noduri laxe
trupul îi este drum spre un orizont de sare
lacrima unui pendul acoperit de un
Erai,
un cer care se destrăma, prea albastru,
o stâncă desenată pe orizont,
o pasăre care zbura prea aproape de sine,
o constelație incompletă.
Întâlnirile noastre erau ferestre rare
prin care
ai încercat vreodată să-ți prinzi respirația după ce iese din piept ca pe-o minuniță căzută din cuib?
ai locuit vreodată în podul palmei fără chirie?
aici stăm pe chesoanele din Scheveningen și
A judeca un fenomen, un caz, un proces din perspectiva propriei credințe este un mod de a gândi pe care modernitatea îl consideră desuet. A presupune că cineva induce în eroare, abuzează de
Ploaia se întețea. Béa își simțea inima tremurând, iar pașii deveniseră tot mai grei. Se temea că va întârzia, deși venea mereu la timp. Alerga fără să își dea seama. În acea zi petrecuse mult timp
am purtat rochia roșie ca pe o inimă în afară
roșul m-a ținut dreaptă când genunchii îmi tremurau
am învățat să merg pe tocuri peste propriile frici
într-o seară mi-am dat jos curajul strălucitor
am
Plutim împinși de secundarul dezinvolt
Vâslind în orb către eternul anonim
Printr-o minune am ajuns ființe toți
Cărând în brațe astro-magicul destin
Contorsionând lucrează haosul vioi
Precum un vals
Trec pe lângă Cișmigiu
Mugurii din primăvară
Frunze azi, durere ieri
Sunt foșnet de pustiu.
Trec prin vieți spre alte vieți.
Îngândurat caut să mă opresc.
Verzi speranțele, vii speranțele,
Se
Apasă întunericul pe umerii gândului
M-am rătăcit din nou între cer și pământ
Și îmi caut drumul
Privind în oglinzile fluide desenate de ploaie
Stropii tulbură ritmic reflexia norilor
Și chipul mi
Ce-a vrut să fie oare
ierbarul prăfuit
în care am înghesuit demult
tot ce prindeam?
Erau acolo dimineți cu lumini străvezii,
fire de iarbă
amestecate
cu vise stranii de privighetori,
cuiburi
te trezești și zici coșmar
smoală și vase scufundate la capătul patului
tu ucigând cu mâinile tale eu aruncându-mă în flăcări
zic pune-ți repede în minte o pășune
un cal care rumegă un fân
aşa ne bucurăm noi de free topics,
lăsându-ne debuşeele minților să flatuleze
liber, curenți vagabonzi, caii de la letea sau un
mustang tocmai debarasat de lone ranger
Hi-Yo Silver, away!,
o
În mine stă o zi care nu a consimțit niciodată să devină trecut. O zi rămasă suspendată între copilărie și ceea ce avea să vină. Eram întins pe patul cu saltea de paie, în centrul cald al odăii
unii citesc în cafea
eu citesc în aburii ei
văd cum îmi cresc unghii
cum mi se lungește părul
cum zâmbesc a pagubă
parcă aș fi un tablou eviscerat
dus la rafinăria de haine second hand
văd cum mi
cu-atât de necesara tehnologie
modernă și-ntr-atât de avansată
chinuim pe unii dintre bieții pensionari
trimiteți certificatul de viață
la casa pensiilor - mamă vitregă -
doritoare de practici cât