Silvian Costin

S-a mai uscat o floare în buchet Fără lumină ofilindu-se blazată Soarele-și plimbă toate razele-n secret Rămâne umbra să o mângâie plecată Lipsește stea pe cerul timpului prezent Doar luna palidă

Să ne tratăm, dar la spitale-i nebunie De gât agață gânditor un stetoscop Măsoară-ți pulsul, ia-ți tensiunea, pare bine Mai stai pe-acasă, poate trece stând pe loc Dacă e doar în mintea ta

Ți-a mai crescut o floare în buchet Au mai crescut și treptele urcate Sper că ești bine în tot haosul prezent Aceeași unică ființă dintre toate Un diamant strălucitor incandescent Scrisori de

Când fericire e îi mulțumim lui Dumnezeu Când e durere Îl rugăm s-aducă bine Ultimă șansă cați în ceruri când e greu Căzând rănit pare că nu ascultă nimeni Ești răzvrătit, ar spune mulți, un

Tu mi-ai șoptit că mă iubești Și eu la fel, și-ți spun că arde Să ne prefacem în povești Cu amintiri pictând o carte Și dacă e să fii a mea Al tău voi fi să-ți fiu aproape Gustând din toate câte-un

Plutim împinși de secundarul dezinvolt Vâslind în orb către eternul anonim Printr-o minune am ajuns ființe toți Cărând în brațe astro-magicul destin Contorsionând lucrează haosul vioi Precum un vals

Pe prispă șade umbra La ușă bate vântul hoinar Ostenit se-așează șubred pe prag în așteptare Mărul cărunt aruncă petale-n fereastră Deschid încet pășind smerit ușa strigă trosnind răgușit lemnul

Un ochi priceput găsește O mână strânsă adună Chiar și pe cioburi se mai găsește ceva Hulpav magnetic strânge fierul din rugină De ai nevoie te servesc Te trec pe caiet Cu un rinichi poți să

N-a fost să fie, dar ce-a fost? Furtună aprinzând jarul fraged? Codoașe gânduri fremătând lasciv? Priviri mințind strălucitor? Și-acum n-a mai rămas nimic Se-nvârt în fuioare ogârjite păreri foșnind

Mâini contopite împletit Priviri albastre de copil Strălucirea gândului fierbinte și altceva nimic E prea multă lumină să mai conteze lumea ascunsă-n poverile realităților mărunte, pribegind în

Sertare îndesate vintage. Miroase-a scoici, dar și a cozonac. Ciudat amestecul de mări înzăpezite, O înghețată cu aromă de haos Mulți fluturi colorați crâmpeie de lumină difuză păduri de zâmbete și

Oare unde sunt? Între două clipe uitate Într-o fărâmă de lumină Între pământ și brazdă De-aș pune sămânță în urma plugului O urmă de ’am fost’ Dar acum, acum unde sunt? Prin geamul spart

Mirosul colesterolului sfârâind pofticios fumegă ruginit în fața bibliotecii bahice plutind impertinent între hohote stupide irită strălucirea ochilor amnezic rătăciți Sticluțe triste se dezbracă

Nu, nu voi, eu Eu am vrut să mă nasc Să ajung aripă de nor zburând măiastru Frântura albă a curcubeului Voi ați fi vrut, dar eu Eu nu știam să pot Și-atunci am învățat verdele

În setea nopților pustii mă rătăcesc Aleargă visele plutind dezinformate Lipsind prezențele vitale-nebunesc Sunt dezertor refugiat din realitate Spre dimineață doar tăcerile vorbesc Liniștea

Spune-mi iubire, cum devi îndrăgostit Abstractul orb sădind în suflet primăvară? Poate să fie un miracol fericit, Poate să fie o sămânță de povară Spune-mi, de dragoste poți fi

Și totuși te iubesc Deși curge tăcerea scuturându-se veșted Lăsând să umble norii lacomi înghițind lumina Plouă călcând ascuțit peste albastrul fraged Gândul sihastru înecându-se risipit în

Uscate zilele atârnă pe tulpină Le smulge timpul alergând irațional Ucise zboară pe o pajiște străină Foșnind supuse recviemul natural Privirea umblă căutând fără lumină Scânteia ochilor s-a

O scânteie, un fior, o adiere parfumată Floare de colț răsărind chipeș dintr-o stâncă Topește piatra sculptând alb imaculat Cresc aripi hoinare tremurând despletit Lumea se-nchide afară

Umblând cu gândul despletit citesc în valuri Pasul oftează șterse urme pe nisip Copil bătrân călătorind fără de maluri Întreabă marea cât de-adânc s-a rătăcit Vântul ascultă clătinându-se

De-ar fi hotarele de zahăr le-aș topi Dar sunt amare-ndepărtările uscate De-ar fi tăcerile vorbite ne-am privi Însă distanțele tot cresc înstrăinate Nu știu emoțiile din vise-a izgoni Plutesc

Cresc ziduri abisale Prăpăstii șuieră despicând hotarul Puntea suspină mistuindu-se despletit Porțile-nchid afară sufletul Soarele-și caută lumină Inefabil întunericul crește ofilit Privirea

Lumina coboară asfințind ruginie Cresc umbre topindu-se încet spre infinit Iarba închide ochii legănată de vânt Adoarme ascultând șoaptele frunzelor Palide raze îmbrățișează pământul Curgând