Poezie
Condamnare
Volumul - Tristeți îndrăgostite
1 min lectură·
Mediu
Și totuși te iubesc
Deși curge tăcerea scuturându-se veșted
Lăsând să umble norii lacomi înghițind lumina
Plouă călcând ascuțit peste albastrul fraged
Gândul sihastru înecându-se risipit în visare
Și-atunci te-am alungat
Umbra norilor mei să nu-ți atingă strălucirea
Conturbând incolor minunea roșului aprins.
Deschisă-i calea spre oriunde infinit
Liber să-ți fie zborul către înaltul viselor
Și-atunci lipsind cuminte am căzut
În brazda plugului tristeților bolnave
Înțeapă acele sădite în adânc
Răsar speranțele mințind emoționale
Și-atunci plutesc fără prezență abdicând
Coboară zâmbetul sub limite vitale
Planează pașii fără urmă absentând
Un călător între hotare abisale
Și-atunci privind spre răsărit totul e strâmb
La judecată sunt chemat pentru eroare
Nevinovat pledează sufletul plângând
Fără iubire e deja o condamnare
00167
0