Silvian Costin

Uscate zilele atârnă pe tulpină Le smulge timpul alergând irațional Ucise zboară pe o pajiște străină Foșnind supuse recviemul natural Privirea umblă căutând fără lumină Scânteia ochilor s-a

O scânteie, un fior, o adiere parfumată Floare de colț răsărind chipeș dintr-o stâncă Topește piatra sculptând alb imaculat Cresc aripi hoinare tremurând despletit Lumea se-nchide afară

Umblând cu gândul despletit citesc în valuri Pasul oftează șterse urme pe nisip Copil bătrân călătorind fără de maluri Întreabă marea cât de-adânc s-a rătăcit Vântul ascultă clătinându-se

De-ar fi hotarele de zahăr le-aș topi Dar sunt amare-ndepărtările uscate De-ar fi tăcerile vorbite ne-am privi Însă distanțele tot cresc înstrăinate Nu știu emoțiile din vise-a izgoni Plutesc

Cresc ziduri abisale Prăpăstii șuieră despicând hotarul Puntea suspină mistuindu-se despletit Porțile-nchid afară sufletul Soarele-și caută lumină Inefabil întunericul crește ofilit Privirea

Lumina coboară asfințind ruginie Cresc umbre topindu-se încet spre infinit Iarba închide ochii legănată de vânt Adoarme ascultând șoaptele frunzelor Palide raze îmbrățișează pământul Curgând

Să te iubesc pare să fie un blestem Ca o himeră a sirenelor chemare Nu reușesc să înțeleg acest infern Deși se zice că nimic nu-i la-ntâmplare Plutește gândul ars de vise fără rost Căzut în

Încerc din rămășițe să m-adun Arde un dor o ultimă fărâmă Între hotare bântuind rămâne scrum Focul durerilor cumplite mă consumă Zidite porțile șoptesc să-mi caut drum Lipsind speranță

Privesc în gol Gândul umblă apatic scotocind interiorul virtual Timpul curge imperturbabil ascuns în transparență Plutesc absentând indiferent, colorat translucid Prezența rătăcită mistic

De ieri a început să piară mâine Prezentul vrea trecut și-n viitor Blestemul amintirilor supune Osândă car durerile de dor Târându-se merg zilele spre noapte Urcând spre asfințit

O scănteie și s-a aprins Arde mocnit fumegând nerăbdător semnale Negarea stârnește foc răzvrătindu-se patologic Mistuie orb luptând ca un taur enervat de propriul sânge Nimic nu mai e bun și

Gonind spre cer aleargă nori Din coșuri fumegă otravă Transformă ploile-n stihii Apele mătură-n ogradă Căldura arde peste noi Topește apele în grabă Pământul crapă fără ploi Flămând ne lasă

Plouă tremurând ascuțit Norii mă urmăresc magnetic Se plimbă desfigurând lumina Pătrunde rece întunericul ars E haos turbat orb și nu găsesc ieșirea Spre nicăieri mă desparte furtună Jumătate

E liniște Noaptea visează în cameră Patul doarme tăcut Singurătatea mă strânge în brațe Încuibă sub plapumă rece Spre dimineață liniștea strigă Ecoul lovește asurzitor Ochii se crapă de

A murit pisica Boncuise în grajd cu porcul Măgarul filma spectacolul morbid Rânjea isteric cu neuronii plecați Ambulanța sosi în grabă degeaba Un brancardier cu ochii injectați coborî

Trecut-au zile fără urmă ca un fum Singurătatea risipindu-le uitate Absența caută prezențele nocturn Călătorind printre făpturile abstracte În vise umblă transparențe de parfum Iluzii oarbe

Preocupat vorbesc tăcerile anoste Șoptesc prin gânduri zumzăind asurzitor Precum o cohortă de țânțari flămânzi Cautând venele stiloului să extragă litere Cuvintele rămase curg tăcut Se-așează

Puțin să fii mai mult Nimic să ai puțin Din toate câte sunt Eternul e sublim Nimic să nu aduni Pe toate să le-mparți Puținul e de-ajuns De lume te desparți Ne trecem așteptând Iubirea-i

Uscată curge liniștea în vene Secunda bate lipsită de timp Ochii fixează nesfârșit cerul Drumul e lung fără stele Poarta răsare orbitor în beznă Deschide tăcută hotarul etern Ascultător

Speranțe, iluzii, dorințe, concluzii Asta e viața Un echilibru dezechilibrat pe alocuri Un incert continuu întrerupt brusc De, asta e viața Citește ‘’Pax magna’’ Poate-nțelegi cine ești O

Pornește-un vânt de vară Suflând apleacă lanul Se-ndreaptă către munte Cântând se mișcă ramul Coboar-apoi spre mare Ușor împinge valul Plimbându-se în cercuri Șoptind atinge malul Prin

Am întâlnit o dimineață Pășea strălucitor acoperind stele Privindu-mă cu raze m-a luminat Floarea albastră și-a deschis petale Însetată căutând strop de soare Dimineață ploua roșu

Mă caută zilele Dimineață bat în geam zâmbind Prezintă lumina ca un vânzător de iluzii Degeaba, înăuntru plutesc umbre Trecutul bântuie ca o stafie nervoasă Zboară în gânduri electrocutând

Suntem aici însă distanța ne desparte Suntem acum dar ne rulează un alt timp Suntem cărări însă pășim în altă parte Suntem lumini prin alte locuri strălucind Lipsește noi trăind prezențe