Silvian Costin

Instincte ancestrale de chibrit Predispoziția de-aprindere subită Pornește iute cu voroave zgândărit Alunecând pe supoziția pripită Intempestiv arde în roșu năucit Dansează sprinten vâlvătaia

Vă scriu să nu mă plictisesc, De la o vreme sunt ocupat cu nimic. Ar fi o problemă, dar nu mă vede nimeni, Chiar și biroul doarme de mult. Despre computer nu-ș’ ce să zic, Se tot vaită că-l dor

Un loc minunat Matematicieni grozavi crează ecuații fantastice Culoarea ierbii ascunde tâlc Văcuțele o pasc rumegând reducerea la absurd Rezultatele se afișează muls Lapte...hmm, slăbuț smântână nu

Prin ciobul pustnicei fereastre umblă timp De mână zboară cu tăcerile din noapte O stea clipește undeva spre infinit Jos întunericul domnește peste toate Scaunul șade lângă masă plictisit În pat e

Ea sunetul viorilor baladă El corzile întinse disonant Ea șipotul pârâului de munte El caută să-l soarbă însetat Ea plasă de păianjen însorită El fluture zburând dezinformat Ea gheară elegantă de

Excentric, hazardul cărmaci zâmbește malițios Unde mergeți vă rog? Cobor la prima’.... e departe? Sper să fie căt mai departe. Nu știu, vedem. Poate-i aici după colț, poate două trei străzi mai

S-a mai uscat o floare în buchet Fără lumină ofilindu-se blazată Soarele-și plimbă toate razele-n secret Rămâne umbra să o mângâie plecată Lipsește stea pe cerul timpului prezent Doar luna palidă

Să ne tratăm, dar la spitale-i nebunie De gât agață gânditor un stetoscop Măsoară-ți pulsul, ia-ți tensiunea, pare bine Mai stai pe-acasă, poate trece stând pe loc Dacă e doar în mintea ta

Ți-a mai crescut o floare în buchet Au mai crescut și treptele urcate Sper că ești bine în tot haosul prezent Aceeași unică ființă dintre toate Un diamant strălucitor incandescent Scrisori de

Când fericire e îi mulțumim lui Dumnezeu Când e durere Îl rugăm s-aducă bine Ultimă șansă cați în ceruri când e greu Căzând rănit pare că nu ascultă nimeni Ești răzvrătit, ar spune mulți, un

Tu mi-ai șoptit că mă iubești Și eu la fel, și-ți spun că arde Să ne prefacem în povești Cu amintiri pictând o carte Și dacă e să fii a mea Al tău voi fi să-ți fiu aproape Gustând din toate câte-un

Plutim împinși de secundarul dezinvolt Vâslind în orb către eternul anonim Printr-o minune am ajuns ființe toți Cărând în brațe astro-magicul destin Contorsionând lucrează haosul vioi Precum un vals

Tu ești scânteia ce aprinde infinit În ochii tăi sclipește dulce primăvară Seducător stelele tale m-au vrăjit Aprins e focul de lumina ta solară Tu ești aceea și mi-e dorul încolțit Crește visând

Pe prispă șade umbra La ușă bate vântul hoinar Ostenit se-așează șubred pe prag în așteptare Mărul cărunt aruncă petale-n fereastră Deschid încet pășind smerit ușa strigă trosnind răgușit lemnul

Mirosul colesterolului sfârâind pofticios fumegă ruginit în fața bibliotecii bahice plutind impertinent între hohote stupide irită strălucirea ochilor amnezic rătăciți Sticluțe triste se dezbracă

Cu universul nostru strâmt și efemer Se vor ciocni din întâmplare universuri Din coliziune luminând strălucitor Ori implozând ne vom topi în triste versuri Spre imposibil strămutați ne-om

Un ochi priceput găsește O mână strânsă adună Chiar și pe cioburi se mai găsește ceva Hulpav magnetic strânge fierul din rugină De ai nevoie te servesc Te trec pe caiet Cu un rinichi poți să

N-a fost să fie, dar ce-a fost? Furtună aprinzând jarul fraged? Codoașe gânduri fremătând lasciv? Priviri mințind strălucitor? Și-acum n-a mai rămas nimic Se-nvârt în fuioare ogârjite păreri foșnind

Mâini contopite împletit Priviri albastre de copil Strălucirea gândului fierbinte și altceva nimic E prea multă lumină să mai conteze lumea ascunsă-n poverile realităților mărunte, pribegind în

Sertare îndesate vintage. Miroase-a scoici, dar și a cozonac. Ciudat amestecul de mări înzăpezite, O înghețată cu aromă de haos Mulți fluturi colorați crâmpeie de lumină difuză păduri de zâmbete și

Într-un sertar am două scaune și-o floare Un ac de păr și o dorință mult pre mare În alt sertar doarme un pat și-o înserare Două sertare află-n ele întâmplare Ocupă spațiul căutând raze de

Când o durere-apasă Ajungi să nu-ți mai pese Ai ciutura uscată Fântâna stă să sece Noianul de probleme Le-ascunzi sperând să plece Lăsând de azi pe mâine Uitând că timpul trece Se-adună

De când s-a întâmplat furtuna Mi s-au mutat munții în mare Mi-ai ocupat ziua și noaptea Ai devenit singurul soare În poze nu pot să privesc Nu-i viu nimic pe o hârtie De aș putea să te privesc Când