A iubi e greu, e foarte greu dragă Nichita
Așa cum poezia sufletului e greu de înțeles
Când două zâmbete plutind ating lumina
Răsare floare cu petale-n curcubeu
A fi iubit e pur și simplu o
Fugind nebun de urma soarelui ce arde
La umbra norului mă stinge loc pustiu
Adăpostindu-mă de zilele uscate
Mă udă lacrima cărând un dor târziu
Cerul se umple de lumini plutind în noapte
Dar numai
Se-adună-n călimară dor nătâng
Îl scurg adăpostindu-l pe o foaie
Arunc pagina scrisă fremătând
E plin de ghemotoace în odaie
Se umple călimara suspinând
Primește a tristeților șuvoaie
Ard litere
Să fie lumină, și întunericul a sucombat
Să fie om, și plămădită e făptură
Să fie doi, și o tăcere-a amuțit
Dintr-o cutie o tristețe s-a ivit
Să fie rău unde e bine, și-a stricat
Să fie noapte între
Să nu mai plângi când soarta crudă te-a lovit
Degeaba cauți loc ascuns de realitate
La poarta-nchisă fremătând ai nimerit
Doar o minune va schimba ce nu se poate
Să nu mai plângi tu suflet blând
Pășind nisipul răscolit curbează timpul
Ascunsă-n valuri piere urma rătăcit
Zburând sonor între tăceri șoptește vântul
Promite viselor hotarul risipit
Plutind incert vâslesc spre urma de
Pe-un colț de univers numit acasă
Răsar din praf și apă flori de câmp
Ieșind în lumea mică și curioasă
Doi fluturi colorați plutesc râzând
Închiși între betoane stau în casă
Doi fluturi de oraș
Se-așează brumă peste frunza arămie
Copacii freamătă privind creanga pustie
Florile-și lasă pe pământ sămânța vie
Distinsa toamnă încheind a sa domnie
Haiducul vânt pornește-n goană vijelie
Cireada
Am renunțat să te privesc lipsit de mâini
Și-acum fugind mă rătăcesc lipsit de tine
Lipsește râșnița uitării să te-alung
Ai rădăcinile adânc înfipte-n mine
Primind departe nu mai pot să te
Sunt mai deștept decât îți poți închipui
Dar mult mai prost decât îți poți imagina
Dezechilibrul nu îl poți învinui
Am echilibrul rătăcit în palma ta
Atins de patimă nici patul n-are somn
Primind
Se-aprinde focul mistuind spre veșnic oameni
Medieval ridică săbii idioți
Pornind războiul lasă-n urmă case goale
N-au înțeles ce-nseamnă moarte, par roboți
Minciuni sfruntate oferind mulțimii
A fi pare să fie doar o stare
Cum ești sau ce după cortină stă ascuns
Nu reprezintă existență-n atestare
Cu adjectiv în completare ai răspuns
Poți fii lumină strălucind în admirare
Prin viață
Te rog nu stinge lumina
E prea întuneric s-adorm
O stea n-a adus strălucirea
În beznă prezentu-i diform
Nu-mi stinge în lacrimă ochii
Lipsindu-mi privirea mă dor
Se-aprinde în vis amintirea
Uitarea
M-arunc în valuri de speranță
Înot pierdut prin amăgiri
Mă-neacă surdă circumstanță
Mințit de false străluciri
Întind cu oarbă cutezanță
Aripi de suflet copleșit
Lipsit de aer n-am portanță
Mințit
Întind mâna, e liniște
Adun întuneric în palmă
Alunecând în pori mă condamnă
Strigând lumina ard
Răspunde luna aprinsă
Căutând soare întind mâna
Îngheață printre stele în beznă
Mă retrag să ascult
Ascunde-ți inima să nu mai bată oarbă
Oprește-ți sufletul la tine în ogradă
Îngroapă-ți gândurile noaptea pe o stradă
Lăsându-ți visele-n deșert căzute pradă
Uscând lumina cresc meschine flori de
La capătul de lume oameni pier
Furând lumina umblă sufletele-n noapte
Rămase umbrele secate cad inert
Arzând tulpina rădăcinilor uitate
Desprinsă ciutura îneacă spre adânc
Strivind la capătul de
Ce-am scris nu am gândit
Doar sufletu-mi dictează
Citind poate-ai simțit
Cum inima vibrează
Iubirea-i un destin
Voința nu contează
Stropită e cu vin
Găndirea-ți afectează
De-i singură e-un
Un zâmbet mi-a trimis
Probabil la-ntâmplare
Am întrebat ce e
Mi-a scris că-i ghicitoare
Sperând am încercat
Să o întreb cu-o floare
Răspusul m-a-ntristat
Cealaltă pranteză doare
În cloud se-ascund
Când vei pleca ușa s-o lași întredeschisă
S-aud cum umblă pasul tău cometa mea
Scânteia ochilor în noapte stă aprinsă
Pierdut in vise regăsind prezența ta
Când vei pleca ascunde-mi zilele de
