Silvian Costin

Pornește-un vânt de vară Suflând apleacă lanul Se-ndreaptă către munte Cântând se mișcă ramul Coboar-apoi spre mare Ușor împinge valul Plimbându-se în cercuri Șoptind atinge malul Prin

Am întâlnit o dimineață Pășea strălucitor acoperind stele Privindu-mă cu raze m-a luminat Floarea albastră și-a deschis petale Însetată căutând strop de soare Dimineață ploua roșu

Mă caută zilele Dimineață bat în geam zâmbind Prezintă lumina ca un vânzător de iluzii Degeaba, înăuntru plutesc umbre Trecutul bântuie ca o stafie nervoasă Zboară în gânduri electrocutând

Suntem aici însă distanța ne desparte Suntem acum dar ne rulează un alt timp Suntem cărări însă pășim în altă parte Suntem lumini prin alte locuri strălucind Lipsește noi trăind prezențe

Aștept răsărit În colțul ferestrei privește luna Se învelește cu norii Urma luminii dispare Adorm căzând în visare Dintr-odată e lumină Soarele e sus, undeva Privesc iarba vălurind în adierea

Să ne jucăm cu sufletul puțin Îi dăm să bea speranța visului otravă Apoi zâmbind să ne jucăm cu un destin Lăsând o inimă zbătându-se bolnavă Să ne jucăm cu strălucirile privind În ochi scânteia se

Suntem un gând Suntem un timp Suntem o șansă Un fir de praf topit în marea de speranță Suntem un nor Suntem un vis Suntem o ceață Suntem o umbră făurită de substanță Suntem un cer Suntem o

Întunericul fuge cotropit de lumină Fereastra visului se închide tăcut Deschid ochii și întâlnesc realitatea Se uită la mine râzând șugubeț Oare ce va fi azi? O altă zi pornește imperturbabil

Am luat un mărțișor Să ți-l aduc degrabă Dar nu știu unde ești Să-ți spun cât mi-ești de dragă Ți-am luat și ghiocei Ghiveci cu flori și iarbă Mișcând din clopoței De tine mă întreabă Am

Vorbesc scânteile din ochi fără cuvânt Ți-aduc sclipirile fierbinte mărturie Grăiește dragoste-n privire cercetând Dar nu te-atinge a iubirii glăsuire Mă strigă liniștea-nghețată cugetând Ecoul

În față am o pagină albă Imaculat așteaptă cerneala Stă goală privindu-mă alb Acoperită cu ploaie o tac Ascund cuvintele ucise-n pământ Iau gândurile și le-așez între pietre Închisă-ntr-un

Oare de ce e-atât de liniște pe buze De ce-s uscate toate vorbele de-amor Oare de ce cuvântul umblă să se scuze Tăcerea curge necăjind otrăvitor Oare de ce sunt amintirile ursuze De ce

Călcând nisipul mișcător se-ascunde timpul Șoptește valul povestind strălucitor Plutind departe am uitat unde-i pământul Vâslește sufletul mințit amăgitor Privind o stea speranța caută

Sinceritatea câteodată-i pedepsită Când a minți, paradoxal, e mai cinstit Prin omisiune să o taci introvertită Decât să spui ceea ce simți nepotrivit Să te prefaci că nu-nțelegi cu

E rece, tot mai rece inima caldă Vântul usucă pe buze cuvintele Gândul încet se veștejește nerostit Foșnește sufletul plutind ruginiu Șoptește liniștea primind ecouri pustii Norii de dor acoperă

Apropie-te-n șoaptă fără teamă Doar pentru tine-n lumea asta am venit Eu sunt aici să îți acopăr orice rană De mân-aș vrea ne plimbăm nedespărțit Toate bătăile de inimă te chiamă Un curcubeu

Amestecând zile fierbinți cu flori de gheață Zboară petalele ucise-n roșu-aprins Din curcubeu s-a răsturnat culoarea arsă Pornind o iarnă de-un albastru necuprins Seduce oarbă strălucirea pe

Am întâlnit un înger, ce mirare, ce minune Fără de știre m-am trezit îndrăgostit A-ntors privirea către mine cu un zâmbet De-atunci mă arde bietul dor nemulțumit În realitate a putea nici că se

Ce viață zbuciumată Ce stare complicată Iubirea-i doar o pată Un nor pe cer senin Ce regulă-ncurcată Ce inimă-nodată Iubirea-i evitată O boală de cretin Ce lume-ntortocheată Ce strâmbă

Se-nchid în ochi spre încântare vise mute Acoperind cu aripi ude zborul orb Târând spre noapte amintirile flămânde Se-necă-n valuri căutând albastrul mort Pălind culorile umbresc fără lumină Se

Se-aprinde soare năucind rutina ștearsă Privind lumina m-am strivit de ochii tăi Îndrăgostit stau înodat fără de șansă Și-atunci nu pot să mă dezleg de norii mei Nu pot vorbi și-atunci mă tac

Mușcă din mine timpul rece și-o durere Topește ceasul amintirile fumând Convoacă rănile pătrunse la tăiere Se conformează nepăsării suspinând Curge tăcerea preligându-se cuminte Liniștea picură

A iubi e greu, e foarte greu dragă Nichita Așa cum poezia sufletului e greu de înțeles Când două zâmbete plutind ating lumina Răsare floare cu petale-n curcubeu A fi iubit e pur și simplu o

Fugind nebun de urma soarelui ce arde La umbra norului mă stinge loc pustiu Adăpostindu-mă de zilele uscate Mă udă lacrima cărând un dor târziu Cerul se umple de lumini plutind în noapte Dar numai