Poezie
Apăsătoare deziluzii
Volumul - Tristeți îndrăgostite
1 min lectură·
Mediu
Umblând cu gândul despletit citesc în valuri
Pasul oftează șterse urme pe nisip
Copil bătrân călătorind fără de maluri
Întreabă marea cât de-adânc s-a rătăcit
Vântul ascultă clătinându-se agale
Foșnește apele șoptindu-mi plictisit
Nu înțelege să răspundă și se-ndoaie
Pripite spume se destramă țărmurit
Aleargă timpul înghițind secunda moale
Prezentul tânăr se îmbracă veștejit
Lipsind ascuns între răspuns și întrebare
Așteaptă clipa în uitare despărțit
Plutește visul născocind zvonuri mentale
Trădează noptea sărutând-o ascuțit
Somnul adoarme între stări iraționale
Îneacă umbrele-ncolțitul răsărit
Zilele curg hălăduind la întâmplare
Mimează șubred existența travestit
Cutreier orb fără de puncte cardinale
Tot ce-am sperat în deziluzii s-a topit
004
0
