Ștefan Petrea

Zăpada, zahăr pus pe prăjitură Iernatică, pe plozi îi duce-n hazuri, Necunoscând tristețe și necazuri În noi copiii ger ne străbătură. Un dulce de omăt ne face nazuri Când te grăbesc spre

Din sâmbure de stea enigma crește Și îndărăt e haosul feroce, De sub lumini o umbră am în voce Și vremea mea de om e prinsă-n clește. Având iar păsări pieptul să-mi sufoce În mine-i zbor ce-o

Când trezeam copiii din noi era albastru de slavă, acum ninge și copiii se trezesc de unii singuri făcând cu brațele noastre bătrâne oameni, ce dacă-s de zăpadă... Un iepure ronțăie nasurile

Alerg să plâng lumina în esențe Dar neputința groaznic mă mai doare Pe unde ești, cuvânt de miezuri, oare Că în odaie-s numai reci demențe. Născut, alerg pe unde se tot moare, În cugetarea

Unirea dintre noi se face-n buze Și în neobosirea dintre brațe Iar când în brâu e Șarpe să ne-nhațe Divin uman îl duce să se-amuze. Când ne-ntristăm în ochi sunt lacrimi hoațe Ce curg pe-obraz

Să fim serioși, cu o singură pană de corb nu se face veac iar tu miroși a suburbii de stele și a sămânță de fleac... În tine torn o lavă-n nopți, de smoală, negrul luminii de mi se răscoală pe unde

În piept se-abate des deplin tot zborul De păsări de lumină carnivore, Al razei trup făcut e să implore Pe mări de vise valului soborul. Ca toartele la amfore de ore În noi în două zări ne

Am obosit să caut începuturi Omega că se țese-n patrafir, Batista-n urma amăgirii fluturi Când moartea e grumaz de trandafir. Purtai pe buze pielii mele cnuturi, Acum doar stropi de liniște

ședeai în jumătatea ta de inimă ce ți se aseamănă cu un semn de întrebare eu stăteam în cealaltă jumătate întrebându-mă despre tine, răspunsul țâșnea din pieptul nostru siamez respirând

Eu sunt cenușă care arde încă... Pe când îți iei din mine galeș zborul Alcătuind de noapte-n văz soborul Lumini pe mare se lovesc de stâncă. Te-ntorci apoi, pe răni ducând amorul, Mai cade-o stea în

ne tremura amoru-n așternuturi de-Adam și Eva-n nimb de începuturi, în iarna cea de carne nu pătrunzi în cercul de a fi fiind rotunzi, mergeam pe străzi cu mâini unite ca-n cătușă, eram

Moșneagu-având de Luntre-n buzunare Și plodul mingea lunii o jonglează Iar junele o dragoste pledează În colosale nopți, la lumânare. Sub anii grei bătrânul întristează, Copilu-n joc găsește

E de mătase mâna-ți ce m-atinge Spre-a mă vedea în noaptea colosală Chiar dacă stele-n labirint au fală, Jucându-se copilu-n lunii minge. Nocturnul ou la miez cu veci se spală Dar e ființă-n