Din sâmbure de stea
Din sâmbure de stea enigma crește Și îndărăt e haosul feroce, De sub lumini o umbră am în voce Și vremea mea de om e prinsă-n clește. Având iar păsări pieptul să-mi sufoce În mine-i zbor ce-o
ȘPȘtefan PetreaRondel atipic
Alerg să plâng lumina în esențe Dar neputința groaznic mă mai doare Pe unde ești, cuvânt de miezuri, oare Că în odaie-s numai reci demențe. Născut, alerg pe unde se tot moare, În cugetarea
ȘPȘtefan PetreaStrivit de umbre
Strivit de umbre către rază umblu A căuta cuvântul potrivit Dar noaptea-i deasă, grea precum e plumbu* Iar tu-n a mea licoare te-ai ivit. Rachiu-mi toarnă-n tine-un sânge sumbru În slovă cu
ȘPȘtefan PetreaE-adevărat că adevărul doare
E-adevărat că adevărul doare, Refugiu tu îți cauți în minciuni Și pe sub lună ori sub mândrul soare Amarul întrebărilor aduni. Un chin de miez cu bezna-i să se-nsoare, Răspunsu-n adevărului
ȘPȘtefan PetreaUnui poet
Cu poezie tu îți faci injecții În brațul care-a ta peniță cară Dar nu găsești în om decât ocară Servindu-ți de lumină alte lecții. Chiar dacă aste-au început să doară Sunt la piciorul cel de
ȘPȘtefan Petreatușitu*... tu și Tu...
Să fim serioși, cu o singură pană de corb nu se face veac iar tu miroși a suburbii de stele și a sămânță de fleac... În tine torn o lavă-n nopți, de smoală, negrul luminii de mi se răscoală pe unde
ȘPȘtefan Petreamă sting din minți lucide
și tot mai mult mă sting din minți lucide și-s bezne mândrei nebunii unite, pe gând sunt mușuroaie de termite la unu soarta că mi se divide. mă-ntreb cum Domnul soarta mi-o permite, de-atâta
ȘPȘtefan PetreaRondel
În cuget se-nnorează,-n ochi am ploaie Și soarta mi-e sub flamură de Iad Ducându-mi chin spinarea se-ncovoaie Și în lăuntrul neluminii cad. Sunt stropi de întuneric în odaie, Al florii de
ȘPȘtefan PetreaNu am talent
Nu am talent, eu fac doar dulcea rimă, Penița-i stearpă,-n iaduri pe încât Și litera frumoasă mi-e infimă În spus de *cum*, că mult îmi este *cât*. În mațe încă-n dragoste-i enzimă Că tu-mi iei
ȘPȘtefan PetreaZadar
De litera frumoasă mi-este foame, Să scriu cuvânt de veci îmi este sete Dar port zadar pe stinsele-mi versete Din focul ce mi-i dat să se destrame. Sub zborul frânt al vorbelor
ȘPȘtefan PetreaLăsați-mă de vin să fac risipă
Lăsați-mă de vin să fac risipă Prin sângele ce-mi prinde-a putrezi Că nu e noapte să nu vină-n pripă Infernul unei alte-n lume zi. Paharu-alături, aprinzându-mi pipă Pe lume în visare-a mă
ȘPȘtefan PetreaSinuciderea
Dintre toate temnițele care s-au văzut și incluzându-le pe toate cea mai odioasă este Viața. Și singura cale lucidă de a evada, sinuciderea, este oprită de Dumnezeu. Temnița aceasta este
ȘPȘtefan Petreadopaj
eu scriu pentru a atenua lumina, mă scald în bălți de întuneric, cuvintele mele amputate de sens dărâmă în mine pe Dumnezeu, ăla drogat cu raze de stele uneori înfig seringa în venele mării
ȘPȘtefan PetreaÎnghițitorul de săbii
Cuvântul scris e ultimul refugiu al înghițitorului de săbii reale de gând, când îți șopteam nimicuri îmi sângera gâtlejul dinspre piept către buze, aerul intra în vene prin porii propriei
ȘPȘtefan PetreaA fi
Erai în ochii mei ades furtună Dar te vedeam cu-atingerile moi Erai ce pentru mine-n veci răsună Și o vecie pentru amândoi. Pe lumea asta tot mai mult nebună Eram icoană în oglindă, goi - Erai în
ȘPȘtefan Petreafărădelegile mele
doar sufletul mă mai înstrăinează de carnea aceasta ca din culturi de legume, suntem doi siamezi separați de un bisturiu autodivin, doctorul Dumnezeu ne-a tăiat aburul în două doctorul Dumnezeu,
ȘPȘtefan PetreaAzi împlinesc 44 de ani
Azi împlinesc 44 de ani și tot n-am reușit să mă sinucid. Otrava a devenit un mucegai nebăubil iar frânghia a putrezit sub săpun. Chem femeile la mine să-mi dea puțină moarte în lupta din
ȘPȘtefan Petreanu mă uitați, de literă tovarăși
nu mă uitați, de literă tovarăși, cerneala mea să cadă-n nepăsare cuvântul meu din chinuri când răsare și-o lume de-ntuneric are-n gheară-și. că noaptea, la a tainelor lăsare îmi este a
ȘPȘtefan Petreaam obosit să caut slova
am obosit să caut slova care în foaie să se-nfigă după lege copilul cel din mine răni culege chiar de-are-al mamei zâmbet leac pe zare. eram în cer cu stele-al şoaptei rege ci astăzi noaptea
ȘPȘtefan Petreaajun de bisturiu
mi-e frică, mamă, minţile mă lasă e-ajun de grai păgân de bisturie o pagină în trup ce mi se scrie, m-am rezemat prea des în plumb de Coasă. la sân crescut-am vrajă de sicrie acum din rană
ȘPȘtefan PetreaRondelul păcatului
Eu scriu să-mi cos la gură vechea umbră, Să uit memorii ce mă fac nebun Să spun un verb uitat de vreme sumbră O pace ca pe-o mamă să o spun. Când luna face-n ape repezi tumbă, Când stelele
ȘPȘtefan PetreaAm obosit de graiul bând hârtie
Am obosit de graiul bând hârtie De moartea cea din fiecare filă Misterul când peniţa îmi împilă Ori frumuseţea văzul meu o ştie. Mi-e încă litera la sens copilă Deşi o duc prin codrii de
ȘPȘtefan PetreaCând scriu
Mi-e litera pe muntele sisific Umplută-n cărnuri de zădărnicie Plângând pe azi din ieri în ce-o să fie Dar mal de timp pe ape nu edific. Icoana-i rece, doar de sfinţi grafie Chiar dacă ruga-i
ȘPȘtefan Petreaidentitate
plouă cu amintiri în suburbia minţii mintea se face mică uneori şi vomită trecutul de exemplu o ia cu greaţă când ţi-am rupt himenul şi falusul meu mândru valsa pe valuri de sânge introducându-se
ȘPȘtefan Petrea