mă sting din minți lucide

și tot mai mult mă sting din minți lucide și-s bezne mândrei nebunii unite, pe gând sunt mușuroaie de termite la unu soarta că mi se divide. mă-ntreb cum Domnul soarta mi-o permite, de-atâta ploaie-n ochi pe căi lichide intrarea către oameni mi se-nchide cu ușile în nasul meu trântite. aud venind pe horn Crăciun, moșneagul dar n-are-n mine șarmul de copil chiar dacă-n plod mi-e-n cuget să mă-mpil senilității închinând tot steagul. mi-s uneltirile în creier mici dar leneșe, nu-n hramul de furnici.