dopaj

eu scriu pentru a atenua lumina, mă scald în bălți de întuneric, cuvintele mele amputate de sens dărâmă în mine pe Dumnezeu, ăla drogat cu raze de stele uneori înfig seringa în venele mării interioare să-mi dopez duhul cu cerul răsturnat peste ape eu scriu despre taine ca despre niște femei ușoare numai bune de luat la pula întrebării - să mă ierte doamnele de limbaj - enigmele m-or urma și-n mormânt iubito, și tu ești un mister făcând sex neprotejat cu gândurile mele apoi ne întoarcem în carne fără-ntrebări mâinile pe trupuri ne ajută să ne vedem brâurile noastre sunt siameze și tăcerile sparte de prea mult fum de iarbă eu scriu despre Dumnezeu ca despre un drog, în poala Lui îmi pierd luciditatea când îl ating cu braț de rugăciune iubito, sunt miop, tu vezi distanțele, hai spune-mi în care aripă de înger își ține Domnul inima să-i duc sângele meu îndoit cu vin și heroină să rămână în mine doar doparea cu El eu scriu într-un zadar al cuvântului sunând din coadă, cum zicea bădița Mihai am multe de spus dar cuvintele se-nșiră goale pe hârtia aceasta care încă mă suportă cu tot întunericul meu băltit în fine, scriu ca un miner ce nu reușește să scoată aurul din dedesubt