fără motive
singurătatea e o femeie obscenă umblă nud și face sex neprotejat cu traiul meu din ea iese copilul din mine alunecând spre tânărul ce iubește îi cuprind pe amândoi cu brațele amintirii trezindu-mi
ȘPȘtefan Petrearealitatea
pe șevaletul luminii soarele desenează dimineață te salut din celălalt capăt al patului du-te și fă-mi cafeaua că eu am mâinile și picioarele amputate de somn te ridici cu greu abia la a treia cruce
ȘPȘtefan Petrealiberul arbitru
ne-a dat pe lume liberul arbitru și-n pijamale-i Dumnezeu de-atunci eu ies pe unde în tenebră intru și doar ți-am zis din cuget să m-arunci. n-așternem gând de bine pe pupitru și tu pe mine m-afli
ȘPȘtefan PetreaAutocritica
A fi poet de Dumnezeu sunt lecții Pe lume azi ce nu le-am învățat În miez de duh pe foaie introspecții În urbe des, adesea pe la sat. Eu port în scris poemelor dejecții Și îngerul pe zboru-mi nu-i
ȘPȘtefan PetreaSă lași, femeie
Să lași, femeie,-amorul să se lase, În întuneric a ne-nfige pași Și zborul lor din viermii de mătase Legat de drum tu mie să mi-l lași. În steaua de prin valurile joase Lăsând-o după moarte la
ȘPȘtefan Petreaunul în altul
în telefon rămăsese vocea ta agățată de alt capăt al lumii copiii din noi joacă telefonul fără fir cum ne-a rămas din bunici acum, înspre bătrânețe grăind ne este același joc în catapultarea lui
ȘPȘtefan Petreate-am omorât aseară
eu un minut te-am omorât aseară privindu-te cu ochi de vasilisc, stătea lumina-n umbre să ne ceară, pe mâine parcă tot așa îl isc. nu-i reavănul din vin să ne apară că nu-i potop, mlădiță nu-i în
ȘPȘtefan Petreami-e viermele sorbind amor din mațe
mi-e viermele sorbind amor din mațe, se-ntinde pe meleaguri de mătase pe umbra mea din tine să se lase, de colț de inimă să mă înhațe. în ceruri ce pe mări de gând sunt joase se-mbie moartea-n
ȘPȘtefan PetreaFior de-omăt
Fior de-omăt se zbenguie în plete, Copiii cei din noi ne sunt bătrâni În toamna care vine pe-ndelete C-un anotimp de iarnă să m-amâni. Și viețile din gând ne sunt complete Fiind pe steaua de mormânt
ȘPȘtefan Petreaaltul
din lemn de Cruce chip cioplit mi-oi face stând Dumnezeu cu idolii alături chiar de exiști în zare, îmi înlături fiorul începând a-mi cerne pace. caniculari fiind ca pe sub pături femeie,-i încă vara
ȘPȘtefan Petreaîntre ele
îmi ascut creionul vinului în toamna care vine târâș, voi desena cu el minți pierdute înspre iarna ce ne va da merinde de ger și ninsori și alb în glii sub ferestre, deocamdată e încă vama lui
ȘPȘtefan Petreacarnală
lingură din lemn de Cruce tu îmi aduci hrană sângelui cuie de stele și buzele mele sunt udate cu oțet din vin, mai este oleacă până se face tulburelul să-mi alerge pe oase dedesubt de vene și în
ȘPȘtefan Petreanescrisă
tăcerea, sângele singurătății, îmi urcă prin vene până la inimă, melodie de netrezit cocoșii doar găinile să fractureze oul cu un miez în noaptea în care tu izbești în pântecele tău că-s nouă luni de
ȘPȘtefan Petreafemeie și demiurg
arată-te, femeie, din minciună spre a clădi un miez pe alb castel și litera-n tăcere să ne spună pe după trai precum pe după fel. eu dorm în soare, treaz fiind în lună cu un mister alături, mititel
ȘPȘtefan Petreaun gând
de te strig îmi răspunde tăcerea, fiara aceea cu dinți de singurătate, eu sunt într-o ebrietate de stele și lună ce pe cerul vieții mi se adună coborându-se-n ape, de dumnezeu făcând
ȘPȘtefan Petreaminimă - deasupra
rămășițele iubirii ne salvează pe amândoi din uitare, marea aceea înfigându-și caninii în stele, ronțăind haos pe deasupra de stânci, valul sărută cerul atât de oglindit că nu mai rămâne nimic
ȘPȘtefan Petreaoglindind țintirim
soarele, în haine de preot oficiază ziua, eu dețin doar noaptea în penitenciarul de stele și în carcera lunii, de-ar fi să-mi sugrum ființa s-ar naște un copil de neființă într-un travaliu
ȘPȘtefan Petreao vară ca oricare
am în stomac o piatră nu fluturii iubirii, aripile ei sunt alcătuite din tăcere zborul, aur filozofal, o împinge la abur în amintirea ploilor nevenite, în pântecele meu deschis ca o cămașă la
ȘPȘtefan PetreaÎntâi sărut o zi
Întâi sărut o zi, spre noaptea multă Ascunsă după ale sale buze, Apoi nocturn aduc să mă amuze O umbră ce de stele dulci ascultă. De prin războaie ne cădeau obuze, Răzmeriță e și-n gândire-ocultă Pe
ȘPȘtefan Petreaalunecare
înainte de alunecarea-n lumină fă-ți trei cruci din lemn de plumb, în numele soarelui, al lunii și al stelelor, nu descheia cămașa umbrei să nu ți se rătăcească mințile, de plouă, aprinde o
ȘPȘtefan PetreaCopil e soarele în dimineață
Copil e soarele în dimineață Făcând la gura mării calde spume Cafeaua vine, treaz să mă asume Și noaptea depărtarea o învață. Și Ra izbește pueril în lume Iar omului se vând minciuni în piață Din
ȘPȘtefan Petreaminimă
în dimineață tu vii cu șoapte de cafea, ziua e-n copilăria soarelui și-mi zici despre puerila rază ca despre noaptea din cană, a ne trezi amândouă, frica totuși ne este apogeul gândirii
ȘPȘtefan Petreapași în întuneric
umbra se încheie la nasturii liniștii ermetizându-mi emoția tăcerii, cămașa de forță a singurătății mele, tu ești un ceas care a stat în zare încât și în mine sunt o singură secundă dormind, mă
ȘPȘtefan PetreaPentru bârfa lumii
Să mă pupați în... sân... Vă rog frumos! Cu ale voastre de rușine mame... La pieptul stelei plâng, să se destrame Al vostru sânge și al vostru os. Vi-i câmpul de blesteme mai mănos Când eu bat
ȘPȘtefan Petrea