tabla adunării
în ghearele de fiară ale singurătății stă acest *eu* mânjit de întuneric când se întâmplă lumina mi te aduc aminte frumusețea ta sorbea tot în jur ca un haos îmi rămânea doar materia jumătății de
ȘPȘtefan PetreaSonet după ziceri în alb
Privindu-ți miez din dreapta-n partea stângă Întocmai invers ochi mi-l înconjoară Triunghi de timp sub stele e pe-afară Din ieri spre mâine de-astăzi a sta lângă. În matematica din clipa rară E în
ȘPȘtefan Petreacer răsturnat
privirile noastre căzând unele în interiorul celorlalte se simte mirosul de piatră al timpului de neclintit în venerarea reciprocă, tăindu-ți inima felii dai de mâncare inimii mele sângele ne
ȘPȘtefan Petreacântând tridimensional
în memoria oglinzii stă înfipt *amândoi*, prezentul ei e o matematică a lui *unu*, eu, suitorul pe crucea singurătății îmi bat cuie de stele în brațele cugetării cu ele apuc noaptea trântindu-i
ȘPȘtefan PetreaPe mări de gând
Pe mări de gând sunt stele de-ntrebare, Minciuna razei tu să n-o omori, E leacul ce în cuget îți tresare Prin noaptea cu-amăgirea în splendori. Sub haos Domnul doarme în hotare A te-nălța când fi-va
ȘPȘtefan Petreao matematică a iubirii între timp
pleoapele s-au lăsat, lacrima se revarsă în interior, îmi privesc inima de la stânga la dreapta și îmi zic că așa trebuie să fie întocmai și a ta dar privită de la dreapta la stânga, plânsul îmi
ȘPȘtefan Petreaploaia
ploaia e impotența soarelui de-a dărui sentimente în noi sunt doar sentimentele ploii cu ochii larg deschiși spre a primi plânsul stropii curg pe obraz în matca ridurilor diguri de carne stăvilesc
ȘPȘtefan PetreaA ta de pasăre-n zbor frumusețe
A ta de pasăre-n zbor frumusețe Ca albul de hârtie mă-nspăimântă Ți-e-n aer cu lumină cale sfântă De umblet fără frică să mă-nvețe. Apuc stilou, iubirea-n mine cântă Și fragedă e foaia, ca-n
ȘPȘtefan PetreaPe limba mea
Îmi venerez o lacrimă-n batistă Și altele-n obraz îmi umplu ridul Mă caut în nimic, ce-mi află vidul Rătăcitor în toate ce există. La gură-mi duc singurătății blidul Din vremea-n soarta mea în
ȘPȘtefan PetreaDuminica mergeam la slujba popii
Duminica mergeam la slujba popii Și ne era lumină în auz Veneam acasă, sub icoane proprii Făceam plăcinta cea de cucuruz. Departe sta apropierea gropii De veci, trăind spre ea un gând obtuz
ȘPȘtefan PetreaMatol - dicteu automat
Tăcerile în jurul lor au dig Să nu se verse taina când o strig Și-n inima-mi cu sângele matol Pășesc pe-a ta iubire ca pe-un țol. De-ncerc ca dragostea de a ți-o scrie Tăcerea-mi vinde-n inimă
ȘPȘtefan PetreaSonet în curgerea timpului
Îmi curge timpul, iremediabil, Ca un puroi din vechea vieții rană Pe alb de plete-mi scrii tu bezna vană Din negrul păr al tău, din basm probabil. Că ești o Cosânzeană mie hrană, Un Făt-Frumos
ȘPȘtefan PetreaDin clipă tu spre ora stelei urci
În piatră-s zgomotele tale, dragă Din clipă tu spre ora stelei urci Cu-a mea îți este inima întreagă Pe marea de iubire-n sacre furci. Ți-e plânsul pus pe a luminii șagă În lacrimă tu luna o arunci
ȘPȘtefan Petreazădărnicie
degeaba-nveți un arbore la roade sămânța de-n tulpină nu-i dă ghes tot astfel nu-i făcută-n nimb să-mi prade lumina fără nici un înțeles. în părul alb de verdele-mi mai cade copilului din mine strai
ȘPȘtefan PetreaAting lumina
Precum un sânge-i raza-n trup de ape Curgând prin valuri ca prin niște vene Privesc mireasma stelelor viclene Și-n mine luna ca-ntr-un vis încape. Veghez în noapte-n sacra clipei lene, Vecia mă
ȘPȘtefan Petreațara cu hotare de miez
rostesc pe alb cu negru de viață scriindu-mi venerarea singurătății, când ai plecat mi-am făcut chip cioplit din mine că l-ai luat cu tine și pe Dumnezeu, în fiecare secundă a existenței aduc ofrande
ȘPȘtefan PetreaE vremea adevărului mărunt
E noapte și e fără de tumulturi, E vremea adevărului mărunt Se-adună-n liniști ai enigmei vulturi, Mă tot întreb de sunt ori de nu sunt. Nici ploaia nu înfige-n piele cnuturi, Mă scriu pe-a ta, în
ȘPȘtefan Petreaploi
pe piatră ploi, un abur se înalță iubindu-se cu cer de dedesubt eu în odaie,-n sfânta mea distanță ci totuși lacrima din ochi mi-am rupt. de drumul de pe-afară mă încalță înot prin bălți cu sinele
ȘPȘtefan PetreaPătrund în ale lunii suburbii
Cu fleacu-nsămânțat în umbre tulburi Pătrund în ale lunii suburbii Și respirând doar păsări fără cuiburi De-a ta iubire-n pieptul meu vorbii. Minciuni hălăduiesc de leac prin plumburi, Ne curge
ȘPȘtefan Petreasărutul zilei
carenele corăbiilor din noi erau mângâiate pe brațe de valuri de stele, timonele ne aparțineau lunii ce mirosea încă a cer proaspăt, el ne primea duhurile ridicate din reavăn să ne strige-n adânc de
ȘPȘtefan PetreaUcide-mă, cum dulce vasilisc
Cu ochii tăi căutători în noapte Ucide-mă, cum dulce vasilisc, Aștept un văz de stele să te-nșoapte, În urma lui un haos rece risc. Dar către Domnul trec prin căi de lapte Privirea ta privind-o prin
ȘPȘtefan Petreamâine
castelul meu se va clădi pe ape și nu din piatră ci din cărți de joc adânc de vreme viața ca să-mi sape a trece înc-un leat pe-al meu noroc. privirile-amintirii de-s mioape cu astăzi pe un mâine-a
ȘPȘtefan Petreamâine, la 45 de ani de trai
mâine mă nasc în uciderea multor ani pe pământul acesta vopsit în negru, ca pe o amintire cavoul îl port cu mine pe drum, s-a ivit la ivirea-mi pe lume tu, femeie, încă mai porți iubirea-mi atârnată
ȘPȘtefan PetreaEpitaf din vremea uitatelor tale zambile
Păreai că dormi, pe-atâta de frumoasă Nici nu visam că Moartea te-nviase În nemurire. Carnea-mi de pe oase Coboară în pământ fără de Coasă Și-mi dezvelește sufletul. Miroase Pur a zambile și-a
ȘPȘtefan Petrea