oglinda prezentului
oglinzi de ape curgând sunt virgule între ieri și astăzi, puncte de suspensii la căpătâiul lui mâine arată întocmirea viitorului cu un semn de-ntrebare atârnat de gât, exclam clipa de-acum punând
ȘPȘtefan Petreaîndrăgostită de mine
de va mai fi un mâine voi băga sabia amintirii în teaca uitării să alerg gol de regrete pe drumul ce va deveni astăzi, voi păstra doar copilul din mine să se joace în pieptul meu vidat de
ȘPȘtefan PetreaAlt sonet naiv
Pe drum de flori și de uimire, dragă Pășim cu gându-n temnița-ntrebării Sunt stele moarte-n valurile mării Noi le-nviem cu inima întreagă. Crepusculul a fost în piatra zării Ca din beții de soare să
ȘPȘtefan PetreaRondelul timpului pe semne
De după punct și virgulă e-o eră; Trei puncte de suspensii zic un veac... În vară vipia-i auriferă, Minciuna de a fi ne e de leac. În a cuprinde clipa ce oferă Și veșnicii la toarta orei zac - De
ȘPȘtefan Petreacer un cer
cer un cer vinovat de lumină nu damnat la ouăle ploii în noaptea în care sunt treaz și cloșca lunii să-mi numere puii mirării de a nu fi într-un a fi regăsit la suburbia stelei din frunte sunt
ȘPȘtefan PetreaZvon de-albastru
E-n puncte de suspensii viitorul... Pe *ieri* un *astăzi* rece îl exclamă Dar stând în vipii de-amintiri, o, mamă! Și-i mai curând o șoaptă bând urciorul... Vorbirea din pahar nu se destramă Nici cu
ȘPȘtefan PetreaDe oameni dorm cu toții
De-mi este-n foaie cântec Translator de emoții Fiorul tău îl sfârtec De oameni dorm cu toții. În învârtirea roții De viață ca de moară De oameni dorm cu toții E noapte pe afară. În două inimi
ȘPȘtefan PetreaÎncă
Exclam că sunt dar timpul e himeric, E-n puncte de suspensii viitorul Când, mamă, m-ai născut, al tău feciorul, Mi-ai scris și moartea-n foaie de-ntuneric. Șoptește încă-n tine trai
ȘPȘtefan PetreaCriogenie
E-n raza stelei o criogenie Pe tine tu-n cuvânt să mă redai Cerneala-n mine să aduci tu mie În raiul de pe un picior de plai. Mă venerez în sacra-mi nebunie, Tu anii cei pierduți din mine-mi tai
ȘPȘtefan PetreaUn plumb topit
Un plumb topit e aerul din vară, Un timp de Luntre-n clipa ta tu dă-ți, Din apa de sub stea, ce e avară, Din inimă clădindu-ți jumătăți. În moartea de prin lună, de pe-afară, Plutind în multele
ȘPȘtefan Petreaminimă. semne
trebuie să fie virgulă între o clipă și alta, semnul lui ieri de după travaliul lui astăzi, ce pune punct înaintea lui mâine în marginea dinspre neștiut a viitorului zac trei puncte de
ȘPȘtefan PetreaTrei în unu
La Meka pe poteci ducându-mi virus Eu sunt plebeu ci nu-n deșert emiru-s De un covid lumesc să mă înveți Strănut strivindu-mi mucii de pereți. Îmi făuresc castelul meu cel orb Divinității în latent
ȘPȘtefan PetreaEpigoniat și Crăciun de vară
Din nopțile în care stă minciuna Iubito, tu pe mine dă-mă mie Aproape-n toate sutele din mie Și de prin clipe să te-așezi în una. Chiar dacă nu mă sting din nebunie Ce-mi zace-n gând cu stelele și
ȘPȘtefan Petreaîn oglindă
singurătatea e și ea o ebrietate paharul ei o ține departe de oameni, dar tot văd omul bând răni din pocalul cu vin ce se substituie sângelui, de-i moarte piatră izbește în castelul
ȘPȘtefan PetreaCi
Un plumb topit precum făptura apei Pe mări de ochi tristețea îmi adie Încumet de prin vipii rapsodie Dar toamna mea de pieptul meu aproape-i. Iar a îmi fi alături de-a nu-mi fie Petrec la Domnul
ȘPȘtefan Petreascurt placebo
în unele clipe evadez din temnița vieții sinucigându-mă placebo să pot mirosi moartea ca pe un crin din grădina încă departe secunda nechemând zidirea de timp, în următoarea mă redau traiului cu
ȘPȘtefan PetreaSonet, apare iar mama
Măicuța-n veri, ce râset nu mai poartă, Făcea plăcinte-n vatra cea de soare O amforă cu amintiri mă doare Tot atârnând de astăzi de-a ei toartă. Era în sânu-ți, mamă, o ninsoare Și-acum și iarna-n
ȘPȘtefan Petreacu brațele amintirii
cu picioarele noastre bătrâne copiii din noi aleargă noaptea pe străzi felinarele nu-i împiedică să joace fotbal cu mingea lunii pe gazonul argintat al stelelor, umbra șușotește cu taina crinul de pe
ȘPȘtefan PetreaAștept
Numărătoarea stelelor se plimbă Pe bulevardele cetății tale Acolo-s ape de-ntuneric goale Vorbind pe-a oglindirii noastre limbă. Castelul are diguri de petale Din văz ce în miresme se
ȘPȘtefan PetreaBună ziua!
duminica ne dădeam Bună ziua! cu graiul înmiresmat de lumină sărbătorindu-l pe Dumnezeu, mergeam la biserică și ne închinat la icoane ce ne vorbeau pe limba Credinței, astăzi mi-am făcut icoană din
ȘPȘtefan Petreaexistarea sfârșitului
ce poate fi mai simplu în ebrietatea nocturnă decât stelele și luna din paharul cu vin, beau sângele cristului în patrafir astral oficiind slujba de duminică a nopții, în fiecare noapte e a șaptea
ȘPȘtefan Petreanescris
pentru surzi cuvântul e toxic, pentru orbi vorba ta stă-n oglindă, apropiindu-ți auzul de văz în lumină departe de sinele meu îți pipăi în ureche-ntuneric atingerea mea formându-ți trupul, cele trei
ȘPȘtefan Petreasă ne vedem visul
gândul tău are forma aerului învecinând văzduhul de întrebare taina se coace în necunoașterea adevărului miezul limitrof se dezvăluie când îți șoptesc nimicuri pietrele nopții cad în cugetarea ta sub
ȘPȘtefan Petreaoglinda de ieri
întunericul e pielea nopții sub el e sânge de stele și lună și carne de somn, alerg cu picioarele insomniei spre zborul de înger, pasăre și om, umanitatea lui se măsoară în nedesfacerea aripilor cu
ȘPȘtefan Petrea