Ating lumina
Precum un sânge-i raza-n trup de ape Curgând prin valuri ca prin niște vene Privesc mireasma stelelor viclene Și-n mine luna ca-ntr-un vis încape. Veghez în noapte-n sacra clipei lene, Vecia mă
ȘPȘtefan Petreațara cu hotare de miez
rostesc pe alb cu negru de viață scriindu-mi venerarea singurătății, când ai plecat mi-am făcut chip cioplit din mine că l-ai luat cu tine și pe Dumnezeu, în fiecare secundă a existenței aduc ofrande
ȘPȘtefan PetreaE vremea adevărului mărunt
E noapte și e fără de tumulturi, E vremea adevărului mărunt Se-adună-n liniști ai enigmei vulturi, Mă tot întreb de sunt ori de nu sunt. Nici ploaia nu înfige-n piele cnuturi, Mă scriu pe-a ta, în
ȘPȘtefan Petreaploi
pe piatră ploi, un abur se înalță iubindu-se cu cer de dedesubt eu în odaie,-n sfânta mea distanță ci totuși lacrima din ochi mi-am rupt. de drumul de pe-afară mă încalță înot prin bălți cu sinele
ȘPȘtefan PetreaPătrund în ale lunii suburbii
Cu fleacu-nsămânțat în umbre tulburi Pătrund în ale lunii suburbii Și respirând doar păsări fără cuiburi De-a ta iubire-n pieptul meu vorbii. Minciuni hălăduiesc de leac prin plumburi, Ne curge
ȘPȘtefan Petreasărutul zilei
carenele corăbiilor din noi erau mângâiate pe brațe de valuri de stele, timonele ne aparțineau lunii ce mirosea încă a cer proaspăt, el ne primea duhurile ridicate din reavăn să ne strige-n adânc de
ȘPȘtefan PetreaUcide-mă, cum dulce vasilisc
Cu ochii tăi căutători în noapte Ucide-mă, cum dulce vasilisc, Aștept un văz de stele să te-nșoapte, În urma lui un haos rece risc. Dar către Domnul trec prin căi de lapte Privirea ta privind-o prin
ȘPȘtefan Petreamâine
castelul meu se va clădi pe ape și nu din piatră ci din cărți de joc adânc de vreme viața ca să-mi sape a trece înc-un leat pe-al meu noroc. privirile-amintirii de-s mioape cu astăzi pe un mâine-a
ȘPȘtefan Petreamâine, la 45 de ani de trai
mâine mă nasc în uciderea multor ani pe pământul acesta vopsit în negru, ca pe o amintire cavoul îl port cu mine pe drum, s-a ivit la ivirea-mi pe lume tu, femeie, încă mai porți iubirea-mi atârnată
ȘPȘtefan PetreaEpitaf din vremea uitatelor tale zambile
Păreai că dormi, pe-atâta de frumoasă Nici nu visam că Moartea te-nviase În nemurire. Carnea-mi de pe oase Coboară în pământ fără de Coasă Și-mi dezvelește sufletul. Miroase Pur a zambile și-a
ȘPȘtefan PetreaSeninul
Alean îmi e de verde-al vieții mele Și de-alb în păr să nu-mi mai fie teatru Să stau la sânu-ți, mamă, idolatru Al hazului ce lacrima să-ți spele. Că azi tristețea-mi joacă-n ochi pe patru Chiar
ȘPȘtefan PetreaÎn noaptea care miez de veci tot vinde
În noaptea care miez de veci tot vinde Au adormit minciunile profund Ducând de vise omului merinde Și-n zborul cel de înger mă afund. O umbră de prin stele se desprinde A își înfige taina dulce-n
ȘPȘtefan Petreaemoțiile morții
bătrâni fiind doar ochii copiilor din noi pot privi joaca luminii cu noaptea, trăim în bezne nemirosind nici măcar a umbră, când facem dragoste ne putrezește dumnezeul partea dinspre răsărit a
ȘPȘtefan Petreazadarnic chem
liniștile se adunaseră în părul tău negru cel de sub buzele mele sărutul pe creștet avea forma întunericului noi nu știam alcătuirea lumii aveam o noapte cu stele pe farfuria cerului când ploua ne
ȘPȘtefan PetreaNimic nou
Nu mint, iubito, când îți spun că-i lună Iar stelele se scaldă-n mare-adâncă Albindu-și straiul de lumini pe-o stâncă Și-i mult pân* feeria să le-apună. Tu ia selena-n umbre de-o mănâncă Și aștrii
ȘPȘtefan Petreapresupus rondel
un edificiu-al șoaptei se dărâmă, dansez în strigăte de dulci femei din una-n alta fără plasă-n sârmă, rămân din ele ape-n ochii mei. oglinzi retrovizoare-n ploi cern râmă din ieri. acum mi-e-n
ȘPȘtefan PetreaSonet măicuței mele
O, mamă, ce din sânii tăi verși stele, E nuntă de război în galaxie, Sidefu-n bezne e-n anorexie Pe întuneric lacrima să-ți spele. Tu porți o constelație sub ie, A laptelui culoare ții în
ȘPȘtefan PetreaAceleași nimicuri
Pământul, în a oamenilor sferă De-mi bea din vene strămoșescul vin Un haos steaua-n frunte îmi oferă De sunt ateu ori dacă mă închin. O nemurire tot chema din eră Matoală de atâta sânge-n
ȘPȘtefan Petreaautocatren aproape alb
pletele mele de Samson, călcâiul meu de Ahile sunt pernele acestea de hârtie de care-mi sprijin somnul și tristețea-ntreagă-a unei zile
ȘPȘtefan Petreafiecare pasăre pe limba ei piere
Oprește timpul goana sa pe-o clipă, Secundă neumplută cu hazard, Aprind o nemurire într-o pipă, Combustii de prin veci ce-n stele ard. Și inflamându-mă, nebun, cu pripă Pe-obrazul lumii nu-mi așez
ȘPȘtefan Petreafiecare pasăre pe limba ei moare
Tăcerea îmi închide în altare Din plinul care mi se stinge-n voce Puținul care are zbor feroce Și într-o existență oarecare. Pe drac un dumnezeu să mi-l invoce Psaltirea mea divinul nu își are Că-i
ȘPȘtefan Petreapseudohaiku
lacrimă o beau - un ceai din ceașca ceașca goală - gâtul e inert
ȘPȘtefan PetreaTăios
Cuțit de ritm, pumnalul de prin rimă Poetului devreme se abat Că în târziu e dragostea infimă, De alb un dumnezeu cutreierat. Scriind pe alb în albul vers e-o crimă Și glie nu-i în bătrâneți de-arat
ȘPȘtefan PetreaInvers catrene
Ou e-n racla de a scrie Ies din el lumini de moarte Pântece brodând sicrie Poartă liniștea s-o poarte. Când tumulturi vin din haos O cafea e-n dimineață Lumii spre a-i fi adaos Nemuririi ce
ȘPȘtefan Petrea