hramul de oase
în roșu ca flacăra de sânge e îmbrăcat asfințitul preludiu al nopții în care ne-om scoate inimile prin stern valsând în emoții sub cântecul de carne iar duhurile noastre s-or alinia precum niște
ȘPȘtefan Petreamuză mai veche
Din sărutul tău am înțeles de ce pământul iubește mai mult luna decât soarele și glasul tunetului galben sărută spinul roșu sub aripa vântului. Buza verde de pe ram iubește pogorâtorii dimineții, dar
ȘPȘtefan Petreadintr-un foc
am o malformație pe iubire, mi-au crescut picioare pe inimă în locul zborului, cordul meu pășește pe al tău, drum învecinat cu floarea de prin grădini ori de sub frunza ta himenul ți-e la locul
ȘPȘtefan Petreadouă catrene
mai plânge-mi în suflet cu glasul tău ger mărunt ca podișca din margini pedestre să-ți strâng buza-n brațe și reavănul cer în patrul odăii veghind la ferestre *** retează-mi carena căruntă-ntre
ȘPȘtefan PetreaAltă slovă de pe timpuri
Te cer asemenea cum te cere vântul, în asfințit spre-a strânge ziua în trecutul rod de lacrimi al luminii... Te frâng cu repeziri adormiri aidoma nopții căreia omul și-a vândut neveghea... Cu răcnet
ȘPȘtefan PetreaVisare
Visare cu brațe pe sânul luminii... Uitându-mă-n noapte, rătăcesc de ființă, Te cuprind cu suspinul, înflorindu-ne spinii Sub bolta tăcerii, aburind năzuință. Păcatul e carne căzând pietre-n
ȘPȘtefan Petreaslovă din alte vremuri
viermele mi se păruse de aur atunci. avea niște margini enorme prin care ieșea uneori un balaur până-n pielea sub care dorm. e cam cât toate ideile la un loc unite de un bisturiu galactic îți trebuie
ȘPȘtefan PetreaCuvânt
Cuvânt se-ntredeschise buza cu recea ei necuvântare Și printre gânduri necuvântul rămase-alăturea-n uitare O vorbă zămislită-n urmă cu cer senin se bate-n mine Tu mă vegheai la căpătâiuri dar vorbe
ȘPȘtefan Petreaîn celălalt capăt
pe tabla de șah a lumii mut pionii de gânduri pionii tăi sunt negri a scrie pe albul jumătății mele de tablă nebunii se împleticesc pe pătrățele de-a tura nimicniciei mi se mai mută o piesă în
ȘPȘtefan Petrearimatizări naive
privesc în Sus să văd Mântuirea la preț de Iisus și moartea mea a mi se vinde pe ale nașterii merinde e noapte de haos stelele mi-s coapte torn negrul meu în imaculatul unicorn inorog de pus o
ȘPȘtefan Petreape Pământ
a uitare de oameni mă tălmăcesc în codrul singurătății, doar eu și cu fiarele în gheare țin odaia să nu se surpe, mănăstire de întuneric, cu o singură rază o pot adânci în nisipuri mișcătoare făurind
ȘPȘtefan Petreao baltă
chiar și cu o singură taină mi se a face a umbre-n suburbia de rază... acolo unde și-n noapte era pârjol e rece, or fi dat cu o bombă pe undeva, zice bătrânul copilul din mine râde de el și-n unul
ȘPȘtefan Petreasub frunzele noastre
n-am cuvinte ci zgomot om fiind zămislit, tu ești fecioara ce-n buze îmi hrănește sărutul, te-oi face femeie că sângele ne vorbește de adam și eva sub un dumnezeu în pijamale dormindu-și somnul cu
ȘPȘtefan Petreao singură literă-n raze
să fim serioși, nimicul tot din nimic se naște și moare, îmi plagiez traiul între minus și plus finit, a culege lumina de sub travaliu și raclă, fiind un întuneric perisabil, se strică repede-n
ȘPȘtefan Petreaumbră bisexuală
timid mă înrolez în armata autovenerării, apoi dezertez, sunt băgat la carceră de către singurătate, pistolul mitralieră e muced de nu-mi pot face nici o sinucidere cinstită, tu vii și mă întrebi
ȘPȘtefan Petreafals mic tratat filozofic
apele trec de la o piatră la alta, de la o clipă la alta, valurile vremii sunt asurzitoare iar tu te faci mică, mai mică decât erai să-mi încapi în clepsidra cu cerneală timpul are o ființă a
ȘPȘtefan PetreaE naufragiu-al stelelor pe-o stâncă
E naufragiu-al stelelor pe-o stâncă Pe ape luna soarele trezi-mi, Tu, ancorată în lumină încă Să-mi spui de umbre joase putrezimi. Izbind în maluri valurile pân* că Să plagieze dulcile-nălțimi E
ȘPȘtefan Petreaîntre
din pântecele de mumă, sicriu a mă da vieții, dansez pe sârmă spre sicriul celălalt, cu moarte pe flamuri, oricând pot cădea într-o clipă de suicid, să mă dezvelesc de placenta ce n-o pot dezbrăca
ȘPȘtefan PetreaNihil -minimă-
a începe din haos tot în haos se sfârșește și lumina vătămătoare a stelelor aduce jar de neființă când sunt nefiind luna se joacă în copilul din mine tu îmi ceri travaliul, născătoare de
ȘPȘtefan PetreaCa epigon
Materie de plumb topit e-n vară Curgând în piele ca un val lacustru Sicriu latent în Punte să îl mustru E-un înger care-n neființă zboară. Îmi dai pe-al meu al tău cuvânt ilustru, Am votca lângă pat
ȘPȘtefan Petreași să uit
de-aș fi înger Dumnezeu m-ar alunga încă o dată să-mi strâng aripile negre în albul de pe pielea ta scriind o carte către tine iubito din ivirea de raze așa cum sunt, om cu fărădelege, recapăt
ȘPȘtefan Petreapoate că ești
trișez la jocul de cărți mai scriind una placebo în mânecă am un rege roșu sub dama de treflă a morții, cartea ce o scriu acum are virtuțile înșelăciunii, pigmentul tău alb îl dau pe schimb cu asul
ȘPȘtefan Petreachemând dumnezeu
de uitat n-am uitat încă totul a mai rămas o șuviță de prezent pe scalpul amintirii să-mi fii aici din sorgintea memoriei, copilul din mine se joacă în lună și stele devin marinari în
ȘPȘtefan Petreafrunză de umbră
în tine am păcatul până la floarea de roză străjuită de spini, adorm înspre dimineață, n-am nevoie de cafelele tale, lasă-mă în somn visez pe Dumnezeu amputat de o aripă de înger zborul se face
ȘPȘtefan Petrea