Poezie

țara cu hotare de miez

1 min lectură·2 iunie 2026

Mediu

rostesc pe alb cu negru de viață

scriindu-mi venerarea singurătății,

când ai plecat mi-am făcut chip cioplit din mine

că l-ai luat cu tine și pe Dumnezeu,

în fiecare secundă a existenței

aduc ofrande de sânge inimii mele,

pe jumătatea ei mi-a crescut o altă jumătate

să fiu întreg fără tine,

nopțile-mi au un parfum strident de tăcere

în locul miresmelor strigătelor noastre de-amor

când extazul ne locuia-n agonie,

mai mor și azi în unele clipe

dar pernele-mi fecundează un singur corp,

patul e încă o cruce, da-n răstignirea de unu

stau în adularea propriului sine,

am zidit un olimp în venele mele,

din ele-mi beau viață strămoșii

trăindu-mi pe gânduri,

învățându-mă din cărțile prăfuite

senzația de lipsă de aer când scriu,

ei îmi pun cerneală-n stilou

eu alerg cu penița către poezie, dar vai

sunt un poet al lipsei luminii

mă ocolește și umbra

întunericul doar îmi zidește-n hârtie-amăgiri

și parcă te-aș chema

metafora prezenței tale să ia de la mine nimicul

în cuvânt nemaifost să descalec

să-mi fie acolo

țara cu hotare de miez

004

Ștefan Petrea. “țara cu hotare de miez.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14202806/tara-cu-hotare-de-miez

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.