adriana baxan

îmi șoptești că aerul dintre noi e discontinuu patima vorbelor tale umple acest neunde din mine brațele-ți sunt ancore trupul canon sunetul tău se disipează în game de ploi nenuntite, albastre.

trupul îmi e amnistia lunii am chipul de sare alerg în umbra ta cu rămășițele privirii dispersate în zile cu ploi profane cad îmi ridic brațele spre ultimul origami al cerului jocul acesta e

apoi am desenat elitrele orelor câți nori am strâns pe gene câte desinențe am inventat să te pot adăuga în portretul meu am alt chip acrostih al tristeții strâng urnele privirilor tale pe fir de

soarele transfigurează umbrele pământului ca o întrebare fără răspuns despre noi doi ca o livadă în resurecție n-am vorbit cu tine niciodată despre iarna aceasta a dezunirii despre ultimul

te-ai întors nu am întrebări și nici nume ca un cavaler într-un turnir am o magnolie întunecată pe umăr te-ai întors și sunt în uitare îmi desenezi aerul într-un carusel al notelor pe un portativ

Acest flux de amintiri cu tine e râul însingurat un monolog în fața soarelui o canava de valuri și lacrimi o statuie în oglindă amintirile mele cu tine sunt râul acesta exanguu nisipul ce picură și

Îmbrățișez blazonul pământului în iarna aceasta a visului de piatră alunec ușor pe țesutul argintiu al lunii furtunile apun în țărână și mă fac umbră sare dor pe străzile palide te număr iar în

Dim lights your story, lions and safaris, poems and rescues, everything bursts like a tree in a movie, it fast-forwards also like a moon on a canvas, incessant sequences of palm-trees and

Pe drumul brodat cu azalee Stau și număr sorii Am pielea udă de rouă Nisipul plin de tine Mă desenez ușor ca-ntr-o poveste pe filigranele lunii

E o liniște dulce de seară am umărul răsucit în aripi alunec pe norii de mătase mă ascund cu tine în orizontul unor ape pe care nu le mai știu