Poezie
Malva
1 min lectură·
Mediu
încep o pagină nouă
s-au disipat străzile palide
s-au pierdut în cuvintele primăverii
un anotimp cello transparent
strâns în cea mai nobilă nalbă
colecția de săruturi din acest tablou evanescent
este iluzia unor pietre
rotindu-se pe țărmuri fragile
este ploaia care cade pe o cariatidă înserată
totul se reia
fiecare debut este însoțit de aplauzele Malvei
care se întinde pe foile albe reverberând
șiruri lungi de note neologice
transformându-se în fire de vară
născută din zei care îmbrățișează soarele.
0115
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- adriana baxan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 79
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
adriana baxan. “Malva.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adriana-baxan/poezie/14201920/malvaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
Pentru că textul acesta este un tablou viu, o notiță a ceea ce se întâmplă firesc, o colecție de culoare și bucurie, o legătură trainică între culoare și hârtia albă, adică între idee și coală, îmi vine să spun că am vibrat cu legănarea nalbei și m-am aflat pentru o clipă în universul poetic al naturii.
0
