adriana baxan

visul din largul îmbrățișărilor mele la reflux se înnoadă în tiare sidefate brațele mele cuprind tangerine aprinse care se rostogolesc pe valuri înalte înot în apa nașterii orizontului

filamente incandescente în frunzele pustii lampioane fulgurând în creneluri de hârtie apusă trec pe drumul ruginiu desenat ca umbrele din teatrul japonez pe ecranul toamnei lumina adoarme în cochilii

stampele rotunde ale orelor noaptea fluidă pudoarea florilor de toamnă îmi strâng catargele râurilor pentru a amara respirațiile tale Lethé își cântă recviemul în unda clară bruma galbenă îmi adună

anamneza amintirilor mele licornii din memoria acvatică a abisului diafragmele nocturne care exhală praful înflorit al toamnei strălucirea serigrafică a ceasurilor mele tandre cu tine umbrele galbene

îmi aplec oasele la nadir dincolo de aripile tale sărate mă claustrez în durerea din velumul greu al suspinului meu mă îndoliezi adulmec urnele privirii tale închid adularea delirului în amintirile

toamna primul vers al unei elegii în tonuri de chihlimbar cadența ploii pe marmura mormintelor șiragul de păsări întunecate arcuit pe catarge de undă pustie sorocul florilor de

superfluu acest discurs în fața oglinzii te răsfrângi în cristalele amorfe cu un surâs complice nu te mai regăsesc în cuvintele aritmice ai cuprins brațele trădării nu te mai văd în cadrul

am deja neaua printre gene se aude că anotimpul alb se înalță pe cariatidele de la malul mării punți de gheață pe nisipul sonor se amestecă în fragranțe colorate totul e ca la început de lume am

flori metise aer de mare acustic valuri și pânze în crochiuri sărate solitudinea orizontului grafic unde nuntite dezvelind dantele de spumă catarge înserate care vibrează în vântul din muguri de

eram la marginea visului toamna se strecurase printre frunzele hibride carnația florilor se decupase din harta pietrelor fire de lumină se împleteau în orizonturi de cenușă aerul glisa în stoluri

câteva secunde au trecut de la ultima trecere deasupra lumii apele păreau vene subțiri însetate printre zidurile de alabastru arborii săgetau cerul la ceas umbrit de nori chipuri străvezii sărutau

toamna își poartă etola pe umeri de nori seara răsună în borangic de lună anemone și păsări se prind în coliere desenate pe drumuri în spirală ploi sonice se arcuiesc peste fire cupole

e devreme toamna crudă se disipează în petale sonore flori metise se învolburează în firele zilei se țes arii în crisalide de nori culorile ating cerul fonic ploi sacadate își plisează undele în

orga ivoar din odaia întunecată pasul îndurerat pe covoarele cu irizații de argint foșnetul rochiei învolburate ferestrele închise de ploaia în do major cuvintele recitate din scrisori albite de

toamna își strânge apele în noduri de vortex cald se desenează pe frunze mustind de ambră și senin curge mândră pe arborii seculari se întinde arc de semn de carte felinare de opal îi dezlănțuie

am înșeuat noaptea am urmărit memoria ecvestră a faldurilor întunericului am desfăcut colajele lampadarelor de pe plaja cu nisip de onix am numărat pași ape concentrice răspândind raze subțiri egrete

ascult noaptea pânza acutelor îmi înfășoară pașii merg în ritmul solitar al ploii ascunse în lieduri de păsări adumbrite de orizont caravana sunetelor de pe portativul dantelat își urmează drumul

am desenat harta căderilor din umbra ta schițez linii frânte de dor și ambră se nasc sub palmele înflorite arii cu longitudini și efluvii ale infinitului oprit în orologii care veghează geometria

îți număram pașii în acorduri calde de jazz te doream în marea adăpostind atoli și clape de vânt te cântam mereu pe corabia unui surâs uitat pe pânzele de leandri legănată de latitudinile fluide ale

toamna își măsoară pașii în noduri marine călăuza ei valul înserat se rotește într-un turbion de azur marea se ascunde în zenitul sonant prins în zbor de albatroși calote glaciare se nasc din vinul

toamna se poartă în arămiu de lună are chip sculptat în frunze se întinde clară de la plus infinit până la luminescența eternă a ploii pasul ei adoarme în paleta ornantă a lumii e chip adăugat în

aer rotund de toamnă reversul frunzelor marchează sigilii vechi parfumuri fumurii cer de ambră tonuri de galben pe aramă telurică arpegii sidefii telegrame poetice de apă cânt în noaptea revărsată pe

te ador în arpegii răsfrânte spre lume îți rostesc numele literă sonantă cu literă din acorduri de râu șters de pe hartă te zămislesc din arii reverberând izvoare unde de slavă te iubesc precum

știu ce sunt diminețile cu vălul lor iconic pe care îl slăvește lumina muzica trece prin firele de borangic răsucite spre sori sărut urmele buzelor tale pe tivul înflorat se sparge ziua în reflexii