A plecat departe.
I-au îmbătrânit picioarele
În pământul din fața casei,
Casă pe care o iubise
Încă din pelincile striate
Care îi răneau trupul, vara.
Brațele, tinere și zvelte odinioară,
Purtau
Spre raza de lumină a soarelui,
o aripă bate pe loc,
și mă ustură ochii privind spre ea,
până se face albă
și-o pierd în înaltul ce stă pe loc.
Mă duc degrabă s-o caut
dintr-un alt unghi al pădurii
Fiica mea s-a născut cu bucle.
Fiica mea e înger
și n-o să poarte cercei,
pentru că la marginea urechii
duce
bucle, bucle și iar bucle.
Din piele, omoplații în relief –
Fiica mea, cu umeri ca de
Șuvițe de lumină, prelinse din boltă,
le privesc traversându-mi irisul.
Cu teamă mă prăbușisem din cer,
unde păsări de argint mă țineau cu ciocul.
Ecouri de voci mă încolăcesc
și cred că am străpuns
DH