Este rece, iar nările ustură
mirosul de lână din covor
ajunge să le posede
mi le zgârie și mă dor.
Ușor, mintea mă duce
în amintirea casei ei,
lemnul putred stă bătrân
o mai ține două sau trei
A plecat departe.
I-au îmbătrânit picioarele
În pământul din fața casei,
Casă pe care o iubise
Încă din pelincile striate
Care îi răneau trupul, vara.
Brațele, tinere și zvelte odinioară,
Purtau
Spre raza de lumină a soarelui,
o aripă bate pe loc,
și mă ustură ochii privind spre ea,
până se face albă
și-o pierd în înaltul ce stă pe loc.
Mă duc degrabă s-o caut
dintr-un alt unghi al pădurii
Fiica mea s-a născut cu bucle.
Fiica mea e înger
și n-o să poarte cercei,
pentru că la marginea urechii
duce
bucle, bucle și iar bucle.
Din piele, omoplații în relief –
Fiica mea, cu umeri ca de
Șuvițe de lumină, prelinse din boltă,
le privesc traversându-mi irisul.
Cu teamă mă prăbușisem din cer,
unde păsări de argint mă țineau cu ciocul.
Ecouri de voci mă încolăcesc
și cred că am străpuns
DH