Zburlea Ariana

ți-am dat dragostea mea fără teama că ești un om prea singur trebuia să-mi fie frică și ți-am dat dragostea mea crezând că va sta când noaptea făcea miere din noi era senin și banca udă

mi-am scurs frumusețea pe cele mai mizere palme chipuri și nu-mi pare rău că n-am să plâng după tinerețea mea am căutat dragostea în cele mai întunecate locuri pentru că în peșteri se află

dorința mea pentru noul an e să nu mă iubești niciodată să mă doară când îmi miros palmele după o seară în care te-am îmbrățișat rănește-mă precis cu virgulă și punct doar eu să

n-am mai văzut de o vreme oamenii aceia triști din spatele troleului care își fac cruce în apropierea bisericilor mi-e dor de tristețea unui bărbat luni dimineața când toți suntem singuri

e potop și e noapte aș scoate din mine iubirea dacă aș putea – un os de pește înfipt în gât de bunăvoie de poftă de nemoarte așa cum crește mușchiul pe trupul copacului așa credeam că va fi

tată e iar anul nou și iar plâng și dacă cineva mă întreabă de ce plâng eu chiar nu știu de ce ar fi prea ușor să zic, simplu, că în mine e un gol dar acolo ar fi trebuit să fie

Aproape Crăciunul. Afară ninge ca în povești. Nina scrie și pictează mai mult. În rest, voința ei a dispărut. Rutina nu se mai respectă ca înainte. Casa arată, din nou, ca ruina unui cerșetor. A

Nina intenționa să meargă la magazin, să cumpere alimente. În acea zi nu a fost în stare pentru că, într-adevăr, muncise și casa era foarte curată. De la așternuturi, la covoare și pereți, totul

Instalația din casă e mai veche decât bunicii mei răposați. Costurile ar fi imense, deci, în loc să o schimb, prefer să folosesc lumânări. După stingere, în urma lor apare fumul lăptos ca un voal de

Fătul la opt sute patruzeci de luni: unghiile moi, trecut de cinci ani de nivelul maxim al speranței de viață în România. Se estimează că pentru cincizeci la sută dintre bărbații fumători care au

Cursul de ,,agățat pentru bărbați adevărați” era inutil și costisitor. Mai bine dădeam grămada de bani pe țigări sau materiale pentru artă, îngâna în sinea lui. Era înconjurat de grăsuți timizi în

frunzele sunt coji de chifle aurii o pasăre ciugulește din părul meu și mă bucur de fiecare umbră sentiment de siguranță inspir aerul rece ca o viață nouă și-n el zboară toate parfumurile

scriam poeme de dragoste dinainte de a iubi și poeme despre ratarea ei cu mult înainte de a fi avut prima ceartă așa am fost mereu c-o mână prinsă în părul lui dumnezeu cealaltă pictând pădurea

e noapte și cele mai lungi vene din corpul meu sar coarda iar bat clopotele și-acum ca de înviere la știri s-a anunțat că armata română are nevoie de bărbați privesc copacii stau înghesuiți își

uneori te îndoiești că dragostea există și ai toate motivele să gândești așa vârsta de treisprezece ani, istoria biologia vara trecută până și elementele de circuit dintr-o priză toate știu că

— Seară bună, domn’ Ilarion! Vorbim, vorbim! Se îndrepta spre camera lui. Pe hol trecea în grabă asistenta bătrână și grasă. Ilarion o privește și, când e aproape de umărul ei, vede în reluare un

tot ce e frumos în lume, de fel durează cât o toamnă nu mă întreba de ce pur și simplu așa se întâmplă aici pe pământ toamna în care te bucuri că mor oamenii de care ți-e milă dragoste în

Ilarion se simțea plin de o dragoste diferită, copilărească. Mergea mai bine, respira mai liber. Chiar își ținea spatele drept și nu vedea în ochi decât strada pe care trebuia s-o traverseze până să

Când era furtună, stătea la fereastră și se holba direct în lumina fulgerelor. Mama îl trăgea înapoi, urlând, amenințându-l că va orbi. El își smucea nervos umărul cât căușul palmei și continua să

plouase iar și am ieșit în ploaie de data asta, amândoi doar așa, să vedem cum se simte în filme sau în poezie lumina pâlpâia pe străzi ca un ochi clipindu-și pleoapele grele ne pipăiam ca